Connect with us

Reportaj

Incursiune de poveste în orașul Nadiei Comăneci, la Onești, astăzi, la KANAL D

Published

on

Credit foto: BLC Media
Reclame

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, la porțile Moldovei, la Onești, acolo unde vom descoperi o așezare încărcată de frumos și istorie.

Alături de gazdele ”ROventura”, George Mihai și Andreea Străvoiu, ne începem călătoria de la Borzești, un loc în care patrimoniul ansamblului muzeal este unul impresionant, pentru ca apoi să facem oprire la Biserica din Borzești, dar și la Muzeul de Cultură și Artă Religioasă de aici.

Ajungem, cu pași repezi, în orașul Nadiei Comăneci, la Onești, un loc care se mândrește cu o istorie fabuloasă, însă a devenit mai degrabă cunoscut pentru industria petrochimică înfloritoare din perioada Comunismului, dar și post-revoluționară.

Aura Nadiei Comăneci, nume de referință în universul gimnasticii mondiale, este încă prezentă la Onești, în sala clubului sportiv municipal, care a împlinit deja 50 de ani de când oferă campioni în întreaga lume.

George Mihai și Andreea Străvoiu ne invită apoi să ne continuăm periplul prin județul Bacău, de data aceasta la Moinești, pentru un binemeritat popas, în parcul cu pini, un areal relativ restrâns, plin de frumusețe și bogății ale naturii. Parcul cu pini este singura rezervație naturală de pin negru din județ și una dintre puținele arii protejate, de acest fel, din țară.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

IN Trending