Connect with us

Emisiuni

Iuliana Marciuc il va avea invitat pe Catalin Botezatu la ”Destine ca-n filme”

Published

on

Reclame

În cea de-a treia ediţie a noii sale emisiuni, „Destine ca-n fime”, Iuliana Marciuc a pregătit două subiecte de mare interes. Primul este despre viaţa unui „trib” stabilit în centrul Bucureştiului, iar al doilea despre cum a reuşit să renască designerul Cătălin Botezatu după ce a ieşit din închisoare.

Suntem înconjuraţi de gadgeturi. Internetul şi televiziunea sunt peste tot. Nimic nu le scapă reţelelor de socializare online. Până şi copiii de 5 ani nu mai pot trăi fără Facebook. În acest context aproape că privim şocaţi la documentarele despre triburile din jungla Amazoniană sau din Africa Ecuatorială, care trăiesc în colibe şi vânează cu arcuri şi bâte.

Cu atât mai şocant este faptul că există o versiune a acestor triburi chiar în centrul Bucureştiului. În zona lacului Văcăreşti, lăsat în paragină de zeci de ani, natura a creat o adevărată Deltă sălbatică, în care 14 familii trăiesc în case improvizate din cartoane şi gunoaie, fără gaze, apă şi curent electric.

Iuliana Marciuc a fost în mijlocul lor şi a aflat că aceşti oameni îşi asigură traiul zilnic din pescuit, prelucrarea stufului şi colectarea de fier vechi. Iar despre cei aproape 50 de copii, Iuliana a descoperit că nu au fost niciodată la şcoală.

Şi tot marţi, Iuliana Marciuc va arăta un alt destin aproape incredibil. Este acela al designerului Cătălin Botezatu care a reuşit să treacă peste un moment de mare cumpănă în viaţa lui. Instanţa l-a condamnat în anul 2000 la închisoare, însă acest lucru nu l-a înfrânt pe Cătălin Botezatu care, după ispăşirea pedepsei, a continuat să lupte şi să renască precum pasărea Phoenix.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Emisiunio zi ago

Oana Niculescu Mizil, invitată la „40 de întrebări cu Denise Rifai” – duminică, ora 23:00, la Kanal D

Grila de programeo zi ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Ce emisiune nu se mai vedea

Reportajo zi ago

România, te iubesc! revine cu un nou sezon! Rareș Năstase deschide seria edițiilor cu ancheta: „Ursul, țap ispășitor”

FOTBAL2 zile ago

Meciul Zilei: Kosovo – Romania! Revenirea lui Mircea Lucescu. Unde se vede meciul?

Business2 zile ago

IFA 2024: Samsung prezintă puterea produselor cu funcții AI de a crea o lume conectată pentru toți

Reality Show2 zile ago

Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au luat imunitatea în ediția de aseară Asia Express, lider de piață. Diseară: echipele, epuizate de întrecerea cu bivoli, din cursa imunității mici

TV Divertisment Show2 zile ago

B Unique Crew urcă pe scena iUmor cu un număr spectaculos de dans. Juriul iUmor, captivat și înfricoșat, în același timp: ,,Doar o dată pe sezon se întâmplă ceva de genul ăsta!”

AUDIENȚE TV2 zile ago

Asia Express, din nou lider de audiență. Oana Paraschiv și Mihai Găinușă, pe primul loc la cursa imunității mici. Diseară: prima cursă pentru ultima șansă de pe Drumul Zeilor

FOTBAL2 zile ago

Generața de suflet joacă turneul UEFA Nation League, la Prima TV

Premieră TV3 zile ago

Cea ma longeviva emisiune de pamflet dim România, CRONICA CÂRCOTAȘILOR, revine cu nou sezon , la Prima tv

Casting4 zile ago

România, arată-ți talentul! Echipa Românii au talent caută eroii sezonului 15!

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending