Vedete
Jo şi Liviu Teodorescu, transformare cu peripeţii la Te cunosc de undeva!

Cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, le-a adus lui Jo şi lui Liviu Teodorescu un personaj pe cât de savuros, pe atât de greu de impersonat. Artiştii s-au întors aproape 100 de ani în timp pentru a se transforma în Carmen Miranda – Mama eu quero, iar provocările cu care a venit la pachet acest personaj i-au pus pe Jo şi pe Liviu Teodorescu în mare dificultate.
„Avem o piesă şi un personaj foarte ofertante, total contre emploaie – mai ales la Liviu. E un personaj care ne place foarte mult, dar care ne-a dat mari bătăi de cap. Mie îmi e frică, mereu am spus că pentru personajele alea din primele gale vom plăti cu vârf şi îndesat tot sezonul. Iar acum e timpul pentru plată!”, a mărturisit Jo.
„Ne-am complicat viaţa în asemenea hal la piesa asta, încât nu mai ţinem minte când trebuie să cântăm. Puteam să cântăm la unison toată piesa, dar noi am zis nu, vrem să facem voci, terţe… şi uite unde am ajuns!”, a dezvăluit şi Liviu.
Dar nu doar antrenamentele de canto le-au dat bătăi de cap celor doi, ci şi coregrafia şi costumele. Iar asta deoarece pentru acest personaj, cei doi au trebuit să poarte câte un turban extravagant, ce doar în cazul lui Liviu depăşea jumătate de metru înălţime: „Ce bine că sunt mai înalt, Doamne, întotdeauna mi-am dorit să fiu mai înalt!”, a glumit artistul, care a mai completat: „O să fie o mare luptă, nici măcar nu încap în lift, nu îmi dau seama cum voi coborî pe scenă! Chiar nu m-am gândit că se poate întâmpla şi asta!”. Cum se vor descurca cei doi cu provocările ruletei, telespectatorii vor putea urmări sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, în cadrul celei mai noi gale Te cunosc de undeva!.
8 cupluri de vedete, concurenţi unul şi unul, #NăscuţiPentruSpectacol, talentaţi şi dornici de distracţie vor intra în jocul transformărilor la Antena 1, în fiecare sâmbătă seara, de la 20:00, la Antena 1. Connect-R & Shift, Feli & Nicolai Tand, Jo & Liviu Teodorescu, Eliza & Cosmin Natanticu, Emilian & WRS, Rona Hartner & Johny Romano, Sore & Emma de la ZU şi Emi & Cuza vor performa pe scena Te cunosc de undeva! în cel de-al 18-lea sezon al show-ului jurizat de către Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.
- Râureni își extinde protofoliul cu un nou produs, Râureni Muștar, disponibil în trei sortimente
- Envision Racing şi Cartoon Network colaborează pentru a-i încuraja pe copii să devină campioni ai climei
- Soluțiile de răcire pentru SSD de la ADATA debutează la Computex
- Noutăţile lunii iunie la National Geographic
- Chefi la cuțite, lider de audiență! Diseară, Chef Scărlătescu lovește cu o amuletă năucitoare!
-
Reality Show2 săptămâni ago
S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1
-
Vedete3 săptămâni ago
Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”
-
Grila de programeo săptămână ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”
-
ENTERTAINMENT6 zile ago
Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa
-
Reality Show6 zile ago
ACUM LIVE – DAN URSA câștigă MAREA FINALĂ SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedete7 zile ago
Dan Pavel prezentatorul SURVIVOR ROMÂNIA a fost părăsit de soție
-
Reality Show3 săptămâni ago
Cea mai scandaloasă concurentp de la SURVIVIOR ROMÂNIA a fost eliminată. ” Am la mine simbolul imunității ascunse”
-
Vedete2 săptămâni ago
Cine va câștiga Survivor, în viziunea lui Jorge. ”Știe deja” cine va ajunge în finala de la PRO TV: ”E un caracter foarte frumos și am rezonat cel mai bine!”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Un fost concurent de la Survivor România așteaptă un copil