Spectacole
Ion Marin și Martha Argerich – Concert Extraordinar de Anul Nou
Pe 31 decembrie, ora 19.30 a României, la Centrul de Artă și Cultură din Lugano, Elveția, maestrul Ion Marin va dirija Concertul Extraordinar de Anul Nou al Orchestrei Elveției Italiene – OSI. Evenimentul o va avea ca solistă pe marea pianistă Martha Argerich, iar programul va cuprinde Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven și Simfonia nr. 5 de Franz Schubert.
Concertul va putea fi urmărit în live streaming pe https://www.osi.swiss/rsi-livestream.
Concertul de Anul Nou al Orchestrei Elveției Italiene, numit în mod tradițional și Concertul di San Silvestro (Sfântului Silvestru) este unul dintre cele mai așteptate ale sezonului și va fi preluat și pe canalul de streaming live al RSI – Radioteleviziunea Elvețiană – https://www.rsi.ch/live-streaming.
Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven a fost compus între anii 1787 și 1789, în prima parte a vieții compozitorului și este remarcabil nu numai prin frumusețea și dramatismul său, dar și prin faptul că este compoziția ce a marcat debutul public al lui Beethoven în calitate de solist, pe 29 martie 1795 la Burgtheater, în Viena.
Simfonia nr. 5 a fost compusă de Franz Schubert pe parcursul anului 1816 și este considerată a fi un omagiu adus altui mare austriac, Wolfgang Amadeus Mozart, despre care însuși Schubert spunea că este una dintre sursele sale de inspirație.
Maestrul Ion Marin va dirija valoroasa orchestră europeană Orchestra Elveției Italiene – OSI, fondată la Lugano în 1935, un ansamblul care a jucat un rol crucial în dezvoltarea muzicală şi culturală a regiunii și a contribuit la înfiinţarea unor festivaluri consacrate pe plan internațional, precum cele de la Lugano, Locarno şi Ascona.
Artista de origine argentiniană Martha Argerich este recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari pianiste din istorie. Cu un repertoriu extrem de complex și variat, atent ales și nonconformist, Martha Argerich domină lumea pianului încă din anii ‘60. Înzestrată cu o tehnică extraordinară, ea a reușit să-și pună amprenta personală pe unele dintre cele mai solicitante compoziții, de la Liszt la Prokofiev, până la Ravel și Messiaen. De-a lungul carierei sale, Martha Argerich, considerată a fi o artistă pasionată și intuitivă, s-a concentrat mai puțin pe recitaluri solo și mai mult pe muzica de cameră și pe concerte.
Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaționale, dirijorul Ion Marin face parte dintre puținii dirijori care se manifestă la cel mai înalt nivel atât în domeniul muzicii simfonice, cât și în cel al operei.
Este invitat frecvent să dirijeze pe marile scene și a condus majoritatea orchestrelor importante ale lumii, cum sunt Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, London Symphony Orchestra, Philharmonia, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, Orchestra Simfonică din Hamburg, Orchestra Filarmonică din St. Petersburg, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Beijing, Orchestra Simfonică Bournemouth și multe altele. De asemenea, dirijează în mod regulat în Japonia, unde conduce Orchestra Simfonică NHK și Orchestra Simfonică Metropolitană din Tokyo. Din sezonul 2014/2015, deține funcția de Dirijor Principal Invitat al Hamburger Symphoniker, orchestra rezidentă a emblematicei Elbphilharmonie.
În sezonul concertistic 2019/2020, a colaborat cu celebrul pianist Lang Lang și San Francisco Symphony, precum și cu renumitul pianist de jazz Chick Corea, în două concerte speciale, susținute la Royal Opera House of Muscat.
Începând din toamna anului 2020, maestrul Ion Marin a fost numit Prof. Univ. și conducător artistic al activității de concert a reputatei universități Mozarteum din Salzburg, Austria.
Pe plan național și european, maestrul Ion Marin este recunoscut în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei și imaginii României în lume, precum și pentru dimensiunea socială a impactului său. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și, de asemenea, Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi România și Symphonia Mundi, instituite în anul 2011 la inițiativa domniei sale. Din ianuarie 2019, odată cu înființarea Orchestrei Uniunii Europene, când România a preluat președinția rotativă a CE, Maestrul Ion Marin a fost numit manager şi director artistic al acestui amplu proiect de diplomație culturală.
Informații suplimentare sunt disponibile pe website-ul https://www.osi.swiss
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău