

Seriale
Kanal D vă invită să urmăriţi „Dragoste şi secrete”, o poveste cuceritoare despre iubire şi devotament
Vara este plină de surprize pentru telespectatorii Kanal D. Din 15 iulie, fanii serialelor turceşti pot urmări producţia „Dragoste şi secrete”, o captivantă poveste despre iubire şi devotament. Din distribuţie fac parte actori extrem de talentaţi şi carismatici. Rolul principal îi revine îndrăgitului actor şi cântăreţ Keremcem, care a cucerit deja publicul în serialele de succes „Bahar, viaţă furată” (în rolul lui Ates) şi „Dragoste şi ură” (rolul Yaman), ambele producţii difuzate pe Kanal D.
În centrul intrigii serialului „Dragoste şi secrete” se află Ali (Keremcem), un tânăr ambiţios, care trebuie să facă faţă unor evenimente teribile. Toate acestea se succed odată ce frumoasa Sevda intră în viaţa lui. Rolul protagonistei este interpretat de talentata actriţă Özgü Kaya. Cu personalităţi complet opuse, aceştia se vor îndrăgosti însă unul de celălalt şi vor fi nevoiţi să lupte pentru iubirea lor. Relaţia celor doi va fi supusă unor încercări care le vor testa adevăratele sentimente.
Nu raţaţi „Dragoste şi secrete”, din 15 iulie, de miercuri până vineri, la ora 20:00, pe Kanal D. O poveste tulburătoare, cu răsturnări de situaţie, dragoste şi mister, cu îndrăgiţii Keremcem şi Özgü Kaya, în rolurile principale. În plus, seria „Mă numesc Zuleyha” va putea fi urmărită în continuare, în fiecare luni şi marti, de la ora 20:00.
Comentarii
-
ADVERTORIALE4 zile ago
OFERTA ADVERTORIALE PREMIUM PE RADAR DE MEDIA
-
Program TV4 zile ago
Programul pentru KANAL D în săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Program TV5 zile ago
Programul pentru PRO TV din săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Grila de programe4 zile ago
TVR a pregătit programe speciale pentru duminică, 24 ianuarie, de Ziua Unirii
-
Seriale4 zile ago
Nu rataţi premiera sezonului 14 al serialului Anatomia lui Grey, în curând la DIVA!
-
Emisiuni3 zile ago
Final de sezon „Politică și delicatețuri”: fermecat de invitata lui, Dinescu arde vinetele…
-
Televiziune4 zile ago
Ce spune mama Alexandrei Stan despre evoluția Faimoasei la “Survivor România”
-
Seriale4 zile ago
“La răscruce”, cel mai nou serial turcesc, are premiera astăzi, la Kanal D!