vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăINTERVIUBaruch “Roy” Peretz: Magazinul meu de amanet este un mod de viață

    Baruch “Roy” Peretz: Magazinul meu de amanet este un mod de viață

    Baruch ”Roy” Peretz este una dintre vedetele show-ului ”Așii amanetului”, difuzat de History, începând cu ora 21:00. O nouă serie din “Așii amanetului”, ce are loc în Africa de Sud, va avea premiera luni, 2 martie, când va fi difuzat un episod dublu, începând cu ora 22:00.

    Acesta a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radar de Media, în care ne-a dezvăluit câteva dintre secretele afacerii caselor de amanet, dar ne-a explicat și criteriile de care ține cont atunci când cumpără un obiect.

     

    Ai studiat să devii inginer chimist, dar ai ales afacerea caselor de amanet. Ce te-a determinat să faci această schimbare?

    Îmi place foarte mult istoria și lectura, dar și să fac afaceri cu oameni. Așa că, într-un anumit moment al vieții mele, m-am hotărât să să fac ceva cu totul deosebit. M-am gândit la un magazin de amanetat, dar voiam să fac totul într-un mod special. Prin urmare, m-am decis să schimb întreaga industrie a magazinelor de amanet prin oferirea unei noi perspective – una mai frumoasă. Nu sunt sigur dacă mi-ați văzut magazinul de amanetat, dar arată foarte bine. Interiorul magazinul de amanet este curat și imaculat și avem o colecție incredibilă de obiecte istorice în interior.

    Așa că mi-am vândut afacerea inițială. Ca inginer chimist, am deținut o fabrică cu 953 de angajați și am primit o ofertă foarte bună să vând afacerea, astfel că, la începutul anului 1999, m-am trezit fără un loc de muncă, dar cu o mulțime de bani.

    Și am început să mă gândesc ce îmi place cel mai mult să fac. Am realizat că îmi place istoria, arta, comerțul, iar un magazin de amanet ar fi o modalitate bună de a pune toate acestea la un loc.

    Magazinul nostru de amanet este situat în cea mai scumpă zonă din Johannesburg, în Hyde Park, ceea ce înseamnă că este foarte luxos, cu marmură, mobilier italian.

    Am deschis magazinul de amanet în 1999. În 2000, mi s-a alăturat Liel, iar Irene, în 2007. În afară de ei, avem o echipă mare, chiar dacă nu puteți vedea asta în show, și toți ne sunt alături de cel puțin 6-7 ani. Fiecare persoană este specializată pe un anumit domeniu: ceasuri, diamante, arte plastice, medalii de război, și tablouri.

    Show-ul de pe History a făcut să crească vizibilitatea afacerii mele. Eram deja cunoscuți și respectați în comunitate de mulți ani, iar interesul History pentru magazinul meu de amanet a fost o confirmare a faptului că ceea ce facem, o facem bine.

    Ce înseamnă proiectul ”Așii amanetului”?

    Magazinul meu de amanet este un mod de viață. O fac pentru distractie, dar mai ales pentru viață. Îmi place ceea ce fac, dar în acelasi timp este o afacere foarte bună.

    Având în vedere că e o afacere în familie, cum reușiți să rezolvați conflictele care apar?

    De fapt, în Pawn Shop SA, nu este ca în alte show-uri, unde întreaga familie conduce afacerea. Partenerii mei de afaceri nu îmi sunt rude, dar suntem în afacerea asta de peste 20 de ani, așa că pot spune că am devenit o mare familie.

    Care este cel mai interesant obiect pe care l-ai primit la casa de amanet? Ne poți spune povestea lui?

    Odată, un tip a venit cu Medalia Congresului american de Onoare. Am cumpărat obiectul respectiv pentru 50.000 de dolari și l-am vândut a doua zi cu 90.000 de dolari, dar dacă stau acum să mă gândesc la asta, cred că aș putea avea mult mai mult (râde)

    Laura Anton - Redactor

    laura.anton@radardemedia.ro

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente