Connect with us
Avatar

Published

on

Alex, un băieţel de trei ani, bolnav de paralizie cerebrală, a devenit primul copil român care a beneficiat de cea mai nouă tehnică medicală. Cazul lui este o premieră absolută pentru România.

Alex s-a născut asemeni altor milioane de copii normali. Însă, în urma unui tragic accident petrecut într-o zi banală, o mare parte din creierul lui a fost distrusă, iar băieţelul nu a mai putut vorbi, vedea sau mânca. După doi ani de terapii extenuante, părinţii copilului, o familie puternică şi curajoasă, au avut şansa de a se întâlni cu o echipă medicală de la spitalul Duke University din Statele Unite ale Americii, care utilizează cu succes o tehnologie ce aminteşte de filmele Science Fiction şi care, se speră, ar putea deveni tratament pentru afecţiuni considerate incurabile.

Singura echipă de jurnalişti care l-a însoţit pe Alex în Statele Unite şi l-a asistat pe tot parcursul intervenţiei a fost formată din reporterul Denisa Morariu şi operatorul de imagine Mihai Dină, de la emisiunea “În premieră cu Carmen Avram”. Micuţul român s-a întors de puţin timp acasă, iar povestea lui emoţionantă o veţi putea urmări duminică, de la ora 21.00, în exclusivitate la Antena 3.

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending