INTERVIU
Dan Negru: Brandul Esca a devenit o obișnuință
”Nimic din cariera mea media n-ar fi existat fără primul meu șef !” Ce lecții ți-a ”predat” Bogdan Herzog?
Măsura, și mai ales, puterea de a nu face radio sau televiziune cu orice preț. Am refuzat multe formate de televziune pentru că nu mă simțeam confortabil în ele și asta am învățat de la dnul Hertzog, să fac doar ce cred că pot duce.
Anul 2014 se apropie de final. Cum ți se par transformările care au avut loc în media?
Interesante și bulversante. Totuși, multe din ele sunt o dovadă a unei piețe imature de televiziune. Pe de altă parte, Ungaria e într-o postură mult mai proastă decât piața noatră de tv. Așa că, se poate mai rău, culmea, în țări mult mai avansate.
Cum vezi piața media în 2015?
Va fi un an al așezărilor. Cu un public mult mai matur decât strategiile multor televiziuni. Și asta se va vedea în timp. Dar va fi vremea așezărilor. Și vremea în care reperele și brandurile vor deveni tot mai valoroase.
Ce planuri ai pentru 2015, atât din punct de vedere profesional, cât și personal?
Profesional, sper ca totul să fie la fel. Nu mai bine, doar la fel. Răul binelui e mai-binele. Am învățat lecția asta demult. Personal, sănătate, știu că e banal, dar e realist.
Un mesaj pentru cititorii RADAR DE MEDIA.
Sper să existe cât mai mulți consumatori de strategii de televiziune, nu doar de televiziune. Așa cum fotbalul are o mulțime de „experți” sper să existe cât mai multț iubitori de strategii de tv. În Anglia sau Italia, audiențele tv sunt cotate la case de pariuri.
Așadar, pe 31 decembrie, nu ratați întâlnirea cu Dan Negru și cu vedetele autohtone, care vor îmbina petrecerea cu competiția.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău