Interviu in exclusivitate pentru Radar de Media – Trupa Taylor . Afla aici cine sunt acestia si ce stil muzical canta

0
2017
Reclame

Înființată recent, Taylor este o trupă formată din muzicieni tineri ce abordează genul pop-rock cu valențe fresh.

Compozitor, textier,chitarist și solist vocal, Codruț Croitoru este una dintre vocile cu care fanii rock-ului autohton s-au familiarizat de ani buni.

După perioadele derulate la Schimbul 3 și Compact, unde și-a făcut stagiatura alături de un alt nume greu al rock-ului românesc, Adrian Ordean, Codruț Croitoru a optat pentru un drum de construcție, astfel luând ființa Taylor.

Nechifor Petrut : Bun gasit si va multumesc pentru ca ati acceptat interviul pentru publicatia Radar de Media. Câți membrii sunteți formație?

Codruț Croitoru -Taylor : Formatia Taylor are 6 membrii. Componenta este urmatoarea :

-Codrut Croitoru(compozitie,solist vocal, chitara, synth)

-Florin Laghia(chitara)

-Victor Iovan (chitara bass)

-Marius Vintila (tobe)

-Bianca Stefan (backing vocals)

-Alexia Stefan (backing vocals)

Nechifor Petrut: De când activați în noua formula?

Codruț Croitoru-Taylor: Formatia Taylor s-a nascut la inceputul pandemiei, dupa ce mai multi prieteni, atat din domeniul muzical cat si din alte domenii, m-au convins că este cazul să compun si pentru mine (nu doar pentru altii) si sa imi fac propriul proiect. Au fost cateva schimbari de componenta la inceput, asa cum se intampla de fel pana gasesti echilibrul necesar si oamenii cu care sa te poti intelege ca in familie, insa in cele din urma echipa a prins contur si iata-ne in formula aceasta, in care ne simtim excelent, formula in care am si inregistrat primul nostru album, „Dincolo de masti” ce urmeaza a fi lansat in data de 4 Martie la The Pub, in Bucuresti. Chiar dacă proiectul este asadar relativ nou, formatia este alcatuita din oameni tineri dar totodata cu experientă acumulată in domeniul muzical.
Eu spre exemplu, pe langa experienta studiilor muzicale (am absolvit la sectiunea compozitie pop , la Universitatea Nationala de muzica din Bucuresti, clasa cunoscutului muzician Anton Suteu),am cantat in ultimii ani cu nume ca The Crown, Premier, Schimbul 3, Pact si Compact (iar in prezent colaborez si cu Pasarea Rock), si in paralel am compus o gramada de cantece pentru alti artisti.
Florin Laghia a cantat alaturi de trupe precum Sfera, Accent, Premier si a invatat o multime de lucruri de la regretatul sau frate, Emil Laghia(fost membru Compact).
Tobosarul Marius Vintila a lucrat cu muzicieni precum Mihai Pocorschi, Mike Godoroja, Vali Sterian, Adi Ordean, Krypton, in timp ce basistul Victor Iovan a cantat in Schimbul 3 si in Premier.
Unde mai punem că până si fetele de la backing vocals, surorile Alexia si Bianca Stefan, au deja, la o varsta frageda, experienta scenei din diverse festivaluri unde au obtinut o multime de premii. Asadar proiect nou cu oameni experimentati.

Nechifor Petrut: Ne puteți povesti câte ceva din obstacolele pe care le ați avut?

Codruț Croitoru -Taylor: Obstacole au fost, sunt si vor fi. Cred că este valabil in orice domeniu acest lucru si, pana la urma, in viata la modul general, insa pe noi obstacolele si oamenii care stau in spatele lor nu ne fac să dăm inapoi, dimpotriva, ne ambitioneaza. Consider că atata vreme cat credem in ceea ce facem si iubim ceea ce facem, orice obstacol merită trăit si depăsit.

Nechifor Petrut: De unde inspirația de a scrie piese?

Codruț Croitoru -Taylor: De unde vine inspiratia de a scrie piese, de a compune cantece este greu de zis…Multa lume se intreaba asta, si intrebarea va ramane fara raspuns cred mult timp de aici incolo. Eu cred ca este o combinatie intre talentul si harul oferit de Dumnezeu pe deoparte, si foarte multi ani de studiu si de munca. Mie imi place sa cred că sunt foarte meticulos in munca mea de compozitor, si tocmai din această cauză sunt si extrem de riguros, fapt ce sunt convins ca pentru unii poate fi enervant, insa cred ca pe langa inspiratia divina de care vorbeam, fara muncă, fara rigoare, fara sacrificii, fara sa fi perfectionist si fara disciplină in ceea ce faci, nu se poate face performanta, iar in cazul meu, performanta inseamna atunci cand cantecele mele ating sufletul oamenilor, ajung la sufletul ascultatorilor.

Nechifor Petrut: Cum decurge o zi din viața voastră?

Codruț Croitoru – Taylor: Nu pot spune ca exista o reteta pentru „o zi din viata noastra”. Daca ar fi asa, ar fi chiar monoton, nu ? Fiecare isi face programul asa cum consideră desigur, eu nu pot raspunde decat in numele meu la aceasta intrebare, zicand ca in fiecare zi incerc sa imi petrec cat mai mult timp in studioul personal in incercarea de a compune si sa inregistrez cantece cat mai reusite. Unele zile sunt pline de inspiratie, altele mai putin, dar asa este si firesc. In rest, imi place foarte mult să citesc cărti si să urmaresc filme de calitate. In ceea ce priveste zilele in care ne intalnim la repetitie, acelea sunt desigur cele mai frumoase.

Nechifor Petrut: Ce piesa o sa ne prezentați în cadrul emisiunii Dăruiește Românie de la TVR Internațional , vineri 11 februarie 2022 ora 21.00?

Codruț Croitoru- Taylor: In cadrul minunatei emisiuni „Dăruieste Romanie!”, o sa va prezentăm doua dintre cantecele ce vor fi prezente pe albumul”Dincolo de măsti”. Unul dintre ele se numeste „E furtuna intre noi” si beneficiaza de curand de un videoclip de care suntem foarte mandri ce poate fi urmarit pe internet. Cel de-al doilea cantec pe care il veti putea asculta in finalul emisiunii este „Să pot sa traiesc”. Ambele cantece sunt compuse de mine, in timp ce textele sunt scrise de poetul Marius Ionescu. Cu ocazia acestei intrebari, doresc sa multumesc echipei „Daruieste Romanie”, in frunte cu producatoarea Raluca Amzar si cu prezentatoarea emisiunii, Carmen Târnoveanu, pentru invitatia in aceasta emisiune cu totul si cu totul speciala, emisiune in care nivelul discutiilor este chiar unul exceptional, iar atmosfera este pe măsură.

Nechifor Petrut: Dacă ar fi sa dați timpul înapoi fiecare din formație, ați face același lucru pe care l faceți în prezent?

Codruț CroitoruTaylor: Eu unul nu as schimba nimic in ceea ce priveste cariera aleasă. Poate as lua pe parcurs alte decizii in ceea ce priveste parcursul ales la un moment sau altul, insa tot muzica ar fi pe primul plan si tot aceeasi cariera si aceeasi viata mi-as alege-o. Sunt convins ca acelasi lucru este valabil si in ceea ce ii priveste pe colegii mei. Si ei, ca si mine, traiesc prin si pentru muzica, declara Codrut Croitoru solistul trupei pentru Radar de Media .

Nechifor Petrut: Un mesaj pentru cititorii Radar de Media.

Codruț CroitoruTaylor: Ii salut atat in numele meu cat si al colegilor mei pe toti cititorii Radar de Media, le dorim in primul rand sa fie sanatosi si voiosi, si ii invitam sa ne caute pe canalul oficial de youtube (taylor official), pe pagina oficiala de facebook (taylorband), sa se aboneze pentru a fi la curent cu toate noutatile si sa vina la spectacolele noastre.

Nu uitati vineri, 11 februarie 2022, ora 21.oo pe TVR International, invitati speciali in cadrul emisiunii Daruieste Romanie, tupa Taylor.

Emisiune moderata de Carmen Tarnaveanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.