Emisiuni
James Martin explorează „Gastronomia Insulelor Britanice” la TV Paprika
De luni până vineri, de la ora 14:30, simpaticul bucătar James Martin pornește într-o aventură culinară în seria „Gastronomia Insulelor Britanice”.
În urma succesului pe care l-a avut cu explorările gastronomice din Franța și din America, bucătarul James Martin pleacă din nou la drum, de această dată mult mai aproape de casă, în Marea Britanie. În fiecare episod, Martin descoperă un nou loc din Scoția, Anglia, Wales și Irlanda de Nord, într-un road trip culinar de senzație. Bucătarul-șef nu este tot timpul singur în această călătorie: în unele dintre episoade are parte de invitați speciali, prieteni de-ai lui, și ei bucătari faimoși, care au multe lucruri de spus despre bucătăria din Marea Britanie și rețete delicioase de împărtășit cu publicul TV Paprika.
Aventura lui James Martin începe în insulele Orkney din Scoția, un loc în care nu a mai fost până acum și pe care se bucură să îl descopere în timpul filmărilor și gătitului. Tot în Scoția mai merge și în Lossiemouth, alături de Nick Nairn, apoi în Castelul Blair, în The Highlands. Acolo i se alătură bucătarul-șef cu stele Michelin, Tom Kitchin. Iar călătoria scoțiană se încheie în minunatul Edinburgh.
În Anglia, Martin vizitează pe rând zonele Yorkshire, Lancashire, apoi ajunge în Wales odată cu vizita în Snowdonia și Pembrokeshire, pentru a se îndrepta apoi spre Irlanda de Nord. Din acest road trip minunat nu lipsește, evident, Londra, dar și alte orașe englezești de renume precum Birmingham și Bristol. Printre invitații speciali se mai numără și criticul culinar Grace Dent, bucătarul-șef cu stele Michelin Lisa Allen, bucătarul-șef Stephen Terry și mulți alți specialiști care își vor împărtăși secretele și rețetele.
James Martin s-a născut în 1972 în North Yorkshire, Anglia. A studiat la Scarborough Technical College, unde a fost numit „studentul anului” timp de trei ani consecutivi. A devenit bucătar-șef la un restaurant din Winchester cu puțin timp înainte să împlinească 22 de ani. A avut prima emisiune culinară la TV în 1996, pe Sky One. A lucrat la emisiuni precum „Ready Steady Cook” și „The Big Breakfast”. În 1998 a lansat prima carte de bucate, „Eating in with James Martin”. În 2006, a devenit gazda emisiunii BBC One „Saturday Kitchen” și a rămas gazdă timp de 10 ani, cu audiențe în jur de 3,5 milioane de spectatori.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV6 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău