Connect with us

UTILE

Incursiune pe plaiuri arădene cu „ROventura”

Published

on

Foto Credit: BLC Media

Sâmbătă, de la ora 15:00, „ROventura” ne invită într-o incursiune de poveste, pe plaiuri arădene, unde vom descoperi una dintre cele mai vechi și mai bogate așezări din Crișana, Comuna Șiria.

Ajunși în comuna Șiria putem admira, pe îndelete, frumuseți nepereche, precum Mănăstirea Feredeu, Cetatea Șiria, sau Muzeul Memorial „Ioan Slavici – Emil Monția”. Pe lângă aceste comori istorice și culturale, așezarea e renumită pentru producătorii tradiționali, dar și pentru cramele sale, aflate pe drumul vinului din podgoria Miniș-Măderat.

În fiecare așezare există câte ceva interesant de făcut, dar parcă la Șiria s-au adunat toate frumusețile la un loc și alături de George Mihai și Andreea Străvoiu vom descoperi aici oameni uniți și bogați, care abia așteaptă să ne împărtășească poveștile locului.

Ajunși la Muzeul Etnografic vom admira micile comori păstrate, cu sfințenie, în colecția de la poalele cetății Șiria, obiectivul care domină zona, iar la Muzeul „Ioan Slavici – Emil Monția” regăsim, sub același acoperiș și expoziția dedicată lui Emil Monția, o altă personalitate locală.

Șiria, un reper pe drumul vinului Miniș – Măderat, este o binecunoscută perlă a viticulturii din Vestul țării, așa că pornim și noi, la pas, pe ulițele satului, în căutarea producătorilor locali. Viticultorii din zonă sunt exemplul că poți reuși, dacă te pui pe treabă și nu dai bir cu fugiții. Povestea vinului este, de fapt, despre oameni și cu fiecare picătură din licoarea lui Bachus, mai depănăm câte o filă din cartea locului. Turismul vitivinicol poate fi motorul dezvoltării comunei, mai ales dacă oamenii vor continua să exploateze patrimoniul local, reprezentat de unul dintre cele mai vechi soiuri românești.

După un scurt popas ne continuăm călătoria, alături de roventurieri, dar nu pe orice drum, ci pe ceea ce localnicii au numit Trans-Șiriana. Cei aproape 5 kilometri de serpentine și stratul de asfalt proaspăt care leagă satul de mănăstire și de cetate te fac să iubești de îndată acest traseu. Frumusețea ruinelor cetății, autenticitatea folclorului, precum și zestrea culinară a locului fac din Șiria o destinație de vacanță care n-ar trebui să lipsească de pe lista niciunui călător prin țară.

Nu ratați, sâmbătă de la ora 15:00, o nouă ediție „ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending