Connect with us

Reality Show

Ionuț Iftimoaie are planul făcut înainte de a intra în Ultimul Trib: ”Vreau să plec ultimul din Madagascar!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Campionul Ionuț Iftimoaie este pregătit de luptă alături de colegii săi din Ultimul Trib– Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Paula Chirilă și Sorin Brotnei -, dar nu pierde din vedere faptul că un singur om va câștiga marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Am avut multe experiențe în viața mea, dar cred că aceasta va fi unică! Sunt pregătit să lupt, dar cred că cel mai mare adversar sunt eu, motiv pentru care vreau să mă stăpânesc foarte bine, să mă concentrez și să fiu de folos echipei atât cât echipa va reprezenta un țel pentru toți, iar când va deveni individual, voi face în așa fel încât să ajung acolo unde îmi doresc: în finală! Vreau să plec ultimul din Madagascar!”, spune Ionuț Iftimoaie.

Iar pentru a-și îndeplini planul, campionul Local Kombat se bazează pe două mari avantaje. ”Atuurile mele sunt un psihic foarte puternic și familia mea, care îmi transmite multă liniște și energie! În momentul în care am acceptat o astfel de provocare a trebuit să primesc și binecuvântarea familiei, motiv pentru care am făcut o ședință cu toți, le-am explicat proiectul și am vorbit despre posibilitatea de a lipsi o perioadă îndelungată de acasă. De aceea a trebuit să fie o decizie luată în familie și am pus pe hârtie avantajele și dezavantajele, iar la final am decis că în viață sacrificiile se fac de toate părțile, fiecare după nivelul lui. Acum e momentul ca eu să fac niște eforturi poate puțin mai mari, dar nu va fi simplu nici pentru ei. Voi o să vedeți acolo la televizor un singur Ionuț Iftimoaie, dar suntem 5, pentru că am în spate toată familia mea!”, a mai spus Iftimoaie.

”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă!

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.

Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

Echipa Visuri la cheie îi oferă familiei Popa șansa la un nou început, mâine, la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Familia Popa primește miercurea aceasta vizita echipei Visuri la cheie. Corneliu, Adela, Cristina și Valentin vor merge în localitatea Vărbilău, județul Prahova, și vor face cunoștință cu un tată extraordinar, care își crește exemplar copiii. Cea mai mare dorință a lui este să aibă o casă în care cei mici să poată crește frumos și să fie fericiți, iar visul i se va împlini mâine seară, cu ajutorul oamenilor.

Traian Popa are două fiice din prima căsnicie care, în urma divorțului părinților, au ramas cu mama, însă tatăl lor a avut întotdeauna grijă de ele. Cu timpul, bărbatul și-a refăcut viața și are împreună cu cea de-a doua soție, Elena, trei copii. Din păcate, femeia a fost diagnosticată cu cancer, iar după luni întregi în care a luptat pentru viață, s-a stins în 2015, când boala a răpus-o, lăsând în urmă o familie îndurerată. În acel moment, viața lui Traian s-a complicat, dar de dragul copiilor a decis să se ridice și să meargă mai departe. La scurt timp după, a suferit o operație de hernie de disc, care s-a agravat și i-a provocat o semipareză. Cu toate acestea, Traian spune că este fericit că poate munci pentru copiii lui și că poate ține boala sub control.

Cei mici sunt alături de tatăl lor și îl fac mândru în fiecare zi. Maria, fetița cea mare, are rezultate foarte bune la școală, desenează și creează diverse obiecte ornamentale. Petru, băiatul mijlociu, este înscris la clubul de atletism, unde a avut performanțe notabile, devenind campion la categoria lui de vârstă. Nicolae, băiețelul cel mic, este pasionat de mașini și nu pleacă niciodată din casă fără o mașinuță în buzunar.

Chiar dacă viața a fost dură cu familia Popa, Traian spune: ”Dacă spui cuiva toate greutățile, înseamnă că te plângi, dar noi suntem luptători și mergem înainte!”.

Mâine, de la 20:30, echipa Visuri la cheie aduce fericirea în casa familiei Popa, căreia îi va oferi o renovare spectaculoasă!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Paula Vieru a parasit competitia „Exatlon”, dupa duelul cu Monica Rosu

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Declaratii, la cald, ale celor doua concurente; cum si-a motivat Silviu Nicolae neparticiparea in jocul pentru protectie

Seria ghinioanelor continua pentru echipa Faimosilor, care a pierdut aseara meciul de eliminare in fata Razboinicilor. Dupa o competitie extrem de tensionata, cu multe rasturnari de situatie si cu un faimos, Silviu Nicolae, care a abandonat jocul motivand un atac de panica, cele care au ajuns la duel au fost Monica Rosu si Paula Vieru; Cristina Nedelcu a fost desemnata player of the week, iar Madalina Predoi s-a bucurat de protectia acordata nou venitilor in Republica Dominicana.

