Emisiuni
Jurnalistul Valentin Butnaru de la Observator la cârmă show-ului The Wall
Valentin Butnaru trece de la pupitrul Observatorului de dimineață și în prime-time. El va prezenta în această toamnă The Wall, una din marile premiere și surprize pe care Antena 1 le pregătește telespectatorilor săi.
„Mi-am dat seama că viața mea se învârte în jurul unui perete: sunt jucător profesionist și antrenor de squash, unde am mereu în fața mea un perete, în fiecare dimineață, de luni până vineri am în spatele meu wall-ul (ecranul) de la Observator, iar acum a apărut provocarea supremă, The Wall- Marele Zid.
Viața mea s-a schimbat complet în numai câteva zile, am cunoscut oameni pentru care am un deosebit respect profesional și pe care nu mă așteptam să îi întâlnesc atât de repede și într-un asemenea context. Echipa Monei Segall este extraordinară și mă bucur să pot face parte din acest proiect. The Wall este pentru mine o oportunitate, o provocare și o responsabilitate”, a declarat Valentin Butnaru.
Valentin a studiat, printre altele, la Școala de Artă București, secția actorie, ocazie cu care a lucrat, la începutul carierei, în lumea filmului. De șapte ani este prezentator de știri, ultimii cinci fiind parte din echipa Observatorului. Domeniul entertainment-ului nu îi este deloc străin. A experimentat postura de host, prezentând alături de Teo Trandafir un show realizat de o rețea națională de posturi locale. Pe lângă știri și divertisment, Valentin este trainer la Intact Media Academy și jucător profesionist de squash (vicecampion național pe echipe în anul 2017), fiind unul din promoterii acestui sport în România.
Creat de LeBron James, celebrul jucător NBA, alături de Maverick Carter (SpringHill Entertainment) si Andrew Glassman (Glassman Media) împreună cu Universal Television Alternative Studio și distribuit de Endemol Shine Group, The Wall este un format care ține publicul într-un suspans incredibil, un quiz-show în care e nevoie de mai mult decât un răspuns corect; este nevoie de o relație specială între participanți pentru a putea câștiga premii ce le vor schimba viața. O combinație între quiz-show, noroc și strategie, acțiunea este plasată într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall”. Emoțiile ajung la o intensitate incredibilă pe măsură ce bilele roșii și verzi cad de-a lungul zidului, determinând câștiguri impresionante sau pierderi uriașe.
Foto Credit: ANTENA 1
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni4 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Emisiuni4 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Filme3 zile ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
Reality Show5 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Animaţie3 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni3 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Emisiuni3 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Duke Dumont pe lista artistilor EDM