Kanal D a fost premiat în cadrul Business Champions Awards Gala, eveniment anual care celebrează excelenţa în afaceri şi nu numai, organizat de publicaţia Business Review.
Palatul Cesianu Racoviţă a găzduit acest eveniment cu totul special, ce a reunit comunitatea oamenilor de business din România. Reprezentanţi ai diverselor companii, antreprenori, personalități din media s-au aflat pe covorul roșu.
Distincția de „Campion al Business-ului Romanesc” a fost ridicată în numele Kanal D de Mihai Ghiță, prezentator al emisiunii „Asta-i România!”, de la Kanal D, şi „În oglindă”, de la Kanal D2. Mihai Ghiţă este și managerul echipei de știri de la Kanal D.
„Sunt bucuros şi onorat să iau acest premiu în numele echipei Kanal D, multumim Business Review. Este un premiu meritat pe deplin. Au trecut aproape 18 ani de cand Kanal D se află pe piaţa TV din România, ani plini de provocări în care staţia a evoluat remarcabil. Am mizat mereu pe o strategie a diferenţierii, ne-am dorit să aducem publicului show-uri puternice, cu perspective noi de abordare a conţinutului. Astfel am devenit trendsetteri cu mai multe formate şi ne dorim să facem asta în continuare”, a spus Mihai Ghiţă.
Televiziunea Kanal D este parte a Dogan Media International, alături de cel de-al doilea post generalist al trustului, Kanal D2, un radio national, Radio Impuls, şi o puternică divizie Digital. Kanal D s-a dezvoltat uluitor de la un an la altul abordând o strategie de diferenţiere şi având ca reper constant publicul.