
În culisele serialului „Mândrie și pasiune”. Cum au debutat protagoniştii
-
Au fost desemnaţi finaliştii America Express! Ediţia de aseară, record de audiență
-
O războinică a părăsit competiția, chiar înainte ca Daniel Pavel să facă anunțul: ”Săptămâna viitoare este săptămâna Unificării”
-
Cât costă biletele la Ziua lui Ștefan! Connect-R pregătește cel mai tare concert aniversar pe 9 iunie!
-
Gheorghe Hagi, apariție surprinzătoare pe scena iUmor. A făcut un roast acid în cadrul ediției speciale Super Goool
De luni până vineri, la TVR 2 ne întâlnim cu eroii serialului brazilian „Mândrie şi pasiune”.
Fie că e vorba de temerara Elisabeta, cuceritorul domnul Darcy, Jane, cea elegantă şi matură, Ofelia, expansiva Mariana, jucăuşa Lidia sau Cecilia, cititoarea pasionată de romane de aventură, cu toţii ne-au devenit prieteni şi ne provoacă să urmărim cu nerăbdare intriga complicată a romanelor lui Jane Austen.
Am pătruns în culisele serialului brazilian produs și difuzat de compania de televiziune și film Rede Globo în 2018 şi vi-i prezentăm pe protagonişti în viaţa de zi cu zi.
Nathalia Dill (Elisabeta). În vârstă de 35 de ani, Nathalia Dill s-a născut la Rio de Janeiro. Cariera ei a început în teatru şi abia câţiva ani mai târziu a început să joace în producții TV, precum „Brazil Avenue”, „Sweet Diva”, „Rock Story” și „Precious Pearl”.
A renunţat la postul de director de bancă şi s-a făcut actor
Thiado Lacerda (Domnul Darcy). Pentru a-și depăși timiditatea și a obține un loc de muncă ca director de bancă, Thiado Lacerda s-a înscris la un curs de actorie. Nu era un plan al lui să devină actor, dar, spre surprinderea lui, Domnul Darcy din „Mândrie și pasiune” a fost chemat la o audiție pentru Globo. Thiado Lacerda a debutat în „Malhação”, un serial de televiziune pentru adolescenți iar, după aceea, a fost distribuit în multe producții Globo, cum ar fi „Terra Nostra” și „The Life We Lead”.
Thiago are 43 de ani, locuiește în Rio de Janeiro şi se numără printre cei mai iubiți actori în Brazilia.
Vera Holtz (Ofelia) şi-a dat seama că, pentru a-și construi o carieră, va trebui să facă față şi să depăşească două bariere importante: timiditatea și un alt accent. Soluția pentru timiditate s-a dovedit a fi maturizarea. Și, pentru pronunție, nenumărate ședințe lalogoped. Vera Holz a jucat în multe producții Globo de-a lungul anilor, cum ar fi „Brazil Avenue”, „A Mother’s Love”, „Passione”,
Chandelly Braz (Mariana) și-a început cariera în teatru și abia după ani în care a jucat în mai multe piese de teatru, şi-a făcut debutul în producții TV. Prima telenovelă în care a fost protagonistă s-a numit „Sparkling Girls”, apoi a urmat „Burning Hearts”. Chandelly Braz are 37 de ani.
În vârstă de 22 de ani, Bruna Griphão, actriţa care o interpretează pe Lidia, locuiește în Rio de Janeiro. A jucat în diferite producții Globo de-a lungul anilor, precum „Brazil Avenue”, „Burning Hearts” și „Empire”, iar pe Instagram are peste 2,5 milioane de urmăritori.
Ana Julia Dorigon, în vârstă de 27 de ani, şi-a început cariera ca model. Mult mai târziu, actriţa care o interpretează pe Cecilia în serialul „Mândrie şi pasiune” a început să şi joace. Prima ei apariție la televizor a fost în „Malhação” și, după aceea, au urmat şi alte producții Globo, cum ar fi „Orphans of a Nation”.
A părăsit Los Angeles pentru Rio de Janeiro
Pamela Thomé, din serialul „Mândrie şi pasiune”, și-a început cariera de model când încă era adolescentă. Ani mai târziu, a avut ocazia să joace în prima ei producție Globo, „Malhação”. A urmat apoi un rol în „Rising Sun”. Pamela Thomé are 28 de ani.
Rodrigo Simas, actorul care îl interpreteză pe Ernesto, s-a născut la Rio de Janeiro și a locuit în Los Angeles (SUA) timp de 9 ani. Când s-a întors în Brazilia, în 2007, a început să joace în teatru. Producțiile de televiziune au urmat mai târziu, precum „Fina Estampa”, „Total Dreamer”, „Orphans of A Nation” și „Run For Your Lives”.
Agatha Moreira, interpreta Emmei în „Mândrie şi pasiune” este o actriță în vârstă de 29 de ani. Şi-a început cariera ca model, când era foarte tânără. A debutat ca actriţă în seriale TV în „Malhação”. Au urmat apoi serialele „Hidden Truths” (ambele sezoane), „Sweet Diva” și „Burning Hearts”.
De luni până vineri, de la ora 16:00, iubitorii romanelor lui Jane Austen urmăresc la TVR 2 serialul „Mândrie și pasiune” (ORGULHO E PAIXAO – Brazilia, 2018). Creat de Marcos Bernstein, în regia lui Fred Mayrink, intriga serialului „MÂNDRIE ŞI PASIUNE reuneşte naraţiuni din romanele: „Sense and Sensibility” (1811), „Pride and Prejudice” (1813), „Emma” (1815), „Northanger Abbey” (1818) și „Lady Susan” (1871). Coloana sonoră, „Trilha Sonora da Novela”, aparţine companiei de discuri Som Livre.
-
Vedete2 săptămâni ago
Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedeteo săptămână ago
Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”
-
Premieră TV6 zile ago
Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2
-
Reality Showo săptămână ago
SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!
-
Premieră TVo săptămână ago
Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă
-
Reality Showo săptămână ago
Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Victorii pentru Războinici, lacrimi și conflicte pentru Faimoși, la Survivor: ”Indiferent de tensiuni, sunt și momente foarte frumoase”
-
Monden3 săptămâni ago
VIDE0 EXLOZIV Andreea Bălan, s-a dat pe manele!
-
Reality Showo zi ago
Șapte concurenți se află în pericol de eliminare la Survivor România! Diseară… ”urmează un moment epocal”
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
America Express, prima opțiune a telespectatorilor! Diseară, cea mai mare comoară aduce imunitatea! Finala se apropie!
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 06-12 martie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Astăzi, începe o nouă săptămână la Survivor România: ”Ați demonstrat că se poate face față cu zâmbetul pe buze”
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
America Express, pe primul loc în topul audiențelor. Diseară se decid echipele care intră în etapa semifinală
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
America Express își păstrează poziția de lider! Amuleta aduce adrenalină la maximum: sporturi extreme într-un peisaj spectaculos
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
După 8 etape, Puya și Melinda și-au încheiat aventura pe Drumul aurului, la AMERICA EXPRESS