Intr-o tacere desavarsita, cele doua faimoase au luptat pentru a ramane in concurs, insa Paula Vieru a pierdut in fata campioanei la gimnastica.  Monica Rosu a decis sa lupte pana la ultima viata si nu a folosit nici una dintre cele doua medalii de protectie castigate de cand se afla in competitie.

Am trecut de un duel, a fost un duel foarte ciudat. Sincer in momentul de fata ma simt fara vlaga, simt ca mi s-au terminat puterile. E destul de greu sa lupti cu un coleg, nici n-am putut sa trag foarte tare pe traseu pentru ca stiam ca Paula este noua, n-a mai facut traseul. Sunt sentimente amestecate. Pe de o parte, mi-ar fi placut sa plec acasa, dar cred ca inca nu e momentul. E un joc pe care n-as mai vrea sa il repet,” a declarat cu lacrimi in ochi la sfarsitul duelului Monica Rosu.

Dupa doar doua saptamani de competitie si o evolutie buna pe trasee, Paula Vieru si-a luat la revedere de la colegii sai. Stapanindu-si cu greu emotiile, atleta a declarat ca spera faimosii sa reuseasca sa restabileasca o punte de comunicare si sa iasa din malaxorul infrangerilor.

Ma bucur enorm de mult ca am facut parte din fenomenul <Exatlon>. Stiam ca <aterizez> in mijlocul competitiei si va fi foarte greu.  Am reusit sa imi depasesc anumite frici, sa imi depasesc limitele. E insa prea putin pentru a face fata celor care deja au doua luni aici. Multumesc colegilor pentru ca m-au primit cu bratele deschise, le multumesc ca m-au sustinut in absolut orice traseu. Este o echipa minunata, pacat ca presiunea competitiei ii aduce uneori in situatii dificile. Eu sper sa se regaseasca, si in putinul care a mai ramas, sa redevina echipa de la inceput“, au fost ultimele cuvinte adresate de Paula Vieru echipei sale, inainte de plecarea din concurs.

Tensiunile au atiuns cote alarmante in echipa Faimosilor, replicile au devenit tot mai acide si echipa s-a impartit in doua tabere, cea a fetelor si tabara baietilor. Cel mai dur conflict a fost intre antrenorul Giani Kirita si recent sositul Silviu Nicolae. Dupa ce si-au facut multe reprosuri si au curs acuzatiile si de o parte si de alta, tanarul atlet a refuzat sa evolueze pe traseul cu toboganul, in ciuda eforturilor facute de coechipieri sa-l convinga.

Din pacate, aici am aflat ca am atacuri de panica in apa, nu am stiut pana acum. Am avut niste probleme la inceputul anului in care nu puteam sa respir nici in casa, cand intram in spatii inchise. Din pacate, la traseul cu namol, am avut o problema, n-am mai putut sa respir. Desi am continuat, s-a vazut cum am iesit… si am mers pana la capat. Astazi am vrut, din pacate nu am putut, nu stiu cum sa depasesc aceasta problema“, a subliniat Silviu care, in ciuda acestui impediment, este hotarat sa ramana in competitie cat mai mult timp.

Nu simt ca este prea mult pentru mine <Exatlon>, o sa incerc sa merg pana la capat, dar astazi din pacate nu am putut sa depasesc aceasta problema“, a spus Silviu.

Daca vor reusi Faimosii sa isi rezolve conflictele, cum vor evolua relatiile intre coechipieri sau cum vor specula razboinicii slabiciunile adversarilor aflati umarind de joi pana duminica, incepand cu ora 19.45, “Exatlon”, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Gospodarii și fetele care încearcă să-i cucerească trec în această seară la un alt nivel

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Cele trei domnișoare care luptă pentru inima lui Daniel Barbu își petrec prima zi la ferma gospodarului la muncă! De la un tractor care trebuie curățat se ajunge la o adevărată bătaie cu apă și săpun, însă nu fără supărare, pentru că unele dintre fete vor considera că Daniel nu și-a împărțit atenția în mod egal pentru toate.

În excursia romantică în care le duce Dan Dicu pe fetele care încearcă să-l cucerească, cei trei se vor bucura de piscină, glume, multe flirturi, apropieri, dar și mici înțepături între fete.

Gospodarul Vasile este tratat ca un rege în Micești, unde fetele îi pun masa și fac planuri pentru treburile zilnice din fermă. La masă este momentul în care să afle povești de familie, pățanii cu animale sălbatice și cum reacționează bărbatul pe care și-l doresc alături atunci când este față în față cu pericolul.

În această seară, de la ora 20:30, fiecare gospodar va încerca să afle care dintre fete este mai potrivită pentru el și niciunul nu se va sfii să îi arate acest lucru!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending