Connect with us

INTERVIU

Interviu, Maria Magdalena Chihaia: Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”

Avatar

Published

on

Spectacolul de teatru “CRIMĂ LA CINĂ” invită spectatorii într-o călătorie interbelică, în care publicul devine confidentul personajelor şi chiar complicii lor.
Spectacolul va avea loc la Teatrul Elisabeta, la ora 20:00 pe data de 10 martie .

Iubitorii de teatru, și mai ales de comedii, nu trebuie să rateze această piesă cu răsturnări de situații neașteptate,  un spectacol care vorbește despre lupta care se dă în fiecare dintre noi atunci când suntem puși în fața unor situații-limită.

Maria-Magdalena Chihaia, care interpretează personajul Vera, modista din casa divei Chantal Vernescu, este şi coordonatoarea proiectului.

Mă numesc Maria-Magdalena Chihaia, am 31 de ani, sunt actriţă, sunt MC la evenimente, fac showuri de dans, joc în trei spectacole de teatru: “Crimă la cină” la Teatrul Elisabeta, “Iubire pentru trei plus unu’ “ la Centrul Cultural Unesco şi “Michelle”- un one woman show cu teatru şi dans;  predau dansuri latino-americane, valsul mirilor, fac cursuri de teatru pentru copii, entertainment prin dans la diferite evenimente, am propria mea afacere: o firmă de organizări evenimente Magdinia Studio Art. În timpul liber îmi place să fac shootinguri şi prezentări de modă.

 

De unde a pornit ideea proiectului Crimă la cină ?

Ideea a venit acum câţiva ani , când am fost chemată la un casting de către o prietenă Irina Munteanu, scenarista piesei. S-a jucat timp de 2 ani în diferite locaţii, sub mai multe distribuţii. Apoi proiectul s-a “stins”, până în iarna anului 2016 , când am fost provocaţi de coordonatorul unui eveniment corporate să-l refacem. Acela a fost momentul când eu şi unul dintre colegii mei am hotărât să-l “reînviam”.

 

Ce te-a atras la personajul tău din “Crimă la cină” şi la povestea care se desfăşoară în piesa de teatru?
Personajul Vera este fermecător. Vera este modista divei Chantal Vernescu, la aniversarea căreia sunt invitaţi şi spectatorii. Vera este o fată modestă, care îşi iubeşte stăpână, pentru că a fost luată de mică “sub aripa “ ei şi care are grijă ca diva să fie mereu impecabilă. Pot spune că este un fel de “mâna dreaptă” a divei, nemăritată, fidelă şi totodată grijulie. Ea nu vrea să o părăsească pe madam, deşi există momente când flirtează cu bărbaţii. Ea este într-o relaţie cu majordomul Jiji, care o iubeşte la nebunie.
Piesă în sine este interactivă, complexă, conţine atât teatru, cât şi dans şi muzica live. Face parte din conceptul: Murder at dinner… un concept nou în România, unde invitaţii sunt poftiţi să fie martori şi totodată judecători ai acestui spectacol, pe stilul Agathei Christie. Acest spectacol da posibilitatea actorilor să se detaşeze de spectacolele clasice de teatru şi să-şi construiască personajul cât mai complex şi mai autentic, rămânând totuşi în perioada interbelică.

Care au fost criteriile prin care ai ales ceilalţi actori, care interpretează celelalte roluri?

A fost destul de greu să-mi aleg colegi de scenă, care să se potrivească cu ideea spectacolului. Deşi pare ciudat că zic acest lucru, dar pentru mine în afară de talentul actoricesc, contează seriozitatea şi devotamentul… aşa că pot spune că lucrurile au venit de la sine şi piesa şi-a ales singură actorii. Suntem o gaşcă frumoasă de actori tineri şi visători, care avem un singur ţel: să introducem publicul în povestea noastră interbelica şi să-l facem măcar pentru câteva ore să zâmbească şi să uite de viaţa cotidiană.

 

Din spectacolul “Crimă la cină”, spectatorii au ceva de învăţat?
Da, au multe de învăţat. În primul rând trebuie să ştii, că niciodată nu ajungi să cunoşti cu adevărat un om, chiar dacă stai cu el în casă. Că exact la cine nu te aştepţi te poate măslui pe la spate. Că trebuie să te comporţi mereu frumos cu oamenii din jurul tău şi să fi corect, că ei să te iubească şi să te aprecieze. Că nu întotdeauna duşmanul este cel care te sapă. Şi bineînţeles că trebuie să fi un om bun, să dăruieşti, să nu reproşezi, că viaţa să-ţi ofere şi ea mai departe.

Cât de deschişi sunt spectatorii la interacţiunea cu voi?
Foarte deschişi. Mă bucur să văd că oamenii intră în povestea noastră şi se aruncă în interacţiunea cu noi, chiar pot spune că ne devin complici, râd o dată cu noi, plâng o dată cu noi şi totodată şi chiar simt o dată cu noi. De fiecare dată îi simţim aproape de noi, ca şi cum am fi un întreg.

 

Drumul tău pe calea actoriei cum a fost?
Mi-am dorit foarte mult să fac actorie şi deşi poate la început părinţii nu au fost de acord, vrând să fie siguri că o să am un viitor strălucit şi o viaţă liniştită, m-au încurajat şi m-au susţinut cum au putut ca să-mi îndeplinesc visul. E adevărat că nu am dat imediat după liceu la teatru , am făcut mai întâi Economia Turismului Intern şi Internaţional la Universitatea Româno-Americană – 4 ani. Între timp am făcut 1 an de Şcoală Populară de Artă şi înainte să dau la Facultatea de Arte am mers la multe sesiuni de comunicări, mi-am luat primul job că promoterita ,totul numai ca să capăt mai mult curaj. Apoi în anul 3 am dat admiterea la UNATC, am picat,în anul 4 am mai dat o dată şi iar în picat, tot la ultima probă şi atunci mi-am zis că trebuie să mă duc şi la Hyperion să încerc şi acolo. Am intrat printre primii şi am nimerit la cel mai profesor, Virgil Ogasanu, care m-a învăţat cum să fiu puternică, încrezătoare în mine, m-a învăţat să fiu versatilă, datorită rolurilor pe care mi le-a dat,într-un cuvânt m-a călit pentru această lume, chiar dacă la început credeam că este prea dur şi mă făcea să plâng mereu.

 

Când ai realizat că îţi doreşti să fi actriţă şi de ce ai ales această meserie?
Când eram micuţă, dacă mă întrebă cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, eu răspundeam mereu că eu vreau să mă fac prinţesa şi actriţă. Eu sunt romano-catolică şi la noi în fiecare an la Teatrul Ţăndărica se ţinea câte un spectacol: “Festivalul prieteniei”, unde fiecare parohie prezenta o scenetă. Eu am fost Eva, din “Adam şi Eva” (Biblie). În momentul în care am urcat pe scenă, iar la finalul momentului meu publicul m-a aplaudat şi s-a ridicat în picioare am simţit aşa o bucurie şi o emoţie, încât acela a fost momentul, în care am zis :”Gata! Eu mă fac actriţă!” Apoi mai târziu, am văzut filmul cu “Prinţesa Sissi”, unde personajul principal era jucat de Romy Schneider, o actriţă foarte frumoasă, talentată, jovială, cu care semănăm puţin şi mi-am dat seama din nou, că asta este destinul meu…să fiu actriţă, să aduc zâmbete pe feţele oamenilor şi să-i iau cu mine în diferite povesti create de regizori.

 

Ce te-a inspirat pe acest drum şi ce piedici ai întâmpinat pe parcurs?
Drumul meu spre calea actoriei a fost anevoios, dar niciodată nu m-am dat bătută. Deşi de multe ori am fost provocată la diferite “compromisuri”, am preferat să plec şi să mă zbat mai mult, ca să demonstrez că se poate să faci ceea ce iubeşti, dacă faci cu sufletul şi dacă eşti perseverenţă şi îţi construieşti singură drumul. Ca în orice profesie există urcuşuri şi coborâşuri, important e să ai fruntea sus, sufletul curat şi iubirea pentru artă, atât de puternică încât să mergi mai departe.
Eu am avut norocul să joc în mai multe tipuri de teatru, după facultate: teatru clasic, teatru forum, teatru de stradă, teatru non verbal, teatru contemporan, teatru interbelic, teatru-dans. Am vrut să îmbin teatrul şi dansul şi am început să aprofundez mai mult anumite stiluri de dans: salsa, bachata, vals, tango, charleston, burlesque, etc. Acum în prezent pot spune că sunt fericită pentru că am 3 piese de teatru în care joc, am showuri de dans (teatru şi dans) şi fac promo-uri şi mai filmez pentru diferite seriale.
Deşi existat momente când poate era mai simplu să renunţ şi să fac altceva, care să-mi aducă un venit constant, am preferat să mă dezvolt mai mult pe artă, să devin versatile, să fac evenimente pentru copii : animaţie, zâne ursitoare la botezuri, să fac MC la nunţi, să predau teatru, dans şiş a învăţ cuplurile valsul mirilor.

 

Care este relaţia ta cu ceilalţi actori din piesă?
Mă înţeleg foarte bine cu toţi actorii din piesă, suntem buni prieteni, suntem uniţi şi fericiţi pentru că în sfârşit simţim că suntem un întreg. Pe unii dintre ei îi ştiam din alte proiecte, iar cu doi dintre ei am lucrat tot la acest spectacol acum câţiva ani. Mă bucura faptul că învăţăm unii de la alţii, că ne dăm sfaturi constructive, că ne ajutăm reciproc să creştem şi că putem fi transparenţi unii faţă de alţii, lucru care în ziua de azi nu prea există.

 

Care este primul lucru pe care i-l spui cuiva care doreşte să devină actor?
Dacă îşi doreşte să fie actor cu tot sufletul lui, simte că nu e făcut pentru altceva şi simte că poate trece peste orice piedică numai ca să-şi facă cu mândrie profesia, atunci da … să se facă actor şi să fie mândru de asta. Cred că este foarte important să faci ceea ce iubeşti cu adevărat, pentru că numai aşa nu simţi cum trece timpul, numai aşa simţi că trăieşti şi deşi la sfârşitul zilei eşti rupt de oboseală, eşti fericit că ai făcut ceea ce ţi-ai dorit.

 

 

Ţinând cont că ai jucat şi în piese de teatru clasice, puse în scenă “ca la carte” , care este diferenţa dintre teatrul clasic şi teatru independent?
Este o diferenţă de percepţie între cele două tipuri de teatru: clasic jucat în teatru şi modern jucat şi în locaţii independente de teatru.
La teatru lucrurile stau într-un anumit fel : ai spaţiu, ai regizor, coregraf, ai spectacole stabilite, ai totul aranjat, atât artistic , cât şi logistic. La teatrul independent ai regizor, actori şi cam atât…trebuie să găseşti tu spaţiu, să-ţi negociezi, spectacolele, să te ocupi atât de partea artistică, cât şi logistica – TU , coordonatorul proiectului. De multe ori ţi se închid uşi în faţă, pentru că nu e producţia lor sau pentru că nu ai “cap de afiş” (actor cu renume), dar se întâmplă şiş a găseşti şi directori, drăguţi, care îţi deschid uşa şi care te primesc cu braţele deschise, aşa cum ni s-a întâmplat cu spectacolul ‘Crima la cină” atunci când am venit la Teatrul Elisabeta. Avem noroc că sunt şi oameni, care apreciază şi iubesc arta, încurajează tinerii şi oferă sprijin în dezvoltarea culturală.

 

La final să ne spui unde te mai putem vedea şi în ce proiecte mai eşti implicate?
În prezent am propria firmă de evenimente: MAGDINIA STUDIO ART, în cadrul căreia desfăşor activităţi artistice la nunţi, botezuri, evenimente corporate (MC, showuri de dans, valsul mirilor) ,spectacole pentru copii, evenimente pentru copii, spectacole de teatru. Am propriul meu spectacol MICHELLE – un one woman show cu teatru şi dans, care se joacă în diferite locaţii.
Joc în cadrul Centrului Cultural Bălcescu în spectacolul “Iubire pentru trei plus unu’ “. (30 martie, ora 20:00).

Un mesaj pentru iubitorii Radar de Media : Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”.

 

Distribuţie:
Chantal Vernescu – Dorina Vasilashko
Jorj (fratele divei) – Rareş Zimbran
Vera (modistă) – Maria-Magdalena Chihaia
Jiji (majordomul) – Andrei Bratu
Laurence (vecinul) – Răzvan Rotaru
Văduva lui Papadopol – Beatrice Peter
Recuperatorul – Anton Gabriel

Locaţie: Teatrul Elisabeta
Oră: 20:00
Preţ bilet: 49 lei
Link către site: https://www.facebook.com/events/2071859666384886/permalink/2084123545158498/

 

Comentarii

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV: Alexandra Paucescu – „Doar o sotie de diplomat”

Avatar

Published

on

„Just a diplomatic spouse”/ „Doar o sotie de diplomat”, de Alexandra Paucescu, este o colecție inedită de crâmpeie din viața personala a autoarei, evenimente diplomatice, un jurnal bine documentat de călătorie prin țările prin care a calatorit aceasta, ca sotie a unui diplomat de cariera, dar și un ghid de etichetă și ierarhie diplomatică. Cartea prezintă detaliile de culise ale unei lumi profund ierarhice, fascinante,  dar care este, în general, necunoscută marelui public.

Am stat de vorba cu autoarea acestei carti pentru a afla cum se vede lumea prin ochii unei „Sotii de diplomat”.

Cum a luat naștere cartea?

Ideea cărții mi-a venit vorbind cu un prieten vechi, cu care nu mă mai vazusem de peste 20 de ani, de pe vremea liceului… Mi-am dat seama că percepția lumii despre viața noastră este în general mult romanțată și plină de clișee, nu întotdeauna conforme cu realitatea. Apoi am avut în minte zeci de conversații cu alte soții de diplomați, care trăiesc aceleași experiențe și pentru care viața este plină de provocări si trăiri puternice, care de cele mai multe ori nu se văd. Am simțit nevoia sa spun povestea mea și a lor totodată.

 

Ce e cel mai frumos în această experiență dar și cel mai dificil?

Trăind în acest univers diplomatic ai șansa să vezi lumea și să înțelegi culturi și oameni mult mai profund decât ai putea-o face într-o vacanță de exemplu, întâlnești personalități cu adevărat impresionante și trăiești experiențe care cu siguranță te marchează și te transformă.  Dar, odată cu fiecare nouă mutare, lași în urmă o parte din suflet, te rupi de tot și o iei din nou de la zero, ca într-o reeditare perpetuă a legendei meșterului Manole… Faptul că o dată la câțiva ani îți pui întreaga viață în câteva cutii și părăsești tot ce-ți era cunoscut și familiar  pune o presiune enormă atât pe tine cât și pe cei din jur. E un întreg carusel de trăiri pe care înveți doar în timp să îl gestionezi… Nu există rutină, dar nici continuitate, e practic un șir de episoade înlănțuite într-o viață.

 

Cum ati descrie experiența in cateva cuvinte?

Aș spune că viața tuturor e un amalgam de situații, unele fericite, altele mai puțin… Important este să înveți ceva din tot ce trăiești. Ultimii zece ani din viața mea au fost plini de lecții și experiențe inedite pentru mine. Am învățat regulile acestei lumi diplomatice, am devenit o observatoare mult mai atentă a ceea ce se întâmplă în jur, am deprins arta navigării line pe terenuri necunoscute, dacă pot spune așa. Dar cel mai important, cred eu, este că am invățat să nu compar oameni, locuri… să am răbdare, sa fiu optimistă și să iau ce e mai bun din fiecare moment trăit.

 

Cum e adaptarea la o noua cultura, alte mecanisme sociale?

Fiecare nouă mutare vine la pachet cu un șoc cultural, mai mare sau mai mic, în funcție, desigur, de destinație. Dar șocul există de fiecare dată și, probabil, doar experiența te face, în timp, sa îl resimți poate mai puțin. Oraș nou, oameni necunoscuți și poate nu întotdeauna deschiși la dialog, limbă necunoscută… Începutul e mereu greu, primele șase luni sunt cele mai dificile. Secretul este, cred eu, să fii deschisă la nou, mereu prietenoasă și dornică să cunoști oameni, să le înțelegi mentalitatea și sa încerci pe urmă o integrare și adaptare la valorile lor. Așa am procedat eu de fiecare dată, nu am refuzat nicio invitație la vreun eveniment diplomatic, tocmai pentru a cunoaște oameni noi și a putea astfel intra pe un făgaș social normal. La început nimeni nu te cunoaște și nu îți cunoaște nici valoarea sau calitățile. Trebuie să te afirmi de fiecare dată, să dovedești că meriți să fii implicată în diverse proiecte, pe care tot tu le descoperi cel mai adesea. Nimeni nu vine să te invite, tu trebuie să ai inițiativa, să vrei să fii mai mult decât un simplu partener decorativ de „călătorie”, nu „doar o soție de diplomat”…

 

De ce va este cel mai dor din Romania?

Când ești departe de România, dorul îmbracă multiple forme. Firesc, în primul rând mi-e dor de familie, de părinți. Apoi, de prieteni. Am realizat că oricât de multe și trainice ar fi prieteniile pe care le legi în anii când ești departe de țară, niciuna nu se compară cu cele vechi, din copilărie.  Sunt oameni cu care, deși acum mă văd poate o dată pe an, mă simt ca și cum nu ne-am fi despărțit nici măcar o zi… este acea legătură sufletească, mai presus de timp și distanțe, pe care, să fim sinceri, e destul de greu să o stabilești printre străini. Câteodată mi-e dor și de locuri, arome locale, poate și gusturi. Un exemplu banal… mi-e dor de covrigii cu mac, pe care nu i-am gasit nicăieri in lume.

 

Cum percep străinii România și pe români?

Aș zice că sunt două tipuri de reacție, atunci când interlocutorul află că sunt româncă. Uneori  observ o reticență sau, foarte rar, chiar o retragere deliberată din conversație, atitudine alimentată de șabloanele uneori nefavorabile, în care suntem încadrați. Dar de cele mai multe ori oamenii apreciază caracterul nostru tradițional prietenos, apreciază onestitatea si naturalețea interlocutorului. De multe ori mi se povestește cu drag despre excursii reușite in România, soldate cu amintiri frumoase, mi se cer detalii despre locuri ce ar trebui vizitate. E plăcut și onorant totodată să fii in postura de a-ți promova țara printre străini, de a fi un fel de ghid neoficial al locurilor unde te-ai născut. Au fost evenimente la care am purtat cu mândrie portul popular, altele la care am oferit posibilitatea degustării unor mâncăruri tradiționale românești. Sincer vorbind, cu o mâncare gustoasă ajungi sigur la sufletul invitaților.

 

Cartea „Just a diplomatic spouse” este disponibilă (exclusiv in limba engleza) in rețeaua Amazon, în varianta tradițională, pe hârtie, dar și e-book.

Comentarii

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU by Marina Almășan: “Mass-media coronavirusului”, sub lupa lui DORIN HUNTAI, redactor-șef Radar de Media

Avatar

Published

on

Foto Credit: RADAR DE MEDIA

Urmăresc, de ani buni, site-ul radardemedia. Îl urmăresc cu interes și nu m-a dezamăgit niciodată, detasându-se din oceanul de publicații “pe hârtie” sau online prin profesionalism, acuratețe și calitate a informațiilor. Ca lucrător în media, este extrem de confortabil să găsești, adunate la un loc, informații despre colegii tăi de breaslă, despre “produsele” lor. Și nu can-can-uri și mizerii, ci informații pertinente. Pe Dorin Huntai, “căpetenia” site-ului, nu l-am cunoscut decât foarte târziu, după ce apăruserăm și noi, în repetate rânduri cu emisiunile noastre, în relatările radardemedia. Chiar și când ne-a criticat ( o dată, parcă) , nu am avut niciodată a-i reproșa nimic lui Dorin, pentru că a făcut-o colegial, decent și constructiv. 

Pentru că presa ultimelor luni a ținut pasul cu vremurile, adică ..s-a dat peste cap, nemaisemănând aproape deloc cu cea pe care o știam și pentru că am vrut să am o paralelă între “ce-a fost” și “ce este acum” în mass-media din România, unde anume puteam să apelez mai nimerit, dacă nu la cel care cu asta se ocupă , de ani buni : la Dorin Huntai! 

Marina Almășan : – Bună, Dorin! Site-ul tău are o popularitate de invidiat, puțini știu însă cine se ascunde în spatele lui. Ce-ar trebui să știe lumea despre tine?

Dorin Huntai : – Pe scurt, in anul 2009, am infiintat site-ul www.radardemedia, in timp ce eram student la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti. Initial am avut un blog in care scriam, in mod special despre ce vedeam la televizor, si am observat ca in scurt timp aveam mult trafic si comentarii de la cititori. Apoi acel blog s-a transformat in site-ul profesionist de stiri de media, Radar de Media, care in scurt timp a devenit o sursa credibila pe nișa de media. Vreau sa mentionez ca  am facut totul singur, doar din tutoriale si sfaturi de la specialisti. Succesul cel mai mare l-am avut in momentul in care am organizat prima editie a Galei Premiilor Radar de media 2012. La gala au venit vedete de talie mare sa-i ridice premiile. Printre care: Pavel Bartoș, Laura Cosoi, Dana Rogoz, Paula Seling, Alex Dima cu echipa emisiunii “România, te iubesc!”, Raluca Belciu, Razvan Popescu, Mihai Morar şi echipa emisiunii Neaţa cu Răzvan şi Dani (in conditiile in care multi dintre acestia nici nu ma cunosteau).

Marina Almășan : – Daaa, știu, ți-am admirat întotdeauna acest eveniment, organizat “ca la carte” . Și de la noi, de la TVR, sunt destule vedete care au fost premiate de tine! Chiar vroiam să te întreb, pentru că și eu intenționez să realizez o Gală a Românilor de 10, cum anume ai făcut clasamentul?

Dorin Huntai : – Castigatorii au fost alesi de publicul cititor,  cu vot la vedere pe site, unde peste 1 milion de cititorii si-au votat favoritii,  la toate cele 15 categorii participante.
In total am organizat opt editii Gala Radar de Media si au fost premiate majoritatea vedetelor mari, vreau sa amintesc pe cei care au fost desemnați castigatorii Marele Premiu al Galei (se acorda o singura data): Andreea Esca, Smiley, Andra, Mirela Vaida, Horia Brenciu, Loredana Groza. De asemena, fiecare vara am organizat evenimentul Summer Gala unde am anuntat finalistii pentru Gala din toamna. In total au fost peste 10 evenimente unde au participat peste 2000 de invitati. Anul trecut site-ul a aniversat 10 ani de existenta,  vedete si jurnalisti au fost prezenti la eveniment.

Marina Almășan : – Deci…încet-încet, ai ajuns o mică industrie! De fapt, ce ți-ai propus, inițial, prin această platformă online? …și ce ai reușit? 😁

Dorin Huntai : – Am reusit in scurt timp sa inchei colaborari si parteneriate cu cele mari televiziuni nationale, precum PRO TV, TVR, ANTENA 1, KANAL D, PRIMA TV, etc. Mi-am propus sa public zilnic topuri cu audientele tv, zilnice, lunare dar si anuale, grile de programe, modificari in program tv.. si am reusit cu brio. Am si o rubrica de Interviuri cu personalitati din zona media, dar si culturala, digital evenimente si multe altele pe care le puteti vedea pe site.

Marina Almășan : – Foarte tare! Și te asigur că ești citit cu mare “nesaț” de noi, “subiecții” tăi! Dorin, pentru că mi te imaginez ca pe o entitate cu 100 de ochi, care stau ațintiți asupra televiziunilor si publicațiilor din România 😁, am să te rog să încerci să “radiografiezi” ceea ce se întamplă în media de astăzi. Cum a transformat-o coronavirusul?

Dorin Huntai : – Sincer, este este trist ce se intâmplă, majoritatea statiilor si-au oprit filmarile (in special cele inregistrate, Next Star Antena, Bravo ai Stil Kanal D, Romanii au talent care avea preselectiile inregistrate au fost difuzate toate, Asia Express, Antena 1 inca se difuzeaza pentru ca reality show-ul a fost filmat toamna trecuta, in acelasi caz se afla si Survivior de la Kanal D,  plus o serie de seriale : Vlad Pro TV si Sacrificiul de la Antena (inca mai are cateva episode scurtate de difuzat. Bine ca s-a putut organiza Selectia Nationala Eurovision la TVR, dar din pacate show-ul de la Rotterdam a fost anulat. Un  lucru bun este că la anul ne va reprezenta tot tânăra Roxen. In schimb, multe filme artistice in prime time, reluari si stiri cat cuprinde, chiar editii speciale care intrerup programul pt Breaking News. La singurele emisiuni cu difuzare zilnica, “Neata” cu Razvan si Dani si “La Maruta”, invitatii comunica prin Skype.

Marina Almășan : – Care crezi că sunt plusurile și minusurile acestor schimbări? De fapt, se poate vorbi, oare,  de “plusuri”?

Dorin Huntai : – Plus a fost o explozie in audienta tv dar si trafic in online, insa de vreo saptamana toate sunt in scadere, intrucat lumea s-a panicat si evita in special stirile. In cazul site-ului meu,  avand stiri din zona de tv, pot spune ca ne-au afectat pe cei din breasla.

Marina Almășan : – Ai sesizat derapaje majore?

Dorin Huntai : – Da, destul de multe, in special pe Facebook, dar si pe diverse site-uri care nu au nicio creditibilitate, dar prefera sa joace murdar,  doar pentru trafic. Dar în special pe Facebook, unde toată lumea se filmeaza si povestește tot felul de aberatii,  care nu mai au oprire.

Marina Almășan : – Da, am sesizat și eu această isterie. Probabil că izolarea te împinge la “a ieși” din casă pe orice fereastră, inclusiv cea de pe Facebook!  Încearca, oare,  politicienii și vedetele să-si facă imagine și pe seama acestei tragedii planetare?

Dorin Huntai : – Da! Politicienii se lauda ca au facut, ca au adus echipamente, insa nu au fost distribuite peste tot, cred ca totul tine de “prietenii”. Cea mai mare gafa a fost atunci când seful satului  a participat la lansarea unei sectii de la Spitalul din Suceva, (cu ceva timp in urma) și i-a laudat pe manageri, etc si iata, Suceava, un oras resedinta de judet , este acum blocat/inchis.
Majoritatea vedetelor posteaza video-uri cu diverse activitati din casa, gatesc, se joaca cu copii, altii canta, citesc poezii, basme pentru copii. Spre exemplu Damian Draghici a oferit ,de ziua lui de nastere,  pe terasa blocului,  un recital la nai, iar oamenii de vis-a-vis l-au aplaudat minute în șir.

Marina Almășan : – Ei, aici se mai inspiră lumea și din ce vede pe la alții, afară! Povestea asta cu cântatul prin balcoane și de pe acoperișuri a început , dacă nu mă înșel, la Wuhan! Dar dacă tot ai adus vorba, spune-mi, ai avut curiozitatea să “tragi cu ochiul” și la cei din afară? Respectă mass-media lor același trend?

Dorin Huntai : – Am rude in Roma, Madrid, si zilnic imi spun ce se intampla acolo. Spre exemplu, televiziunea Nationala RAI difuzeaza doar stiri. Au fost intrerupt tot ce insemna divertisment… In Italia statul editeaza zilnic un ziar care se distribuie gratuit,  cu informatii 100% probate din surse oficiale.

Marina Almășan : – O informare corecta a populației mi se pare și mie esențială, în această perioadă.  Și chiar vreau să te întreb : oare  este  corectă această tendință  de inducere a panicii în populație, sau e mai constructiv să lansăm mesaje optimiste, care să ridice starea de spirit a populației? 

Dorin Huntai : – Da, cred ca e un lucru normal, pe care nu doar statul român il pune in aplicare; in toate tarile afectate,  autoritatile indeamna pe cat posibil ca populatia sa ramana in case. Cred ca ar trebui sa nu ne mai uitam tot timpul la tv, pentru ca panica intervine involuntar. Spre exemplu,  ma uit la Telejurnalul de la ora 8 si ziua, putin la Digi! La Pro TV, Antena,  am impresia ca insista cu prea multi invitati, medici, specialisti,  care nu spun alte lucruri noi. Mai mult ma intereseaza stirile economice.

Marina Almășan : – Astea ar trebui să ne intereseze pe toți, ca să fim cât de cât pregătiți pentru ceea ce ne va aștepta după pandemie. Dar tu,  personal, lăsând la o parte funcția pe care o ai, de ce fel de emisiuni ești atras?

Dorin Huntai : – Imi plac mai multe emisiuni, referitor la show-uri de divertisment : Vocea Romaniei, Romanii au Talent, Te cunosc de Undeva, Vulturii de noapte (Kanal D), si emisiunea ta Femei de 10 mi place, chiar in weekend am vazut o editie din reluare, dar si Drag de Romania mea.

Marina Almășan : – …Asta ai zis-o ca să-mi faci plăcere! 😁 Aș vrea să incheiem cu un mesaj pe care să îl adresezi jurnaliștilor din mass-media română.

Dorin Huntai : – In primul rand,  sunt multi jurnalisti care se ataca unul pe altul ; si pe vremea cand lucram ca  reporter de stiri la Realitatea TV, cei care lucrau la Pro sau Antena aveau “prioritate”. Ca in orice job, exista tensiuni, mai ales la stiri dar si la productiile mari! Am fost in public, la un show de diverisment, ca invitat din partea presei, si am stat in studiou vreo 10 ore! Sa speram sa treaca criza asta cat mai repede sa ne apucam serios de treabă!

Marina Almășan : – Dar n-am avut niciodată senzația că tu personal ai fi relaxat, măcar o clipă,  motoarele!  😁 Succes, Dorin! Și sănătate!

Comentarii

Continue Reading

INTERVIU

Interviu cu Aluziva: „De mică am fost pasionată de știri, presă și jurnalism”

Redactia Radar de Media

Published

on

Interviu realizat de Robert Muteș

Prima dată am auzit de ea la TV, în presă, dar chiar și pe YouTube, iar acum am ajuns să-i iau un interviu. Alina Greavu, cunoscută sub numele de Aluziva, era fata aia cu care ne petreceam timpul în fața televizorului urmărind jurnalele Digi24 Constanța prezentate de ea. Acum, e o mamă și-o soție nemaipomenită, gospodină de excepție și pricepută in toate.

Dacă ma pui în postura de a-i face o descriere Alinei aș spune că e carismatică, implicată, devotată și are un tact deosebit în a spune storytime-uri abonaților ei mai mult sau mai puțin fericite. Iată în rândurile de mai jos un interviu de suflet cu… Aluziva.

Îți urmărim intens videoclipurile, iar feeling-ul tău ne binedispune ziua! De unde îți culegi toată energia?

Aluziva: „Înainte de orice, mă bucur că munca mea e apreciată și că reușesc să-i bucur la rândul meu pe cei care mă urmăresc. Nu știu de unde am energia, dar este aproape zilnic la cote maxime și îmi place de mor să îmi pun singură obiective și să le ating. Cred că așa am fost mereu. Energia de content creator, însă, a venit inițial de la mine, ca apoi să mă alimentez de la abonații mei, prin mesajele și comentariile lor de apreciere și mai ales cele în care îmi spun că au învățat ceva urmărindu-mă în online, că i-am făcut să se simtă mai bine legat de chestiuni de zi cu zi, că mamele s-au mai relaxat cu privire la copiii lor sau că pur și simplu i-am făcut să râdă când aveau o zi proastă.”

Când erai mică ce îți doreai să te faci?

Aluziva: „De mică am fost pasionată de știri, presă și jurnalism, în general. După cum am zis și pe YouTube, prezentam știrile la oglindă și mă jucam de-a reporterii cu copiii în fața blocului. Deci visul meu era să fiu prezentatoare de știri sau cel puțin jurnalist. În schimb, mama râde și acum, că își aduce aminte de mine la patru-cinci ani, când m-a întrebat educatoarea ce mi-ar plăcea să fiu când o să fiu mare și am răspuns „tranzistor”. Eu, de fapt, voiam să zic translator. Jurnalist, translator și ghid turistic mai ziceam câteodată, toate fiind legate de comunicare, până la urmă.”

Ce materie de la școală era punctul tău forte?

Aluziva: „Limba română, engleză și franceză erau materiile mele preferate, respectiv la care aveam cele mai mari note din carnet. Eram mereu în topul clasei la materiile astea, dar mai ales la limba română, la care “aberam trei pagini”, cum spuneau colegii mei, și luam deseori 10. Mai luam și câte un 7 uneori, când n-aveam chef să învăț, dar asta se întâmpla foarte rar, pentru că îmi plăcea foarte mult și învățam de plăcere.”

Dacă ai avea șansa să schimbi ceva în trecut, ce ai schimba?

Aluziva: „Nimic. Dacă sunt într-un punct în care sunt fericită sau mulțumită de prezent, înseamnă că absolut fiecare decizie a vieții mele, bună sau proastă, m-a adus aici. Trecând în alt registru, eventual aș schimba frecvența cu care mergeam să o vizitez pe mamaie, pentru că am plecat devreme în viață, în drumul meu spre independență și fiind prea preocupată de facultate, carieră, job-uri și proiecte, nu știu când au trecut anii și acum nu mai e. Oriunde ar fi mamaie acum, în schimb, știu că știe că o iubesc și mă gândesc la ea aproape zilnic.”

Că tot am adus vorba de trecut – dacă ai mai avea ocazia să te întorci la Digi24, ai mai face-o și de ce?

Aluziva: „Absolut deloc. Digi24 a fost un capitol intens din viața mea, un fel de armată, dacă vrei, un proces de călire în care am crescut și învățat enorm de multe, dar care își are locul în trecut și atât. Sunt atât de multe alte lucruri pe care îmi doresc să le fac, personal și profesional, atâția oameni pe care mi-ar plăcea să îi întâlnesc sau cu care să lucrez, am atâtea visuri, idei de business sau de conținut, încât consider că ar fi o nebunie sau chiar o tâmpenie să mă întorc la Digi24. În plus, Alina de azi e foarte schimbată de Alina de acum șapte ani, iar pupitrul de știri nu mai este un target pentru mine; dar dacă ar fi să mă întorc în televiziune, pentru că acum încă mai am un an de stat acasă în concediul de creștere a copiilor, aș face-o pentru un vis vechi, respectiv să am un talk-show de divertisment, pentru că simt că am ce trebuie pentru așa ceva – însă cu siguranță că Digi24 nu ar fi locul potrivit pentru asta.”

Cum ar arăta pentru tine o vacanță ideala în care să-ți încarci bateriile cu adevărat?

Aluziva: „Oh, vacanță! Mă gândesc zilnic la asta. Aș vrea să stau două săptămâni într-o stațiune de vacanță la mare; o Thailanda, să zicem, că îmi doresc mult să văd cu ochii mei peisajele superbe, de le pun oamenii pe desktop. Mi-ar plăcea ca timp de două săptămâni să citesc zilnic, pentru că sufăr de lipsa timpului pentru lectură de când am copii, să închiriez cu soțul meu biciclete, să ne plimbăm peste tot, vizităm muzee și să mâncăm ciudățenii. Mi-aș încărca bateriile și mai bine dacă soțul meu ar fi puțin mai chill și dacă n-ar fi genul de turist care se trezește la 07:00 dimineața în vacanțe, ca să mă târască apoi la paișpe obiective turistice, în timp ce eu mă plâng că mă dor picioarele și el stă cu harta în mână și zice că mai avem de bifat două muzee. Râd și acum pentru că știu că va citi interviul și va zice „hai, mă, că nu e chiar așa”, dar pentru mine așa se simte; ca un training, nu ca o vacanță.”

Care a fost cel mai greu moment din carieră?

Aluziva: „Când lucram la revista PLAYBOY în facultate și ne-am trezit brusc, toți angajații, că micul trust a dat faliment, a vândut revista și s-a închis. Am trecut printr-o depresie atunci nu doar pentru că se încheia un capitol mișto din viața mea, ci pentru că atunci revista a fost preluată de trustul PRO, care a păstrat câțiva angajați, iar eu nu am trecut interviul. La vremea aia mă ocupam de social media, scriam articole pentru site și câteva rubrici pentru print, dar angajatorii din PRO au considerat că eram prea mică și aveau nevoie de oameni cu mai multă experiență. M-am dezechilibrat atunci, nu știam pe ce drum să mă duc, plus că am avut o perioadă în care plângeam zilnic de ciudă și furie că nu mi s-a dat șansa să demonstrez ce știu. M-am zbătut câteva luni așa, apoi m-am adunat și în jumătate de an m-am angajat la Digi24.”

Povestește-ne cea mai ciudată, dar și cea mai palpitantă peripeție neștiută de abonați din cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Aluziva: „Cele mai palpitante lucruri… cred că le-am spus deja în clipul de pe canalul meu de YouTube, în care am povestit experiența din Africa. Ceva palpitant pentru colegii mei, dar nu și pentru mine, a fost când m-am certat rău de tot cu o colegă, în mijlocul campusului de birouri. Ea era responsabilă cu întocmirea programului de transport, de microbuze care ne duceau la muncă și la hotel, dar și de cele cu care eu duceam concurenții la aeroport după ce ieșeau din emisiune. Câteva zile la rând mi-a trimis microbuzul pentru vedete foarte târziu, motiv pentru care a trebuit să mergem cu 200 km/h ca să ajungem la timp la aeroport. De fiecare dată i-am reply la mail și am rugat-o să trimită microbuzul cu o oră mai devreme, dar la fel de târziu îl trimitea. Într-una din zile, era să facem accident pe autostradă că ne grăbeam să ajungem la aeroport cu o vedetă, așa că atunci când m-am întors la birou eram spume de nervi și o căutam prin campus, că îmi venea să mor cu ea de gât. Atunci am făcut urât pe set, am spus că eu nu îmi risc viața pentru job, că nu vreau să mor în Africa, mai ales pentru un bilet de avion și că eu plec în România din mijlocul proiectului dacă mai face așa ceva. Am țipat la ea și i-am zis să îmi ia bilet de avion, pentru că, gata, eu plec în România. Următoarea zi, microbuzul a venit cu o oră mai devreme și m-am întors la ritmul meu cardiac normal. A fost intensă reacția mea, dar cât se poate de necesară. Chiar riscam să mor din cauza ei.”

Ce planuri ai pus la cale pentru 2020? Pregătești surprize pentru susținătorii tăi?

Aluziva: „Am multe planuri pentru 2020. Mă voi implica nițel în politică, pentru că vreau să schimb niște legi stupide, vreau să organizez niște campanii de strângeri de fonduri și donații la un nivel mai mare decât o fac acum și să fac mult conținut util pentru abonații mei – pe care îi apreciez enorm și cărora le mulțumesc pentru toată energia pe care mi-o transmit. Simt că 2020 e anul în care brandul personal ALUZIVA va bubui și spun asta fără niciun fel de aroganță sau nas pe sus, pentru că muncesc intens la treaba asta și de prea mult timp ca să nu iasă tot ce mi-am propus. Promit, în schimb, content mai des și mai bun decât până acum și lucrez mental la încă două materiale care au potențialul de a deveni virale. Sper să-mi iasă! #doamneajută #sănătatelatoatălumea”

Dacă ți-a plăcut acest interviu cu Aluziva, citește și despre „Principalele tendințe în comunicarea digitală la nivel global și aplicabilitatea lor pe piața locală”.

Foto: Instagram

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0