Connect with us

Film

Interviu cu „Pădureanca”. Manuela Hărăbor: „Mi-a zburat basmaua din cap, iar lacrimile mi-au ţâşnit de durere”

Avatar

Published

on

            La 33 de ani de la premiera filmului regizat de Nicolae Mărgineanu, actriţa Manuela Hărăbor a vorbit cu emoţie despre amintirile de la filmări, culise şi colaborarea cu marii actori din distribuţie. Nu rataţi la “Duminica filmului românesc” pe TVR 2, în 16 august, de la ora 20.10, una dintre cele mai apreciate producţii cinematografice: “Pădureanca”.

 

Ecranizare a nuvelei omonime a lui Ioan Slavici, după un scenariu semnat de Nicolae Mărgineanu şi Augustin Buzura, „Pădureanca” este cel mai popular dintre filmele regizorului Nicolae Mărgineanu, iar tulburătoarea poveste de dragoste este reluată şi astăzi, la mai bine de trei decenii de la premieră, cu acelaşi succes. Din distribuţie fac parte regretaţii actori Adrian Pintea (Iorgovan) şi Şerban Ionescu (Şofron), alături de Victor Rebengiuc (Busuioc), Dorel Vişan (Părintele Furtună), Melania Ursu (Vica), Nicolae Toma (Neacşu) şi Mihai Constantin (Pupăză). Revelaţia producţiei a fost însă Manuela Hărăbor, în rolul Siminei, partitură care a consacrat-o pe actriţa care avea doar 18 ani în momentul filmărilor.

 

Busuioc, un țăran bogat din Curtici îl trimite pe fiul său, Iorgovan, împreună cu Șofron, servitorul lui, în satul vecin pentru a găsi oameni la muncă pentru câmp. Iorgovan este îndrăgostit de Simina, fiică de țăran sărac, ce-i împărtășește sentimentele și acceptă să vină la culesul recoltei împreună cu tatăl sau. Iorgovan este prins între dragostea sinceră pentru Simina și obstacolul prejudecăților şi diferențelor de poziție socială. La rândul său, Șofron se îndrăgostește de Simina, iar înfruntarea dintre cei doi pretendenți scoate la lumină mentalități specifice Transilvaniei de sfârșit de secol XIX. Povestea depășește însă granițele iubirii celor doi bărbați pentru frumoasa „pădureancă” Simina. Prin amploarea pe care o capătă personajul lorgovan, drama iubirii trăită ca o fatalitate este dublată de drama neputinței de a găsi un răspuns existențial într-un timp convulsionat: sfârșitul secolului al XIX-lea în Transilvania aflată sub jugul Imperiului austro-ungar.

 

Bine primit de public, dar şi de critici, filmul „Pădureanca“ a primit premiile Asociaţiei Cineaştilor: pentru regie (Nicolae Mărgineanu) şi interpretare masculină (Victor Rebengiuc), respectiv premiul special al juriului (Adrian Pintea). În 1987, la Costinești, filmul a fost recompensat cu premiile pentru regie, imagine, muzică, interpretare masculină (Șerban Ionescu și Adrian Pintea).

 

Despre culisele filmărilor la „Pădureanca”, colaborarea cu marii actori din distribuţie, dar şi despre rolul care i-a marcat întreaga carieră, Manuela Hărăbor a vorbit într-un interviu emoţionant pentru TVR. Nu rataţi “Duminica filmului românesc”, la TVR 2, pe 16 august, de la ora 20.10, una dintre cele mai apreciate producţii cinematografice: “Pădureanca”.

Cum a început pentru tine povestea “Pădureanca” ? Au trecut deja 33 de ani de la premieră…

… Şi 34 de ani de când am filmat. Eram în ultimul an de liceu, în clasa a XII-a. Mă pregăteam pentru Bacalaureat şi apoi pentru examenul de admitere la Institutul de Teatru şi Film. Am primit un telefon şi am fost invitată la o probă de filmare pentru “Pădureanca”, iar după 2-3 săptămâni am fost chemată din nou. Am dat vreo 3-4 probe de filmare, ultima fiind în compania lui Şerban Ionescu şi a lui Adrian Pintea. Nu mi-au spus absolut nimic vreo lună de zile. În momentul în care mă pregăteam să-mi depun dosarul pentru admiterea la facultate, am fost sunată că am luat rolul şi că trebuie să plec de urgenţă la Arad. A trebuit să îmi amân cu un an examenul de admitere, mai ales că domnul Mărgineanu, având temerea că sunt o fată de oraş, a ţinut să mă trimită cu o săptămână mai devreme în zona Aradului, chiar în satul Zimbru, de unde era Simina, eroina nuvelei lui Ioan Slavici, “Pădureanca”. M-a predat în mâna unor săteni de acolo care m-au pus la muncile câmpului şi la treburi în gospodărie timp de 5-6 zile până a venit şi restul echipei de filmare.

 

A fost greu la câmp şi în gospodărie ?

Nu a fost greu deloc, pentru că familia la care stăteam, nişte oameni extraordinari, nu prea mă puneau la munci grele, eram tratată ca o mică prinţesă. Mai mult trăgeam eu de ei şi spuneam că vreau să merg peste tot şi să fac tot felul de lucruri. Ţin minte că singurul lucru impus a fost să merg desculţă, pentru că într-un mod este călcătura cu încălţăminte şi altfel este când mergi pe un teren accidentat în picioarele goale. Trei luni cât am stat la Arad am mers zilnic desculţă.

Cum a fost să joci alături de actori atât de mari ?

Am avut emoţii, dar şansa mea a fost că Adrian Pintea şi Şerban Ionescu au fost de o generozitate fantastică. Nu m-au tratat nicio clipă ca pe o actriţă neprofesionistă, mi-au dat tot timpul credit, mi-au dat încredere şi şi-au găsit timpul necesar şi răbdarea necesară să lucreze şi să repete cu mine înainte de fiecare secvenţă din film în aşa fel încât să pot să mă ridic aproape de valoarea lor. Şi sunt absolut convinsă că n-aş fi putut să fac ceea ce vedeţi astăzi în film fără ajutorul lor. Nimic nu este întâmplător şi eu cred în lucrurile aşezate de Dumnezeu cu un scop anume. Tot timpul am spus că Adrian Pintea a fost primul meu profesor de cinema şi destinul a făcut ca trei ani mai târziu, când eram deja studentă la Facultatea de Teatru, în anul trei, profesorul nostru, Mircea Albulescu, l-a adus asistent pe Adrian Pintea şi examenul de diplomă l-am dat sub bagheta lui.

 

Bănuiesc că ai amintiri de culise…

Una dintre secvenţele cele mai complicate din film este cea finală, când, după moartea lui Iorgovan, vine Şofron, interpretat de Şerban Ionescu, şi îmi spune: “Nu te duce la Iorgovan !” şi îmi dă două palme. Aveam de străbătut o distanţă lungă, iar operatorul filmului, Doru Mitran, dă stop şi îi spune lui Şerban Ionescu că trebuie să reia secvenţa pentru că nu se vede pe filmare cum dă palmele. Se reia secvenţa, fac iar drumul, Şerban îmi dă două palme… Dorul Mitran strigă din nou stop: “Dă-i mai tare, că nu se vede pe aparat că-i dai palme. Te rog fă în aşa fel încât să văd că le încasează.” Am refăcut traseul, am ajuns în dreptul semnelor, iar Şerban Ionescu mi-a dat două perechi de palme… de mă mir că nu m-a pus la pământ. Când a ridicat mâinile alea mari m-a luat prin surprindere, deşi ştiam intensitatea loviturilor din primele două duble. Am dat capul pe spate pentru că am avut senzaţia că îmi rupe gâtul şi am avut durere cervicală cred că aproape o săptămână. Mi-a zburat basmaua din cap, iar lacrimile mi-au ţâşnit de durere. Se vede şi în film că lacrimile sunt adevărate. După filmări, Şerban mi-a adus flori şi şi-a cerut iertare.

Cariera ta începea la 4 ani cu un rol în filmul “Veronica”…

Tată meu, Enache Hărăbor, a fost, vreo 40 de ani, sculptor-machetist la Studioul Cinematografic de la Buftea. Nefiind un copil dus la grădiniţă, iar bunica nu avea întotdeauna timp să stea cu mine, tata mă ducea deseori cu el la studio. Aveam 4 ani când tata a fost chemat să mă aducă la probe pentru filmul “Veronica”. Eram foarte mulţi copii, iar la proba de filmare doamna Elisabeta Bostan ne-a pus pe fiecare la o măsuţă, pe un scăunel de grădiniţă, cu “traista minune” legată fedeleş în faţă. În traistă zdrăngănea ceva, iar dacă reuşeai să o deschizi, obiectul zdrăngănitor era al tău. Am urmat intrucţiunile şi la un moment dat s-a dat stop. Atunci am spus că nu vreau să plec acasă pentru că nu am deschis traista. Au urmat clipe lungi de încercare de a mă face să plec, a venit şi tata şi, până la urmă, am plecat plângând.

Îmi amintesc că doamna Elisabeta Bostan i-a spus tatălui meu: “Ar fi fost perfect copilul acesta pentru rolul Veronica, dar este mult prea încăpăţânată şi mă trezesc la filmări că nu mai vrea şi pleacă acasă. Ceea ce s-a şi întâmplat de vreo două-trei ori. Prima dată la secvenţa de început, când eram toţi copiii în cămin şi raţa pe care o ascundea Veronica se zburătăceşte. În momentul în care s-a filmat, cineva a aruncat către noi raţa, fără să fim atenţionaţi, ca să fie reacţiile cât mai veridice, pentru că toţi aveam între trei şi cinci ani. Raţa s-a zburătăcit tocmai în capul meu şi m-am speriat atât de tare că am spus plec acasă şi nu vreau să mai filmez. A urmat o lungă perioadă de împăcare. Pentru mine, Veronica cred că a fost cel mai frumos moment al copilăriei. A fost grădiniţa mea şi acolo m-am îndrăgostit iremediabil de film. De atunci am ştiut că acesta este drumul pe care vreau să-l parcurg.

 

Dintre toate rolurile, de care te-ai simţit cel mai aproape ?

Mi-am iubit toate rolurile şi toate filmele în care am jucat, indiferent de dificultatea sau întinderea partiturii. Dar “Pădureanca” rămâne un reper prin complexitate şi felul în care am lucrat la film. A fost o pregătire fantastic de lungă, a fost o intensitate a lucrului cu care nu m-am mai întâlnit ulterior. Cele trei luni petrecute la Arad, alături de toată echipa de filmare, ne-au sudat foarte mult. Acolo am învăţat că este foarte important pentru un actor să păstreze personajul în el cât mai mult timp. Pentru că în film, fiecare gest se vede ca la microscop. În plus, e o bucurie foarte mare că, la 33 de ani de la premieră, “Pădureanca” este la fel de apreciată de generaţiile noi de cinefili.

 

Comentarii

Film

Anghel Damian este Cel Mai Bun Actor în Rol Secundar, la Gala Premiilor UCIN

Avatar

Published

on

            Anghel Damian a primit luni seară, în cadrul Galei Premiilor UCIN (Uniunea Cineaștilor din România), cea mai importantă organizație profesională a cineaștilor români, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Prințului Carol din filmul Queen Marie of Romania.

 

Premiile anuale UCIN evidențiază cele mai importante creații cinematografice românești din cursul anului precedent, iar din juriul galei de anul acesta au făcut parte: Stere Gulea (câștigătorul marelui premiu din 2019 pentru filmul Moromeții 2), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieșiu, Irina Margareta Nistor și Dorel Vișan.

 

Emoționat și bucuros de primirea acestui premiu important din cariera sa, Anghel a declarat:Întotdeauna am încercat să nu funcționez în logica premiilor, să înțeleg că profesia mea este una unde subiectivismul este firesc și unde e foarte greu să existe ierarhii atât de bine definite. Totuși, oricât aș încerca să nu mă las pradă capcanei unui premiu, este mai mult decât măgulitor să primești aprecierea unui juriu de asemenea calibru. Premiul este unul de echipă și îl împart bucuros cu partenerii de joc, cu regizorul Alexis Cahill, scenariștii Brigitte Drodtloff și Maria-Denise Teodoru și cu producătorul Gabi Antal, care a investit atât de mult în această producție. Cel mai tare mă bucur că după ce a fost atât de iubit de public, filmul Queen Marie of Romania primește și aprecierea breslei. Sper ca acest lucru să ducă la mai multe filme de gen”.

Anul 2019 a fost unul bogat în proiecte de succes și premii pentru Anghel Damian. Pe lângă rolul de excepție din filmul Queen Marie of Romania, extrem de bine primit de public, talentul lui Anghel de scenarist și regizor a fost și este apreciat la marile festivaluri de film din lume, prin intermediul scurtmetrajului Celed, care este proiectat în unele dintre cele mai importante evenimente și competiții cinematografice, dar și prin serialul Vlad, difuzat la PRO TV, în fiecare luni, de la 20:30, unde Anghel este scenarist șef și joacă rolul lui Adrian Anuței.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Film

Sorry We Missed You / În absența dvs. – cel mai nou film al lui Ken Loach, in cinematografe

Avatar

Published

on

Noul film al consacratului regizor britanic Ken Loach tratează o problemă mai mult decât actuală în contextul pandemiei, despre ale cărei implicații nu se vorbește în buletinele de știri: ”gig economy” – contracte de muncă pe termen scurt, drepturi reduse, muncă flexibilă și intensivă.

 

Ricky, Abby și cei doi copii ai lor locuiesc în Newcastle. Sunt o familie puternică, chiar dacă se zbat în datorii. Rămas fără job, Ricky vede o șansă atunci când se ivește ocazia să fie curier și șofer pe propria sa mașină. Abby, soția sa care este asistentă socială, își vinde mașina pentru a-și ajuta soțul să-și îndeplinească visul. Curând însă, Ricky descoperă că trebuie să dea socoteală firmei de transport care îi repartizează cursele și îi controlează munca și, în final, viața sa și pe cea a familiei.

 

 

Filmul, al cărui scenariu este scris Paul Laverty, colaborator constant al lui Ken Loach, a fost parțial inspirat de cazul șoferului Don Lane, angajat ca liber profesionist, cu mașină proprie, la o firmă britanică de curierat, care a murit în 2018 pentru că, diabetic fiind, a ratat o serie de consultații medicale de teamă că va fi sancționat financiar.

 

“Până acum aveai o slujbă sigură într-o companie sau într-o fabrică și puteai lucra toată viața. Dar acum munca a devenit foarte nesigură aproape pentru toată lu­mea și devine tot mai nesigură cu cât marile corporații se străduiesc să-și reducă costurile, făcându-i tot mai vulnerabili pe oameni. Asta mi-a rămas în minte încă de acum câțiva ani, dar problema a fost de a găsi povestea prin care să o spunem. La un moment dat, Paul a venit cu ideea să reflectăm această temă prin intermediul lup­tei pe care o duce o familie pentru su­praviețuire.

De regulă, oamenii își păstrează încrederea când muncesc, dar când se duc acasă toată presiunea iese la iveală. Începi să te gândești la ce nu poți face, te macină sentimentul de vinovăție că nu mai ești atât de prezent în viața copiilor, îți amintești de datorii. Tensiunea de la muncă, presiunea financiară, faptul că viața de familie nu mai e poate atât de relaxată, că relațiile dintre soți au de suferit (lucrează la ore diferite iar seara sunt epuizați), toate apa­să. Deci acesta a fost scopul: să reflectăm munca din ziua de azi prin intermediul unei familii.” – a declarat Ken Loach într-un interviu în exclusivitatea acordat jurnalistei Iulia Blaga (Suplimentul de cultură).

Sorry We Missed You / În absența dumneavoastră vorbește despre schimbările de pe piața muncii și felul în care acestea ne afectează viața. Din selecția festivalului de la Cannes, pe marile ecrane din România, din 25 septembrie, distribuit de Independența Film.

 

Sorry We Missed You / În absența dumneavoastră va rula în cinematografele din București (Cineplexx Băneasa, Cinema City AFI Cotroceni, Cinema Muzeul Țăranului), Brașov (Cinema One), Cluj (Cinema Victoria), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Sibiu (CineGold), Târgu Mureș (Cinema Arta).

 

Parteneri media: RFI, Cinemap, Zile și Nopți, FilmSi, Dinfilme.ro, Movienews, Ziarul Metropolis, Munteanu Recomandă.

Comentarii

Continue Reading

Film

„Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie” dă start filmărilor, primul lungmetraj caritabil din România

Avatar

Published

on

            Proiectul „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie”, o premieră pentru industria cinematografică din România, a intrat în linie dreaptă. Filmările pentru primul lungmetraj caritabil au început pe 9 septembrie, iar încasările se vor îndrepta în totalitate către Fundația HOSPICE Casa Speranței și către îngrijirea gratuită a pacienților care înfruntă un diagnostic incurabil.

 

Scenariul filmului este scris de Mihai Mănescu (manager comunicare & brand, Fundația HOSPICE Casa Speranței), Andrei Huţuleac şi Matei Dima (co-scenarist, producător și actor), care se implică pro bono în acest proiect. Filmul, în regia lui Andrei Huțuleac, are ca punct de plecare poveștile adevărate ale mai multor copii pacienți ai fundației. Deși inspirat dintr-o realitate dureroasă, lungmetrajul își propune să transmită un mesaj despre speranță, fiind totodată o incursiune în lumea fantastică a uneia dintre cele mai importante opere literare pentru copii, „Amintiri din copilărie” a lui Ion Creangă.

Din distribuție mai fac parte Maya Prediger, Teodor Corban, Matei Dima (BRomania), Cosmin Nedelcu (Micutzu), Corneliu Ulici și Ada Condeescu.

            „Doamne, ce mă bucur că putem da drumul la treabă din nou! Sunt foarte bucuros să revin pe platourile de filmare pentru al treilea film al meu, mi-a lipsit sentimentul ăsta. Am început deja să filmăm şi sunt entuziasmat că pot să mă implic într-un proiect care își propune să facă bine, să ajute pe cât mai mulți. Copiii au o energie fantastică și cu ajutorul lor putem spune mai departe o poveste care sper să schimbe mentalități. Noi toți cei care am acceptat să facem parte din echipa ce produce acest lungmetraj, știm că împreună putem ajuta și că prin implicare putem schimba vieți. De obicei, în orice producție mă implic, las o bucățică din mine, însă în cazul acestui lungmetraj sunt cu totul acolo pentru că este un film foarte aproape de sufletul meu”, spune Matei Dima, producătorul filmului.

            „Suntem bucuroși și recunoscători că, deși contextul pandemic a oprit temporar acest proiect, am putut reveni în forță datorită partenerilor și tuturor celor care se implică și susțin cauza îngrijirii paliative. Misiunea filmului este aceea de a transforma un subiect dificil şi delicat într-un film care poate fi vizionat de toţi membrii unei familii, indiferent de vârstă, fiind totodată o metaforă pentru speranţă şi iubire și este încă o dovadă că HOSPICE suntem toți. Până când filmul va apărea pe marele ecran, invităm și alți parteneri să ni se alăture acestui proiect, pentru că împreună putem face diferența cu adevărat pentru copiii și adulții afectați de o boală incurabilă”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv Fundația HOSPICE Casa Speranței.

 

Deși pandemia a oprit temporar desfășurarea acestui proiect, filmările au început cu sprijinul Kaufland România la Suceava și vor continua în București și împrejurimi, respectând cu strictețe normele de igienă și protecție impuse de contextul epidemiologic.

 

Lungmetrajul „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie” este produs de Prietenii Casei Speranţei, Colorbitor Productions și Viva la Vidra, în parteneriat cu Chainsaw Europe, și distribuit de Vertical Enterteinment.

 

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0