În luna septembrie, serile de joi o aduc la DIVA pe Morgane, geniul investigațiilor - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Seriale

În luna septembrie, serile de joi o aduc la DIVA pe Morgane, geniul investigațiilor

Published

on

Foto Credit: DIVA

            Un nou serial franțuzesc, care îmbină comedia și anchetele poliţiste, vine la DIVA luna aceasta. Morgane, geniul investigațiilor (HPI – Haut Potentiel Intellectuel, 2021) debutează joi, 9 septembrie, de la ora 21:00.

 

Morgane Alvaro (Audrey Fleurot) este o femeie de 38 de ani, mamă singură a trei copii și își câștigă existența făcând menajul. Ea încearcă să supraviețuiască între cei doi foști parteneri, îndatoririle de părinte și numeroasele credite și datorii. Din păcate IQ-ul ei de geniu, de peste 160 de puncte, nu îi face mereu viața ușoară. Dar într-o zi un polițist observă abilitățile ei extraordinare și îi oferă o poziție de consultant. Singura problemă este că Morgane urăște polițiștii și acceptă să colaboreze doar în schimbul redeschiderii unui caz de dispariție din trecut.

 

Cele 8 episoade ale primului sezon au fost filmate în regiunea Hauts-de-France (Attiches, Courrières, Dunkerque, Lille, Malo-les-bains, Villeneuve d’Ascq). Deși sunt investigate cazuri serioase, producția este presărată cu umor, iar sursa umorului vine din jocul lui Audrey Fleurot, în rolul capriciosului personaj superinteligent și al lui Adam Karadec (Mehdi Nebbou), în rolul polițistului rigid. Este sigur că acești parteneri de investigație vor rămâne în memoria publicului pentru mult timp. Morgane, care se află printre primii 3% cei mai inteligenți oameni din lume, este lipsită de diplomație, are un aspect extravagant și o personalitate pe măsură. Problemele ei cu autoritățile nu sunt un secret, iar colaborarea cu oamenii legi este presărată de conflicte. Întrebarea este cum vor reuși să investigheze împreună, ca echipă, pe cei mai inteligenți dintre făptaşi.

 

Ne pregătim de investigații geniale și umor rafinat, în serile de joi, de la ora 21:00, la DIVA, când este difuzat primul sezon al serialului Morgane, geniul investigațiilor.

 

 

 

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending