O fată încăpăţânată care întotdeauna şi-a dorit perfecţiunea în tot ce face. Se prezintă Anca Nastasi Pro TV, ca şi cum Pro TV ar fi numele de familie. A absolvit Universitatea Transilvania, Facultatea de Litere, a crescut alături de un tată artist fotograf și montaniard. De la el, a moștenit și pasiunea pentru imagine. Iubește schiul, pasiune moștenită tot de la tatăl său. Lucrează în televiziunea PRO TV din 1995, a făcut parte din echipa Brașov când s-a lansat PRO TV, la 1 dec. În 2005 a venit la PRO TV București și din 2008 a pornit cu colegii săi proiectul „România, te iubesc!”.
„Sunt fericită că fac ce-mi place, meseria de jurnalist am învățat-o din mers, iar cea mai nouă campanie a Știrilor PRO TV, `Salvează România frumoasă!` e una din reușitele cu care mă laud.”, spune aceasta.
Anca Nastasi vorbește despre proiectul ”România, te iubesc”, provocările meseriei de reporter, dar și despre cum arată România frumoasă pentru ea într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radar de Media.
Ce înseamnă ”România, te iubesc!” pentru tine?
E cel mai frumos proiect jurnalistic din media românească, e o trupă de oameni care își ridică ștacheta unul altuia, astfel încât n-ai cum să nu-ți faci treaba cu pasiune și foarte bine – și e visul meu de a schimba mentalități în România.
Care a fost cea mai mare încercare de până acum în meseria de reporter?
În fiecare duminică dau examen în fața românilor care se uită la televizor. Pe 9 noiembrie, reportajul meu despre patrimoniul rural a reușit o audiență record, de 1,6 milioane de telespectatori pe tot parcursul emisiunii – a fost cea mai bună ediție din istoria „România, te iubesc!”. Sper ca măcar un milion de romani care voiau să-și distrugă casa moștenită de la bunici, o vor păstra și repara.
Pe teren, cu cât ți se pun mai multe piedici: cu atât devii mai ambițios! Aviz celor ce vor să ascundă informații de interes public. Am rămas scârbită de viclenia cu care producătorii de mâncare ascund ce ne servesc pe masă, iar filmarea în fabricile de mezeluri și în depozitele de aditivi, arome și înlocuitori de carne a fost o încercare dificilă. Însă telefoanele de intimidare și amenințarea cu procese sunt floare la ureche pe lângă senzația pe care am trăit-o în China, în 2010, în Shanghai, când – la o filmare în mahala, împreună cu colega mea Dalila Dulgheriu, ne-au săltat polițiștii și ne-au dus la secție. Atunci m-am temut. Și mi-am imaginat ce a fost jurnalismul în România comunistă. Ni s-a permis să sunăm un traducător și după o oră de emoții am fost eliberate și avertizate să filmăm doar în „zonele permise”. Reportajul despre contrastul dintre zgârie-norii extravaganți și mizeria din spatele lor, în China boom-ului economic, a fost difuzat la „România, te iubesc”.
De unde pasiunea pentru investigații, pentru reportaje?
În copilărie am prins cea mai mizeră perioadă a comunismului. Pe atunci toate întrebările mele „dar de ce?” și toată revolta mea „dar nu e drept!” rămâneau fără ecou. Părinții îmi spuneau, că e mai bine să tac. Azi am cel mai frumos serviciu – pot arăta lumii ambele fețe ale adevărului. Prin proiectul „România, te iubesc!” reușim să deschidem ochii oamenilor, iar un om informat, educat, e mai greu de manipulat.
Cum privești concurența de pe același segment de la celelalte posturi?
Concurența loială înseamnă evoluție.
S-a întâmplat vreodată să primești amenințări sau mită din partea unor personaje cheie implicate în anchetele ”România, te iubesc”? Care a fost reacția ta?
Amenințări da, dar mită NU. Cine ar risca să apară duminica, la TV, în flagrant?
Care a fost cel mai dificil material de realizat?
Foarte greu am convins patronii unui depozit de aditivi alimentari să ne permită să arătăm lumii ce conține mâncarea noastră: saci întregi de prafuri cu denumiri chimice, imposibil a fost să convingem importatorii să ne ofere informații despre compușii chimici din fructe și legume.
Cu cine ți-ar plăcea să lucrezi în mod deosebit la o anchetă?
Cu oricine ai lucra, dacă nu ai lângă tine un cameraman care simte subiectul și subtilitățile lui, care filmează și când e amenințat să se oprească, totul e în zadar. Avem cameramani de excepție și le multumesc că există.
Crezi că românii care trăiesc în secolul vitezei mai sunt interesați să păstreze valorile și tradițiile românești?
Da. Ca să faci ceva bun și trainic, trebuie să ai pe ce sa te bazezi – pe valori care au trecut proba timpului.
Ce tip de anchetă crezi că ți se potrivește cel mai bine și de ce?
De obicei, reportajele mele sunt de analiză, unde pot privi lucrurile detașat și din mai multe unghiuri. Abordez teme generale: educația, alimentația, construcțiile, agricultură, de pe urma cărora suferim cu toții.
Ai renunțat vreodată la vreun subiect? Care a fost motivul?
Nu.
Cum abordezi intervievații dificili, de la care trebuie totuși să obții informații vitale pentru anchetă?
Cu sinceritate. Îi dezarmează până și pe cei mai înverșunați mincinoși.
Curiozitatea este o trăsătură esențială pe care trebuie să o aibă un jurnalist. Ce calități trebuie însă să mai posede un jurnalist de investigație?
De multe ori, pe teren, am fost întrebată: „Dar ce interes aveți?! Dar cine v-a trimis?!”… Să lucreze întotdeauna doar pentru a informa publicul, nu pentru a folosi informațiile în scopuri personale, cum din păcate se întâmplă adesea în media – unde „jurnaliști” trimiși la pont fac jocurile unora sau altora.
Ce părere ai de tonul apocaliptic, subliniat de adjective tari folosit de o parte din presă?
Fiecare pasăre pe limba ei piere.
Libertatea cuvântului, spune De Burgh, nu înseamnă mare lucru dacă nu se asigură libertatea de a afla adevărul, oricât de dureros ar fi el pentru unii sau alții, chiar și pentru ziaristul în cauză. Ce lucruri ai descoperit tu în anchetele ”România, te iubesc!”, care te-au afectat direct pe tine sau membrii familiei?
Am avut o revelație odată cu realizarea unui reportaj despre mit și adevăr în cazul vaccinurilor, la fel in cazul mezelurilor sau a sănătoaselor legume și fructe. Am înțeles că nimic nu e ceea ce pare și am făcut schimbări radicale în viața mea.
