Connect with us

Dupa ce timp de peste 4 ani a acoperit cele mai importante evenimente interne si internationale in cadrul Observatorului si al jurnalelor de stiri Antena 3, Sonia Simionov va prezenta din aceasta toamna show-ul “Am ceva sa-ti spun”, show ce va aduce in fata telespectatorilor povești de viață extraordinare și oameni speciali.

Jurnalist cu experienta, Sonia a trait si a relatat povesti care au impresionat o lume intreaga: accidentul din Muntenegru, povestea lui Max – cainele-erou al Armatei Romane, tragedia de la Rovinari sau reportaje impresionante despre satele ingropate in nameti.

Drumul ei in televiziune continua tot in sfera emotiilor si al evenimentelor, insa de aceasta data la nivel personal. „Am ceva sa-ti spun” este show-ul in care se va implica direct in povestile de viata ale invitatilor sai, iar rolul ei va fi sa construiasca punti intre oameni, sa inlature prejudecati si sa demonstreze ce inseamna forta lui „Imi pare rau!”.

Sunt obișnuită să mă implic în lucruri pe care consider că pot să le fac. Îmi place să cred că știu să aleg în așa fel încât să nu gresesc. Evit cuvintele “sper, poate, încerc”. Am încredere în mine și în echipa cu care voi lucra că vom face diferența în trend-ul formatelor care sunt deja pe posturile de televiziune din România. Am încredere că tot ceea ce au oamenii să-și spună, așa cum o zice și numele emisiunii, vor putea să exprime în studioul nostru, unde nimeni nu îi pune la zid sau îi judecă în vreun fel”, spune Sonia. :

“Am ceva să-ți spun” este un format internațional bazat pe criterii simple și curate. Este vorba despre emoție în stare pură. O punte între oameni. Acei oameni care se uită zilnic la televizor și care, chiar dacă nu vor participa toți în platou, se vor regăsi cu siguranță, cei mai mulți dintre ei, în poveștile invitaților noștri. Inainte de toate eu sunt jurnalist, iar structura mea profesionala isi va pune amprenta si asupra formatului. Voi lucra, în opinia mea, cu cea mai bună echipă”, a mai adaugat ea.

Facebook Comments Box

Pagini: 1 2

Advertisement
2 Comments

2 Comments

  1. Robbie

    14 august 2015 at 00:19

    Prezentatoarea ăsta seamănă cu cea din varianta originala al emisiunii, Maria De Filippi

  2. razvan bogdi

    13 august 2015 at 14:41

    Mi-o aduc aminte pe tipa asta de la Antena 3 era tare de gura si tupeista, cum de altfel sunt ziaristii de la varanu TV, sper ca la Antena 1 sa faca o figura buna!
    Dar de cand oamenii de la stiri sunt vedete de divertisment? Antena 1 cred ca merge pe retata Simona Gherghe!!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

IN Trending