Connect with us
 

Probele inedite ale ediției MasterChef, în care concurenții au avut de gătit preparate demne de restaurante de lux, dar și feluri de mâncare mai simple, au fost urmărite de peste 1.3 milioane de telespectatori la nivel național pe întreg intervalul de difuzare, 20:30 – 22:31. Minutul de aur, de la 20:30, a reunit peste 1.8 milioane de telespectatori.

Audiente publicul comercial

La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, MasterChef a fost lider de audiență, obținând 9.3 puncte de rating și 21.2% share, în timp ce postul de pe locul doi, Antena 1 cu show-ul “Serifi de Romania” a înregistrat 6.6 puncte de rating și 15.2% share.

Ediția de aseară a debutat cu o nouă probă cutia misterelor. Concurenții au avut de gătit chiftele, care să corespundă standardelor unui restaurant de lux. Presiunea a fost mare, preparatele, în aparență simplu de realizat, punându-i în dificultate pe concurenți, atât din punct de vedere al plating-ului, cât și al compoziției chiftelelor.

Kiki a realizat o tragedie, după cum a mărturisit chiar ea, având o abordare nereușită a tradiționalelor preparate. Alături de ea, Ana Maria și Claudia au fost nominalizate la spălatul vaselor. Iulian, Florin și Andrei au reușit să realizeze niște preparate deosebite, care respectau din toate punctele de vedere cerințele Chef-ilor. Preparatul lui Florin a fost câștigător, acesta câștigând imunitate la cea de-a doua probă a ediției.

Juriul MasterChef

Juriul MasterChef

La proba pe perechi, concurenții au fost provocați să realizeze două preparate, care să impresioneze prin gust, dar mai ales prin aspect. Florin a avut avantajul de a alege echipele care vor avea timpul de gătit redus de la 70 de minute la 65, respectiv 60 de minute. Surpriza probei a fost un mic bonus care a creat legături indestructibile: o pereche de cătușe. Evident, Florin a considerat că de acest avantaj trebuie să beneficieze prietenul său Tudor, care a fost legat de Claudia pe durata întregii probe.[nextpage]

Deși au fost legați de mâini, proba nu i-a pus în dificultate pe cei doi, reușind să se salveze de la testul sub presiune. Preparatele gătite de Anuța, Liviu, Kiki și Adriana nu le-au asigurat salvarea de la testul sub presiune.

Ultima probă de marți, testul sub presiune, a fost structurat în 3 etape. La prima dintre ele, cei 4 concurenți au fost provocați să gătească ouă prăjite, care să respecte standardele stabilite de Chef Patrizia, Chef Foa și Chef Adrian Hădean: fără urme de arsură, iar gălbenușul și albușul să fie coagulate corect. Anuța a fost cea care s-a apropiat cel mai mult de solicitările juriului, fiind salvată după prima etapă a testului sub presiune.

La cea de-a doua etapă, Kiki, Adriana și Liviu au avut de pregătit un ou poșat, o provocare aparent simplă. Însă lucrurile nu au fost așa pentru toți concurenții, Liviu fiind singurul care s-a salvat de la participarea la ultima etapă. Kiki nu a profitat de ultima șansă care i-a fost acordată: gătirea unui sufleu de brânză care, din nefericire pentru aceasta, s-a lăsat mult prea devreme.

10 concurenți au rămas în lupta pentru marele titlu MasterChef și premiul de 50.000 de euro! Competiția continuă și săptămâna viitoare cu noi probe spectaculoase.

MasterChef PRO TV

MasterChef
PRO TV

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AUDIENȚE TV

AUDIENTE TV: Te cunosc de  undeva!, lider de audiență la orașe și în toată țara

Published

on

 

Cea de-a cincea ediție a celui de-al 14-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!, câștigată de Ada și Cornel Palade, cu o transformare în Patti LaBelle și Celia Cruz a fost aseară lider de audiență la orașe și în toată țara.

Emisiunea prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizată de Ozana Barabancea, Andrea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan a adunat în fața micilor ecrane peste 1.5 milioane de telespectatori la nivelul publicului din toată țara, în minutul de maximă audiență, de la ora 21:15.

Așadar, la nivelul publicului de la orașe, Antena 1 a fost pe primul loc în clasamentul audiențelor și a obținut pe perioada difuzării emisiunii (19:59 -23:13 ) o audiență medie de 7.1 puncte de rating și o cotă de piață de 17.3 urmată de DigiSport1, cu 4.9 puncte de rating și 12% cota de piață, în vreme ce principalul competitor, Pro TV a ocupat poziţia a treia în clasament  cu 4.2 puncte de rating și 10.4 % cota de piață.

De asemenea, la nivelul publicului din toată țara, Antena 1 este cel mai urmărit post de televiziune, cu o audiență medie de 7.1 puncte de rating și 16.4 % cota de piață, urmată de Kanal D, cu 4.9 puncte de rating și 11.4 % cota de piață. Şi la nivelul acestui target Pro TV a ocupat cea de-a treia poziţie în clasament, cu 4.3 puncte de rating și 10% cota de piață.

Sâmbăta aceasta, la Te cunosc de undeva!, Bella Santiago a cântat în travesti ca Steven Kapur, cunoscut drept Apache Indian, Sorana Darclee Mohamad a îmbrăcat costumul popular moldovenesc ca să cânte “Așa ca la noi mai rar”, transformată în marea interpretă Sofia Vicoveanca, pe când Cezar Ouatu și Șerban Copoț au cântat și au dansat în rochițe cu franjuri, asemănătoare cu cele ale personajelor lor, celebrele surori Kessler, Alice și Ellen, două nemțoaice talentate și în mare vogă în anii 1950-1960.

Diana Matei a urcat pe scenă în ritmuri latino, transformată în Meghan Trainor, ca să cânte “Hey, DJ”, Grigore Gherman a imitat-o pe spectaculoasa Loredana, cu hit-ul „Lele”, Alex și Monica Anghel au creat un moment foarte emoționant, transformați în Elvis Presley și Celine Dion, iar Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au cântat despre prieteni, ca Anastasia Lazariuc și Fuego.

Cele mai bune transformări ale galei au fost realizate de Ada și Cornel Palade care, pentru o seară au fost legendarele artiste Patti LaBelle și Celia Cruz.

Momentele coregrafice ale show-ului le-au aparținut celor de la Furnix Team, baletul condus de Furnica.

Show-ul a avut și un invitat special, Pepe, câștigător al sezoanelor trei și patru Te cunosc de undeva!, care le-a reamintit tuturor una dintre cele mai bune transformări ale sale: Joe Cocker.

 

Sursa:Kantar Media  
Copyright:ARMADATA S.R.L.  
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile All urban si National
Perioada 5 octombrie 2019  

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

AUDIENȚE TV

AUDIENTE TV: Antrenorii și concurenții au oferit o nouă seară de neuitat la Vocea României!

Published

on

 

Antrenorii au fost impresionați vineri seară de vocile incredibile ale concurenților, de modul în care ei s-au prezentat în competiție și de ambiția de care au dat dovadă.

A fost o ediție în care emoția și energia au pus stăpânire pe public și pe antrenori, care au reacționat de fiecare dată când au simțit potențialul din glasurile celor care au urcat pe scenă în cea de-a cincea rundă de audiții pe nevăzute. Încă nouă concurenți au reușit să întoarcă scaunele și să ocupe un loc într-una dintre cele patru echipe.

Vocea României a fost lider absolut de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.3 puncte de rating și 27.1% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 5.5 puncte de rating și 16.3% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, aproximativ 1.7 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 20:52, aproape 2.5 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.

Voci puternice și concurenți carismatici

Tudor, Irina, Horia și Smiley au descoperit aseară noi voci care i-au făcut să se ridice în picioare și să înceapă lupta pentru ele. Cei patru au fost impresionați de ambiția concurenților și de bucuria cu care au interpretat melodii extrem de solicitante vocal. Din dorința de a câștiga un concurent în echipa lui, Brenciu a decis să-l blocheze pe Smiley.

Nouă voci au reușit aseară să întoarcă scaunele și au ocupat locurile în echipa antrenorilor, după cum urmează: Cătălina Pop, Natalia Selegean, Carmelina Burdeniuc, George Aghinea – echipa Tudor; Alexandru Ciubotaru, Georgiana Ilie – echipa Smiley; Eugeniu Cotruta, Victoria Gudima – echipa Irina și Claudia Marina Badae – echipa Brenciu.

Noi concurenți sunt pregătiți să urce pe scenă pentru a întoarce scaunele antrenorilor vinerea viitoarea, de la ora 20:30!

Vocea României – Doar vocea contează!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

Chefi la cuțite, lider de audiență pe toate categoriile de public! Chef Florin Dumitrescu a oferit cuțitul de aur

Published

on

 

Chefi la cuțite a fost lider detașat de piață pe toate categoriile de public, luni, cu peste 2 milioane de români, ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 20:52.

În intervalul orar 19.59-23.52, chefii au fost prima alegere a românilor, cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 7,6 puncte de rating și 24,6% cota de piață, în timp ce pe locul secund se clasa Pro TV cu 6.6puncte de rating și21,3 % cota de piață.

La orașe, emisiunea de la Antena 1 a condus cu 6,9 puncte de rating și 17,9 % cota de piață, fiindurmată de Pro TV cu 5,7 puncte de rating și 14,6 procente din cota de piață. Şi la nivel national, emisiunea de la Antena 1 a fost prima opţiune a telespectatorilor, Chefi la cuţite înregistrând 6,6 puncte de rating şi 16,5 cota de piaţã, fiind urmatã tot de Pro TV cu 5,9 puncte de rating şi 14,6 cota de piaţã.

Ultimul concurent al ediției de luni seară Chefi la cuțite a reușit să ridice standardul competiției la rang de „aur”. Ernesto Dosman, bucătar originar din Panama, cu o experiență de peste 27 de ani în bucătărie, l-a convins pe chef Florin Dumitrescu de faptul că el este pionul principal de care are nevoie în lupta sezonului 7: ”Dacă eu pe Bontea nu pot să îl aleg în echipă, pentru că este colegul meu, în schimb, pot să iau pe cineva care să aibă creierul și capacitatea lui. Mulțumesc și bine ai venit la mine în echipă!”, a spus acesta când i-a oferit cuțitul de aur.

Ernesto are 46 de ani, însă a început să gătească încă din adolescență, iar cei 22 de ani petrecuți pe vas, ca bucătar de croazieră, l-au ajutat să se formeze și să se transforme într-un executive chef fără cusur: ”Sunt foarte obișnuit cu presiunea din bucătărie, cu gătitul contratimp. Am experiență, am gătit și pentru 4000 de persoane pe vas.Știu că în acest domeniu este nevoie de multă răbdare și multă muncă pentru a obține rezultate, a mărturisit acesta.

Cu o experiență ce nu poate fi contestată, Ernesto a simțit nevoia unei noi provocări, motiv pentru care s-a înscris la Chefi la cuțite: ”Vreau să ies din zona de confort, iar pentru mine, experiența acestui show este un alt prag pe care mi-am propus săîl trec. Vreau săîmi testez limitele și, în același timp, să lucrez aproape de cei trei chefi, de la care știu că am foarte multe de învățat.

Așa se face că dish-ul lui Ernesto Dosman, o tocăniță din fructe de mare cu sos de roșii, a fost farfuria pe care chef Florin o aștepta încă din primele zile de preselecții ale sezonului 7. Astrele s-au aliniat, căci și concurentul a mărturisit încă de la început că chef Florin este și juratul alături de care s-ar fi văzut lucrând: ”Asta e combinația câștigătoare! Mi-am dorit de la început să fiu cu el, nu îl voi dezamăgi. Îmi place personalitatea lui și felul în care conduce în bucătărie. Este o mare realizare pentru mine că sunt primul concurent din echipa sa”, a spus Ernesto, cuțitul de aur al celui mai tânăr dintre jurații Chefi la cuțite.

Alexandru Popa, din echipa lui chef Sorin Bontea și Ernesto Dosman, din trupa de bucătari a lui chef Florin Dumitrescu sunt, până în acest moment, cei mai talentați doi concurenți care au trecut pragul preselecțiilor în sezonul 7, asigurându-și deja locul în bucătăria Chefi la cuțite. Cu toate acestea, audițiile pe nevăzute continuă cu alte momente spectaculoase, iar chef Cătălin Scărlătescu, singurul jurat ce nu a oferit nimănui acest avantaj încă așteaptă să-și găsească cel mai puternic aliat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending

%d blogeri au apreciat: