Connect with us

Reality Show

Începe lupta pentru titlul de campion naţional la „Microbist de România”

Published

on

Foto Credit: TVR
Reclame

            După un episod introductiv, în care Tudor Furdui ne-a făcut cunoştinţă cu toţi cei zece concurenţi de la „Microbist de România”, din 5 mai, la TVR 1, începe competiţia propriu-zisă dedicată celor mai înfocaţi suporteri ai fotbalului românesc. Miercuri, de la 22.00, la TVR 1.

 

 

Urmează 10 episoade de întreceri la „Microbist de România, cu două meciuri în fiecare episod. Tudor Furdui alături de suporterii echipelor CFR Cluj, FCSB, Dinamo Bucureşti, Universitatea Craiova, FC Botoșani, Rapid București, Petrolul Ploiești, „U” Cluj, Poli Timişoara și Farul Constanţa vă dau întâlnire la TVR 1 miercuri, 5 mai, de la ora 22.00, în prima zi de probe inedite, desfăşurate la 7.000 de km depărtare de casă. Reamintim, competiţia are 20 de probe, dintre care 10 sunt individuale, iar 10 – de echipă. În probele individuale, fiecare concurent luptă pentru el și la final avem un clasament de la 1 la 10. Concurenții primesc puncte în funcție de locul din clasament, dar mai multe va explica Tudor Furdui în cadrul emisiunii.

 

Probe în premieră mondială, special gândite pentru concurenţii de la „Microbist de România”

Primul concurs de Subwing din lume, un concurs de paddling, un quiz show acvatic, o cursă de crabi pe modelul curselor de cai… sunt doar câteva dintre probele în premieră mondială pe care curajoşii concurenţi de la „Microbist de România” le vor trece pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de echipele favorite. Le va explica pe îndelete Tudor Furdui, prezentatorul show-ului de la TVR 1, cel care comentează şi arbitrează fiecare întrecere.

 

În primul rând, la „Microbist de România”, concurenţii vor participa la primul concurs de Subwing din lume. Dar ce este Subwing ? Este vorba despre un sport subacvatic cu scop pur recreativ, în care poți să zbori pe sub apă cu o pereche de aripi. Prin adăugarea câtorva reguli, acesta a devenit probă în competiție. Nimeni nu a mai făcut asta înainte și, cu siguranță, nimeni, niciodată, nu a mai făcut Subwing cu rechini… Vom vedea cum se desfăşoară proba la „Microbist de România”, miercuri, 5 mai, de la 22.00.

 

Pescuitul de seară este și el un sport recreativ. Cu doar 2 reguli simple, realizatorii l-au transformat în probă pentru concurenţii de la „Microbist de România”. În premieră națională, la „Microbist de România”, un sport mult mai frumos decât pare – paddling – devine probă pentru suporterii celor mai mari echipe de fotbal de la noi. Tot aici se va desfăşura primul quiz show acvatic. „Cine greșește face baie forțat. Unul singur rămâne cu tricoul uscat până la final…”, ne dezvăluie Tudor Furdui.

Dar la o cursă de crabi organizată pe modelul curselor de cai v-aţi gândit vreodată ? Pentru prima dată, aceasta se va desfăşura la „Microbist de România”. „Distracția e garantată, mai ales că am folosit o specie periculoasă de crabi. Fiecare crab a fost pupat cu reticență și eliberat…”, zâmbeşte complice Tudor. O altă premieră totală va fi concursul de paddling printre rechini. Ceea ce pentru surferii din toată lumea e un coșmar, pentru concurenţii de la „Microbist de România” e un vis devenit realitate. Fiţi pe fază pentru că veţi vedea imagini pe care nicio altă televiziune din lume nu le-a mai surprins!

 

Şi tot în exclusivitate, dintre probele individuale e proba de darts subacvatic! Vom putea vedea şi alte probe individuale haioase, ca atletismul cu labe de snorkeling sau proba de dresat nuca de cocos… „O să fie o distracție de la cap la coadă!”, ne promite prezentatorul show-ului „Microbist de România”.

 

Separat, „Microbist de România” presupune şi 10 probe de echipă, în care suporterii unor echipe cunoscute drept mari rivale vor fi nevoiţi să colaboreze. Şi la acest capitol, punctăm cu o altă noutate, poate cea mai neaşteptată: la „Microbist de România” se joacă primul meci de fotbal din istorie desfăşurat pe un banc de nisip care există doar o oră pe zi, în rest fiind acoperit de apă! Multe alte probe de echipă le vom descoperi de-a lungul celor douăsprezece episoade care urmează să fie difuzate la TVR 1.

 

„Dragi microbiști, ne aşteaptă o experiență incredibilă, vom deschide împreună drumuri pe care nu a mai fost nimeni și ne vom distra pe cinste cu cei 10 suporteri care luptă pentru titlul de campion național la microbism… Microbiști din România, stați prin zonă!”, ne invită Tudor Furdui la al doilea episod „Microbist de România” – miercuri, 5 mai, de la 22.00, la TVR 1.

 

 

Advertisement

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar3 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV4 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show4 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni4 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden4 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show5 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending