Emisiuni
În ianuarie, Digi World aduce două ediții speciale din seria „Istoria cu stil”

Istoria este o listă inepuizabilă de surprize, iar Digi World continuă să răspundă curiozităților despre modă în zilele de 8 și 15 ianuarie, începând cu ora 20:55, prin intermediul seriei „Istoria cu stil”. Aceasta a fost lansată de Crăciun, în premieră în România, și este dedicată modei franceze și evoluției noilor tendințe, la limita dintre tradiționalism și modernism.
Prin aceste capsule concentrate de informație, cei care aleg un stil vestimentar personalizat, dar și persoanele curioase, preocupate de frumos parcurg o istorie a modei şi a stilului, din preistorie până în ziua de azi. Seria „Istoria cu stil” explorează dezvoltarea culturii şi a pieselor vestimentare de-a lungul timpului, într-o oglindă a istoriei sociale. Spectatorii vor explora o lume bogată a modei, în care le vor fi descrise, viu şi dinamic, atât stilurile aflate în continuă schimbare, cât și procesele istorice şi trendurile care au precedat ţinutele Epocii Moderne.
Digi World a pregătit, în colaborare cu muzeograful Paulina Mănişor, încă două ediții speciale, care se vor difuza pe 8, respectiv 15 ianuarie, de la ora 20:55, în care principalul subiect va fi istoria modei franţuzeşti.
„Pentru că istoria unei epoci se poate cunoaște mai bine din moda timpului decât din oricare alte izvoare, așa cum a spus un mare istoric francez, această colecție prezintă un documentar cronologic al modului în care Franța s-a impus ca meridian zero al eleganței și rafinamentului vestimentar, devenind reper și inspirație pentru moda întregii lumi. Pentru mine, ca muzeograf, această colaborare a fost una extrem de interesantă și provocatoare și mi-a oferit prilejul și bucuria de a învăța eu însămi lucruri noi despre istoria vestimentară”, a declarat Paulina Mănişor, muzeograf.
Proiectul „Istoria cu stil” nu ar fi fost posibil fără dedicarea echipei DIGI Docs, reprezentată de Mihaela Popescu, în calitate de producător executiv și regizor, Anca Grădinariu, redactor și scenarist și Bogdan Giurcă, editor montaj.
-
Socialo săptămână ago
„Pofta Inimii” – QSR cu gust autentic, născut pe Calea Victoriei
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Ofertă de publicare ADVERTORIALE SEO pe radardemedia.ro – vară, 2025
-
A-Z NEWSo săptămână ago
v8 devine partenerul strategic și creativ al Neumarkt® și lansează pe Youtube show-ul online „Logica de bărbat pus pe inventat”
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Concursul Miss International România 2025: tinde sa fie un eveniment de top
-
EVENTS2 săptămâni ago
Delegația României din Turcia se întoarce cu zeci de premii (Galerie Foto)
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Medana Oprea semnează declaraţii de preţuire în versuri, în emisiunea Dăruieşte Românie! Sâmbătă, de la 13.30, la TVR3.
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
„Vocea nostra trebuie sa rasune, chiar daca nu este auzita” cu Denise/Zarya, fata Dunarii la Radio Deea
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Carmen Târnoveanu îl invită pe Grigore Leşe să semneze o declaraţie de dragoste în emisiunea „Dăruieşte Românie”, sâmbătă, la 13.30, la TVR3
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Iulia Beceanu vine in studioul Radio Deea
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Mihai Bendeac, revenire spectaculoasă în televiziune cu un proiect unic. La ce post TV îl putem vedea din toamnă?
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Programul TV pentru Antena 1 săptămâna 13 – 19 iunie 2025
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Un meci într-un suflet! Telespectatorii au trăit la cote înalte întâlnirea dintre Austria și România, din preliminariile World Cup 2026! Meciul a fost lider absolut de audiență, la Antena 1!
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Meciul Austria – România, al treilea duel al “tricolorilor” din preliminariile World Cup 2026, se joacă sâmbătă, 7 iunie. Pe ce post TV va fi difuzat?
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
PR-ul vedetelor Vlad Avarvari a primit urări de suflet de la celebritățile din România! Carmen Tănase, Teo Trandafir, Simona Pătruleasa, Cătălin Măruță și Neti Sandu s-au întrecut în mesaje
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Emisiuni și producții noi/consacrate ce vor începe în grila de toamnă a principalelor televiziuni. Care este vedeta sezonului?
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Beach, Please! lansează biletele de o zi. Prețurile pornesc de la 90 de euro pentru o zi de festival