INVESTITIE | CNA vrea să atragă fonduri europene pentru a monitoriza posturile TV şi radio - RADAR DE MEDIA
Connect with us

ALL MEDIA

INVESTITIE | CNA vrea să atragă fonduri europene pentru a monitoriza posturile TV şi radio

Published

on

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) vrea să atragă fonduri europene în valoare de 32,2 milioane de lei pentru “optimizarea activităţilor de monitorizare, control şi licenţiere”, la nivel naţional, regional şi local, informeaza Mediafax 

Astfel, în şedinţa de joi, CNA “a aprobat proiectul cu titlul «Optimizarea şi integrarea activităţilor de monitorizare, de control şi de licenţiere la nivel naţional, regional şi local, pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite cetăţeanului» spre a fi propus pentru finanţare din fonduri nerambursabile în cadrul Axei prioritare 3 – «Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele public şi privat», Domeniul major de investiţie 3.2 «Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice», Operaţiunea 3.2.1 apel 5 «Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar»”.

Valoarea totală a proiectului este de 32.256.064 lei (cu TVA), conform Hotărârii adoptate de CNA.

Proiectul va fi implementat pe o durată de 18 luni de la data semnării contractului de finanţare.

“Scopul iniţierii acestui proiect este de a asigura creşterea eficienţei serviciilor publice ale CNA, prin optimizarea activităţilor de monitorizare, control şi licenţiere, care să asigure unicei autorităţi de reglementare în domeniul audiovizualului alinierea la standardele europene ale Agendei Digitale”, se mai spune în Hotărârea adoptată de Consiliu.

În şedinţa de joi, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus referindu-se la această hotărâre: “Aceasta este gândirea doamnei Gubernat, iar eu trec prin ceea ce spune legea”. Monica Gubernat este membru al CNA.

“Ghidul solicitantului ne spune să luăm o hotărâre. În seara asta cel târziu, noi trebuie să încărcăm cererea de finanţare în sistemul Ministerului Comunicaţiilor şi, printre documentele pe care trebuie să le transmitem, este şi această hotărâre care priveşte suma pe care dorim noi să o solicităm”, a spus Monica Gubernat.

“Dacă facem investiţia asta o să reuşim ceva excepţional, o să monitorizăm toate posturile. O să reuşim să vedem, să vizionăm, să ne mişcăm repede pe unitatea de timp”, a adăugat Laura Georgescu. Aceasta nu a prezentat alte informaţii legate de acest proiect.

Nouă membri ai CNA (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) au votat “pentru” adoptarea Deciziei CNA de aprobare a Hotărârii, în timp ce Lorand Turos a fost “împotrivă”. Lorand Turos nu şi-a motivat în niciun fel votul.

Comentarii

comments

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending