vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăȘTIRIBREAKING NEWSInvestigație internă la Radio România.

    Investigație internă la Radio România.

    Declaraţiile lui Nicolae Ciucă în care acesta spunea că nu va face niciodată politică au fost şterse de pe site

    Radio România investighează în prezent circumstanțele în care a fost modificat pe site-ul său un articol din 22 iunie 2018 privindu-l pe generalul Nicolae Ciucă, se arată într-un comunicat al Radioului public.

    Potrivit comunicatului, în urma modificării „o parte semnificativă a articolului a fost ștearsă”. Datele preliminare indică fapul că operaţiunea privitoarea la articolul despre Nicolae Ciucă ar fi avut loc pe 22 octombrie şi nu este rezultatul unui proces editorial intern sau al unui act de cenzură.

    „Consider atât de sfântă onoare şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării… Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitate în alt domeniu. 

    Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”, este paragraful șters în urmă cu două zile din declaraţia lui Nicolae Ciucă, postată pe 22 iunie 2018.

    „Radio România investighează în prezent circumstanțele în care a fost modificat pe site-ul http://www.romania-actualitati.ro/ un articol din 22 iunie 2018 privindu-l pe gen. Nicolae Ciucă, modificare în urma căreia o parte semnificativă a articolului a fost ștearsă. Din datele noastre, această modificare a avut loc în data de 22 octombrie a.c., la ora 18.13.
    Până la elucidarea circumstanțelor în care s-a întâmplat acest lucru, Radio România a decis republicarea articolului în cauză în exact aceeași formă în care a fost publicat inițial, la adresa http://www.romania-actualitati.ro/generalul_ciuca_nu_trece_in_rezerva_inainte_de_incheierea_mandatului-116843.

    Am ales să păstrăm deocamdată pe site articolul modificat la adresa inițială – http://www.romania-actualitati.ro/generalul_ciuca_nu_trece_in_rezerva_inainte_de_incheierea_mandatului-116844/ – din rațiuni care țin de investigația internă, în curs, și cea care va urma din partea organelor abilitate.

    Până acum nu există indicii că ar fi fost rezultatul unui proces editorial intern, cu atât mai puțin rezultatul unui act de cenzură în Radio România. Primele date sugerează mai degrabă că este efectul unui acces neautorizat în sistemele Radio România, ceea ce poate constitui o faptă penală, cu repercusiuni majore asupra autorului/autoarei.

    Codul Penal prevede la articolul 360, alin. (1) că ”Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.” Același articol 360, alin.  (3) prevede că ”Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

    În perioada imediat următoare toate sistemele informatice ale Radio România vor face obiectul unui audit de securitate și vom cere și sprijinul instituțiilor cu atribuții în acest domeniu. În funcție de rezultatele acestei investigații vom sesiza – dacă este cazul – organele de urmărire penală abilitate.

    Având în vedere potențialul de faptă penală al acestui incident, nu vom putea oferi în perioada următoare amănunte suplimentare, pentru a nu pune în pericol ancheta.
    Radio România regretă profund acest incident. Suntem conștienți că are potențialul de a știrbi din credibilitatea sa în rândul ascultătorilor săi și al celor care se informează din site-urile pe care le gestionăm.

    Vă asigurăm că vom trage toate învățămintele posibile din acest incident și vom face tot ce e posibil să nu repetăm aceste greșeli.

    Greșeala este permanent un inamic în acest domeniu de activitate. Credem în egală măsură că trebuie să recunoaștem deschis și clar când greșim. Acesta, din păcate, este un astfel de moment, pentru care ne cerem scuze”, se mai arată în Comunicatul Radio România.

    Sursa: rtv.ro

    Petrut Nechifor - Reporter

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente