Connect with us

Emisiuni

În noaptea de Înviere, Dan Negru ne aduce o ediţie specială a emisiunii Legendele

Published

on

Foto Credit: Antena 1
Reclame

            Cea mai nouă ediţie a proiectului special Legendele, cu Dan Negru, difuzată integral sâmbătă spre duminică, de la 00:30, după slujba de Înviere la Antena 1, marchează o premieră în televiziune. În noul episod, Dan Negru aşează pentru prima oară la aceeaşi masă, principalii comunicatori ai celor două mari instituţii religioase din România, reprezentantul Bisericii Ortodoxe, părintele Constantin Necula, şi cel al Bisericii Catolice, preotul Francisc Doboş. 

 

 

„E prima dată când doi mari comunicatori ai celor două mari biserici, ortodoxă și catolică vin împreună la televizor. Dincolo de explicațiile despre asemănările și deosebirile dintre cele două biserici şi povestea celor mai importante 10 icoane creştine, întâlnirea lor se va vedea la televizor imediat după transmisia în direct a slujbei de Înviere. Să fie asta Învierea cu speranță pentru cele două biserici!”, a declarat Dan Negru. Întregul interviu va putea fi urmărit în noaptea de Înviere, de la 00:30, la Antena 1.

 

”Legendele, cu Dan Negru” reprezintă o serie de interviuri cu personalități autohtone care spun poveștile din spatele a 10 fotografii pe care le fac publice pentru prima oară. Edițiile vor fi disponibile integral în fiecare luni pe AntenaPLAY.ro (https://antenaplay.ro/legendele-cu-dan-negru). De luni până vineri, momente ale interviului vor putea fi urmărite și în cadrul Observatorului de la ora 19.00.

 

 

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Reality Show16 ore ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?5 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

AUDIENȚE TV7 zile ago

Niciun păcat nu rămâne neplătit! Telespectatorii au ales aseară CLANUL! Serialul a fost lider absolut de audiență

A-Z NEWSo săptămână ago

Fabio Nita vine la DEEA Spot Light

Reality Showo săptămână ago

Un concurent eliminat de la SURVIVIOR a ptrimit șansa supremă sa fie primit în compegtiție! Cine este acesta?

ENTERTAINMENTo săptămână ago

3 Sud Est lansează „În camera ta”, parte din coloana sonoră a filmului „Retreat VAMA VECHE”

Facebook

Advertisement

IN Trending