Spread the love

Sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, emisiunea de călătorii „ROventura” își invită telespectatorii să-și continue periplul, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, prin capitala Banatului istoric, acest tărâm de poveste în care vor descoperi atracțiile județului Timiș. 

Dincolo de reședința de județ, care este și principala atracție turistică a acestuia, Timișul mai propune o sumedenie de locuri interesante, monumente ale naturii, trasee tematice și comori etnografice precum este și  Casa Curteană. În această zonă de poveste, oamenii locului se implică în scoaterea la lumină a satului bănățean, prin proiecte care atrag din ce în mai mulți turiști pe ulițe sau chiar în gospodării locale, ajutându-i să descopere un colț de Rai al Banatului, iar pe cei care doresc să trăiască aici, să își găsească o nouă motivație și să trăiască în tihnă. 

Incursiunea roventurienilor prin satul bănățean va continua cu un popas care se anunță bogat și sàvuros, o experiență cât o lecție deschisă de istorie culinară. Multe preparate aparent simple, țărănești, poartă o podoabă de gust ce și-ar putea face loc oricând și pe mesele restaurantelor cu pretenții din Timișoara.

Prin intermediul „ROventura” o vom cunoaștem și pe cea care care a condus echipa ce a adus Timișoarei titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție „ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.