HISTORY Channel va aduce pe micil ecrane un show hibrid docu-reality cu peisaje fermecătoare, reconstituiri istorice și povești pline de magie, numit „Misterul Aurului Dacic”. În rolurile principale ale acestei aventuri se află cunoscutul actor Paul Ipate și exploratoarea Simina Cernat. Regia este semnată de Marin Dinescu, iar în rolul de producător executiv este John Florescu.
Premiera primului episod va avea loc luni, 31 octombrie, de la ora 21:00!
Cu determinare și umor, cei doi discută cu istoricii autohtoni care au inspectat cu atenție aurul, artefactele, bijuteriile, monede și comorile dacice, încercând să caute răspunsuri la diverse întrebări: Cum au călătorit 160 de tone de aur pe o distanță de peste 1.000 de kilometri prin ținuturi sălbatice cu 2000 de ani în urmă? Paul și Simina stau de vorbă cu experți mondiali din Italia, Germania și România despre tezaurul nedescoperit și despre triburile dacice nemiloase care au dispărut de pe aceste meleaguri, aproape fără urmă.
Simina Cernat, autoarea jurnalului de călătorii Samsara, aventurieră și povestitoare, este o nomadă care a petrecut 6 ani în Asia, vizitând peste 16 țări. A escaladat munți, a traversat jungle și a întâlnit triburi. A suferit în același timp de febră Dengue și febră tifoidă și a supraviețuit. În prezent, ea organizează drumeții în Himalaya pentru grupuri mici de 2-3 ori pe an, cu activități sportive precum trekking și rafting.
Cu ocazia lansării producției „Misterul Aurului Dacic” Simina Cernat a raspuns pentru Radar de Media următoarelor întrebări:
Cine te-a convins sa iei parte la acest proiect?
Marin, regizorul, și-a prezentat viziunea intr-un mod foarte idilic, încât mi-am dorit să fac parte din acest proiect. Pe lângă ideea filmului, mi-a plăcut și calitatea umană a echipei, cu care m-am conectat instant. Am simțit de la început că va fi un proiect deosebit și nu m-am înselat.
Care a fost cea mai dificila parte a acestui proiect?
Pentru mine cel mai dificil a fost să fiu în fața camerelor. Nu aveam deloc experiență de filmare și când porneau camerele mă încordam instant. Mă simțeam ca la școală, când eram scoasă la tablă. Pentru că timpul a fost limitat, presiunea era mare de a scoate ce e mai bun din fiecare cadru. Am avut foarte multe interviuri cu specialiști în diverse domenii, care aveau multe de spus și uneori era dificil să manevrăm discuția spre nișa care ne interesa pe noi. Eu mă entuziasmez și sar de la un subiect la altul și bietul Paul trebuia să intervină mereu să mă readucă pe firul discuției dorit.
Care a fost locatia de filmare preferata?
Zona din jurul cetății Fețele Albe, unde am dormit în cortul de pe mașină.
Ce ai vrea sa retina publicul la finalul seriei? Care este lectia pe care ai vrea sa si-o aminteasca?
Aș vrea ca publicul să devină conștient că există încă foarte multe situri arheologice nestudiate încă și că în jurul cetății Sarmizegetusa e o comoară a istoriei care așteaptă să fie scoasă la suprafață.
Lecția pe care aș vrea să și-o amintească cei care văd seria e că importantă nu e comoara, ci descoperirile despre poporul dac, despre care nu prea se știe nimic concret.
Cat de diferita a fost aceasta aventura fata de aventurile tale din Asia, descrise in cartea Samsara?
Similar cu aventurile mele prin Asia a fost faptul că am petrecut foarte mult timp în natură, explorând munți, râuri, peșteri. Foarte diferit a fost însă faptul că în această aventură aveam o întreagă echipă de filmare cu mine, fiecare pas era planificat și gândit, minuțios observat, fiecare întalnire stabilită dinainte, deși a fost mult loc și pentru spontaneitate.
În călătoriile mele de cele mai multe ori merg singură, într-un ritm mult mai lent și foarte spontan. În plus, faptul că la filmare aveam mereu pe cineva care avea grijă de mine, să arăt mereu impecabil, e ceva ce nu am în călătoriile mele personale.
A fost aceasta aventura demna de o viitoare carte?
Cu siguranță. Mi-aș fi dorit să fi ținut un jurnal în timpul filmărilor, însă ritmul era foarte alert, filmam cam 12 ore pe zi și nu aveam nici timp, nici energie si nici starea pentru scris. Însă experiența trăită a fost cu siguranță de povestit.
