sâmbătă, februarie 24, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneCastingÎncep înscrierile pentru “Românii au talent” de la PRO TV. Marele premiu...

    Încep înscrierile pentru “Românii au talent” de la PRO TV. Marele premiu este de 120.000 de euro!

    Ascensiunea românilor talentaţi continuă! Pentru a cincea oară, “Românii au talent”, competiţia naţională a adevăratelor talente, va aduce în faţa telespectatorilor începând din toamnă, un nou sezon plin de neprevăzut şi creativitate.

    Cei care au un talent pe care doresc să îl arate în faţa întregii ţări sunt invitaţi să se înscrie pe site-ul romaniiautalent.protv.ro şi să intre în cursa pentru marele premiu de 120.000 de euro şi trofeul “Românii au talent”, sau pentru premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro. De asemenea, cel care cunoaşte un român talentat, îl poate înscrie pe acelaşi site, si astfel poate deveni noul “Vânător de talente” şi câştigător al premiului în valoare de 2.000 de euro.

    La concurs pot participa toate persoanele rezidente în România şi Republica Moldova. Toate nominalizările se vor face prin completarea Formularului de Nominalizare disponibil pe site-ul www.romaniiautalent.protv.ro. Pentru „Vânătorul de talente” trebuie inclus cel puţin un link valabil către o înregistrare video a fiecăruia dintre candidaţii nominalizaţi,  disponibil pe site-uri de distribuţie a materialelor video, precum YouTube, Vimeo, Dailymotion, Facebook, etc sau uploadat materialul video chiar în formularul de înscriere. Toate înregistrările video trebuie să fie disponibile publicului larg, iar vanatorul de talente care doreşte să nominalizeze o persoana ce deţine un anumit talent, trebuie să o cunoască personal pe aceasta.

    “Românii au talent” este emisiunea care a atins recorduri de audienţă in ediţiile precedente. Show-ul a obținut rezultate record la PRO TV încă de la primul sezon, iar succesul a fost din ce în ce mai mare: 19,9 rating în anul 2011, 20,8 rating în 2012, 21,3 rating în 2013 si 22,8 rating în 2014. Datele au fost oferite pentru publicul comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

    După ce, timp de patru sezoane, a ţinut milioane de români în faţa televizoarelor, adevărata competiţie a talentelor continuă. Ediția a cincea “Romanii au talent” invită participanţii să se înscrie pe site-ul romaniiautalent.protv.ro, pentru ca apoi să-şi demonstreze talentul în cadrul caravanei prezente în mai multe oraşe din România.

    romanii au talent pro tv prima semifinala3 romanii au talent pro tv prima semifinala 1 romanii au talent RomaniiautalentVineri7martie dansatarea de step - romanii au talent romanii au talent pro tv prima semifinala6Foto Credit: PRO TV

     

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Media
    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente