ENTERTAINMENT
JUNO te ia cu el pe Autostrada Soarelui

După ce Eva Timush și JUNO au lansat împreună piesa ,,Imuni la bine”, care se aude la toate petrecerile, se află în top 10 MediaForest și face furori vara asta, artistul HaHaHa Production ne promite încă o piesă bombă potrivită pentru drumul spre mare, ,,Autostrada Soarelui”.
Mai ține minte cineva cum era drumul spre mare, cu ai tăi, în copilărie?
Pentru foarte mulți dintre noi, rămâne emblematic momentul în care ajungem pe Autostrada Soarelui. Atunci știi clar că ești în vacanță. JUNO și-a dorit exact același lucru pentru piesa cu același nume – să te ducă cu gândul la vară, la mare și la nopți pe plajă.
Piesa e plină de energie pozitivă, practic un imn al tuturor celor care iubesc marea și petrecerile pe plajă. Cu siguranță piesa nu trebuie să lipsească din playlistul tău pentru drumuri lungi cu mașina, așa că hai, dă-i un save.
„Am avut la începutul verii de făcut un drum Constanța-București și în timp ce conduceam mi-a venit în cap linia melodică de la Autostrada Soarelui fără sa am muzică pe fundal sau armonie care să-mi inspire vreo linie melodică. Și în timp ce o repetam, mi-am dat seama că e vară, mi-am amintit ce sentiment aveam când eram mic și mergeam către mare cu ai mei (înainte să locuiesc în Constanța) și am făcut versurile instant. Practic, refrenul nu a venit el la mine nici măcar nu l-am căutat, m-a lovit pur și simplu. Cumva, am vrut să pun în piesă sentimentul pe care-l ai atunci când pleci către mare – sentimentul de bucurie, de vacanță. Mi-am dorit ca piesa să conțină emoția aia de drum, de petrecere și cel mai potrivit cuvânt de vară.”, declară JUNO.
JUNO reușește să atragă atenția fanilor săi și pe rețelele sociale. Ba mai mult, piesa ,,Autostrada Soarelui” a fost extrem de așteptată și cerută în comentarii de către urmăritorii lui.
Piesa este o co-producție HaHaHa Production, Global Records și ELIXIR RECORDS.
De muzică s-au ocupat Alexandru Stancu (JUNO), Florin Boka (Feenom), Lucian Nagy.
Textul este scris de Alexandru Stancu (JUNO).
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Emisiuni și producții noi/consacrate ce vor începe în grila de toamnă a principalelor televiziuni. Care este vedeta sezonului?
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Dan Negru supranumit regele audiențelor, cunoscut pentru succesul în televiziune și pentru longevitatea rating-ului pe care îl obținea de-a lungul carierei
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TV pentru HAPPY CHANNEL, săptămâna 04 – 10 iulie 2025
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, lider de audiență cu ultima ediție din Delta Dunării. Petrecere de final dedicată lui Nea Mărin, într-o seară memorabilă
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
TOP 20 SERIALE ROMÂNEȘTI POPULARE, din perioada 1990-2025
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Cătălin Măruță – Povestea unui profesionist desăvârșit și a unui familist convins. O carieră construită cu răbdare și pasiune
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul TV pentru PRO TV, săptămâna 30 iunie – 06 iulie 2025
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Contele Dracula din Transilvania este un personaj ficțional, creat de Bram Stoker. A fost inspirat de personajul istoric real Vlad Țepeș. De ce sunt atrași turiștii de mitul Contelui Dracula?
-
ENCICLOPEDIA RADARo săptămână ago
INSULA IUBIRII, reality show difuzat la Antena 1 și prezentat de Radu Vâlcan. A fost supranumit fenomenul verii!
-
ACTUALo săptămână ago
Nunta anului 2025, fiica lui Gheorghe Hagi, Kira și-a unit destinele cu afaceristul grec Thomas Ferfelis
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Edward Sanda și Cleopatra Stratan iau o decizie radicală după 4 ani de căsnicie: „E timpul pentru un nou început”
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TV pentru KANAL D, săptămâna 30 iunie – 06 iulie 2025
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TV pentru KANAL D2, săptămâna 30 iunie – 06 iulie 2025
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Iulia Vântur: „Părinții mei încă nu au fost în India. Îi iau în vacanțe ca să avem momentele noastre”Ce s-a discutat la ultima întâlnire cu Salman Khan
-
ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago
🎤 ANDRA – cameleonul scenei muzicale, un artist care transformă fiecare apariție într-un spectacol memorabil
-
ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago
Andreea Esca, jurnalist, simbol al postului PRO TV, s-a lansat odată cu deschiderea stației pe 1 decembrie 1995 și de atunci este in prim-plan