INTERVIU
INTERVIU EXCLUSIV cu actriţa Neslihan Atagul din serialul de succes „Fiica ambasadorului” la Kanal D

O cunoaşteţi din impresionanta poveste „Dragoste infinită”, iar acum a cucerit din nou inimile fanilor cu interpretarea sa remarcabilă. Vă invităm să citiţi un interviu în exclusivitate cu Neslihan Atagül, actriţa care dă viaţă personajului principal feminin, Nare Celebi, din serialul fenomen „Fiica ambasadorului”, difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D. Frumoasa şi talentata artistă este extrem de apreciată atât în Turcia, dar şi peste hotare.
Interviu realizat de Bianca Bujor (Editor Coordonator) pentru RADAR DE MEDIA.
Mai întâi povesteşte-ne, te rog, ce anume te-a atras cel mai mult la personajul tău, Nare, şi la producţia „Fiica ambasadorului” ?
M-a atras, în primul rând, povestea de viaţă a lui Nare. Aparent fericită, nelipsindu-i nimic din punct de vedere financiar, şi având ocazia, datorită funcţiei importante a tatălui ei, să călătorească în întreaga lume, Nare suferă enorm din dragoste. Pe de o parte, pierde dragostea lui Sancar (Engin Akyurek), din cauza geloziei acestuia, iar pe de altă parte, Nare suferă şi din cauza lipsei de iubire din partea tatălui, ambasadorul turc Guven Celebi. Pentru că ea a simţit mereu că părintele ei face totul doar pentru imaginea sa, nepăsându-i prea mult de suferinţa şi sentimentele fiicei sale. Şi asta descrie povestea „Fiica ambasadorului” încă de la început, cum tatăl lui Nare a lăsat-o în pragul disperării pe fiica sa, preferând să „închidă ochii” la faptele fiului său spiritual, Akin, cu toate că ştia cât de mult rău i-a provocat propriei lui fiice. În plus tatăl ei nu a înţeles dragostea nemărginită dintre ea şi Sancar, pe care nu l-a acceptat niciodată în viaţa fiicei lui, din cauza prejudecăţilor de care dă dovadă.
Care este pentru tine cea mai frumoasă amintire sau întâmplare de pe platourile de filmare legată de acest serial atât de îndrăgit ?
Petrecând foarte multe ore împreună, noi toţi actorii şi întreaga echipă, pe platourile de filmare, am avut şi multe întâmplări frumoase. Nu a fost numai muncă, ne-am şi distrat, dacă pot spune aşa. Fiind ca o familie, toţi pentru unul şi unul pentru toţi… am simţit lucrurile ca atare, iar amintiri memorabile ne-au rămas de fiecare dată când, spre exemplu, ne aniversam zilele de naştere, pe platourile de filmare, cu tort, cântec, dans… distracţie mare şi bucurie imensă.

Cum a început această călătorie minunată în lumea actoriei ? Ţi-ai dorit dintotdeauna să devii actriţă ?
Da, aşa este, mi-am dorit de mică să devin actriţă şi la 13 ani m-am înscris la o agenţie pentru cursuri de actorie. Atunci a început călătoria minunată… Timp de şase luni nu m-a căutat nimeni, însă apoi mi s-a schimbat „norocul”, dacă pot spune astfel. Ţin minte că atunci când am fost chemată la prima audiţie, am dat fuga în bazar şi mi-am cumpărat o rochiţă. A fost totul bine şi de atunci nu m-am mai „oprit”. Îmi iubesc foarte mult profesia şi o fac cu pasiune.
Care este sursa ta de inspiraţie şi motivaţie atunci când începi un nou proiect ?
În principiu, personajul pe care trebuie să îl interpretez reprezintă sursa mea de inspiraţie, iar motivaţia vine din interior, din dorinţa mea continuă să mă contopesc cu rolul pe care trebuie să îl joc, astfel încât eu şi personajul să devenim un tot. Sunt o fire ambiţioasă, muncitoare şi consider că atunci când ai şi „puţin” talent, reuşeşti să-ţi duci proiectul la îndeplinire.

Poţi să împărtăşeşti publicului, în special fanelor, câteva dintre sfaturile tale în materie de frumuseţe ?
Cu bucurie pot spune că nu am ritualuri speciale de frumuseţe, nu altele decât orice altă femeie care se îngrijeşte. Mă demachiez foarte bine, ori de câte ori folosesc machiajul, şi niciodată nu uit să îmi hidratez pielea. Uneori folosesc măşti pentru faţă, bazate numai pe ingrediente naturale. Consum multă apă, îmi plac ceaiurile foarte mult, fac mişcare în aer liber, cât de des pot şi am grijă să nu consum dulciuri, fast-food. Îmi place să înot, să călăresc, să joc volei.
Ce planuri ai pentru anul care tocmai a început ?
În primul rând îmi doresc să fiu sănătoasă, să am putere de muncă, să fac parte din proiecte frumoase, care-mi bucură sufletul.
Spre final, te invit să le transmiţi un mesaj fanilor tăi din România care urmăresc în număr mare serialul „Fiica ambasadorului” la postul TV Kanal D!
Vă mulţumesc din suflet că-mi sunteţi alături, că ne sunteţi alături nouă, actorilor din „Fiica ambasadorului”! Facem totul cu pasiune pentru a ajunge la inimile voastre prin intermediul rolurilor pe care le interpretăm. Vă invit să ne fiţi alături în continuare, urmărind „Fiica ambasadorului” pentru că mai avem multe de oferit… Vă vom surprinde!
-
ACTUAL2 săptămâni ago
Nunta anului 2025, fiica lui Gheorghe Hagi, Kira și-a unit destinele cu afaceristul grec Thomas Ferfelis
-
ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago
INSULA IUBIRII, reality show difuzat la Antena 1 și prezentat de Radu Vâlcan. A fost supranumit fenomenul verii!
-
Grila de programe2 zile ago
Ce emisiuni vor intra din luna iulie, în grila de vară 2025? Ambele sunt așteptate de telespectatori și internauți! ANTENA 1 vs PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TV pentru PRO TV, săptămâna 14 – 20 iulie 2025
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
SURPRIZE, SURPEIZE cu Andreea Marin, producție ce a fost ani de zile pe placul telspectatoriilor. Rămâne, oare cea mai urmarită emisiune TV din România? Sunt șanse ca emisiunea să revină?
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Puya, viața dincolo de scenă! A fost afectat de moartea fratelui său. Detalii neștiute din viața artistului
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
Kanal D, lider de audiență în Day Time, la nivel Național, în prima jumătate a anului 2025; Știrile Kanal D din Prime Time, locul 2 în prima jumătate a anului, la nivel Național
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere – Lider de audiență cu ultima ediție din Oradea
-
Program TV3 zile ago
Programul TV pentru ANTENA STARS, săptămâna 21 – 27 iulie 2025
-
ENCICLOPEDIA RADARo săptămână ago
Formatul internațional „The Traitors – Tradaorii”, ajunge în România. Cel mai captivant reality show va fi difuzat la PRO TV
-
Premieră TV2 săptămâni ago
UNDRESSED – show-ul care dezbracă tot ce credeai că știi despre întâlniri și intimitate, din 6 iulie, exclusiv pe VOYO
-
EVENTS4 zile ago
Festivalul Beach, please 2025 s-a incheiat! Câți participanți au fost prezenți in cele 5 zile? Distracție, emoție, povesti de iubire, incidente și altele!
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Cristi Ivan și Peter the Phantom, invitați la Dăruiește Românie! Sâmbătă, la TVR3
-
Serialeo săptămână ago
Premiera serialului turcesc Curajul de a renaște, la Happy Channel: primele două episoade, diseară, de la ora 20:00
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TV pentru Antena 1, săptămâna 11 – 17 iulie 2025
-
ENTERTAINMENT3 zile ago
REVISTA PRESEI MONDENE – 14 iulie 2025 – Vedete, showbiz & evenimente