A-Z NEWS
Ionuț Budișteanu, inventatorul automobilului fără șofer, se destăinuie revistei Forbes Heroes
România a devenit țara cu cei mai mulți experți IT din Europa și este pe locul cinci în lume la acest capitol. În ultimul număr al revistei Forbes Heroes, Ionuț Budișteanu, membru al primei generații Forbes “30 sub 30” și unul dintre cei mai tineri și mai apreciați cercetători și inventatori din lume, a împărtășit din experiența sa publicului român.
Forbes Heroes este primul eveniment din România care a adus în fața publicului adevărații eroi, cei care își dedică timpul, energia și resursele pentru construirea unei Românii mai bune.
“Marele avantaj al informaticii și al electronicii este că au un potențial foarte mare. Cu o investiție de câteva mii de dolari se poate crea o companie cu o valoare de milioane de dolari.”, a declarat pentru ultimul număr al revistei Forbes Heroes Ionuț Budișteanu.
Despre viitorul industriei, însă, acesta anunță îndreptarea cu pași repezi către o eră a inteligenței artificiale.
Vânat de universități de prestigiu, a ales să rămână în România și crede cu tărie în surprizele pe care le va aduce la un moment dat IT-ul românesc. Premiat în cadrul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF 2013) – cea mai prestigioasă competiție de știință și inginerie dedicată liceenilor din întreaga lume, Ionuț a prezentat o invenție revoluționară, un sistem cu ajutorul căruia automobilele se pot conduce singure și care poate recunoaște cu acuratețe orice obstacole și semne rutiere.
Pasiunea pentru calculatoare s-a născut din copilarie pentru Ionuț Budișteanu, iar astăzi se numără printre cei mai premiați tineri informaticieni, fiind nominalizat de revista Times în topul celor mai influenți tineri din lume, înaintea unor nume celebre precum Malia Obama (fiica președintelui Statelor Unite) sau Justin Bieber.
Printre eroii propuși la prima ediție s-au numărat: Mihai Constantinescu, director general al Festivalului George Enescu, Raed Arafat, secretar de stat, Ministerul de Interne, Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului și Sportului, Adrian Boțan, director de creație McCann Erikson, Ștefan Mindea, cofondatorul Spitalului de Neurochirurgie Brain Institute, Bogdan Georgescu, fondatorul Bookster, Leslie Hawke, președinta asociației OvidiuRo sau Traian Brumă, cofondatorul Universității Alternative.
Forbes Heroes este un proiect lansat de Forbes România, un eveniment inspirațional, un schimb constructiv de idei între cei mai performanți actori din economia și societatea românească și un modul sofisticat de training comprimat într-o zi de conferință – în care trainerii sunt personalități recunoscute în domeniile lor de activitate cu povești speciale din business, sport sau medii creative.
Foto Credit: facebook.com
- PREMIILE RADAR DE MEDIA5 zile ago
VOTEAZĂ-ȚI FAVORIȚII. PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!o
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- TuVotezio săptămână ago
SONDAJ NAȚIONAL – Care este cel mai frumos oraș din România
- Social3 săptămâni ago
ANIVERSARE: Publicația RADAR DE MEDIA împlinește 15 ani de când s-a lansat!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 30 septembrie – 06 octombrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Seriale5 zile ago
Dezvăluiri șocante în episodul din această seară al serialului „Inimă rebelă” de la Kanal D care a captivat inimile tuturor telespectatorilor de la primul episod !
- Digital2 săptămâni ago
PROMOȚIE UNICĂ DE PE PIAȚĂ LA ADVERTORILE SEO – Tu alegi prețul pentru cantitatea dorită
- Emisiuni2 săptămâni ago
Un actor a câștigat primul mare premiu de 50.000 de lei la „The Floor”
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
MasterChef România, lider absolut de audiență! În această seară, un concurent primește șorțul de aur
- Grila de programeo săptămână ago
Noutățile lunii Octombrie 2024 la Disney Channel și Disney Jr.
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRIMA TV săptămâna 30 septembrie– 06 octombrie 2024
- Seriale6 zile ago
Viața pe muchie de cuțit, astăzi în „Inimă rebelă”, serialul difuzat, la Kanal D
- Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Cristian Ușurelu a primit aseară șorțul de aur! MasterChef România a fost, din nou, lider incontestabil de audiență!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ACASA TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Program TV6 zile ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 04 – 10 octombrie 2024