Connect with us

Sport

“KOnfruntarea milioanelor” – PRO TV difuzează în direct meciul de box dintre Mayweather și McGregor!

Published

on

 

PRO TV difuzează pe 27 august, de la 7 dimineața, în exclusivitate, cel mai tare meci de box din toate timpurile: Mayweather vs. McGregor!

 

Conor McGregor (29 ani) este primul și singurul luptător din istorie care a câștigat două titluri în două divizii diferite în același timp, în cea mai tare promoţie de arte marţiale mixte din lume, Ultimate Fighting Championship. Mult mai în vârstă decât competitorul său, Floyd Mayweather (40 ani) este campion în cinci divizii diferite, unde a câștigat opt titluri mondiale, fiind considerat de multe publicaţii de specialitate ca fiind cel mai bun boxer din ultimii 20 de ani.

 

Cei doi sunt cei mai cunoscuți luptători ai momentului, meciul dintre ei urmând să genereze venituri de peste 1 miliard de dolari, bursele celor doi însumând aproape jumătate de miliard. Floyd Mayweather nu a fost învins în 49 de meciuri în care a luptat cu peste 20 de campioni mondiali, iar Conor McGregor este dublu campion din Ultimate Fighting Championship.

 

Dacă va câştiga meciul de duminică dimineaţa, Floyd Mayweather va depăşi recordul deţinut de celebrul Rocky Marciano, de 49 de victorii din tot atâtea meciuri. Cei doi sunt în acest moment la egalitate, având palmarese identice, 49-0.

Meciul dintre cei doi începe pe 27 august, la 07:00, la PRO TV, iar întreaga gală va fi transmisă de la ora 4 dimineața.

 

Foto Credit: PRO TV

START VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport

PAUL GEORGESCU a devenit primul roman care a înotat peste 1.5 km in apa inghetata

Published

on

 

Un nou RECORD și o PREMIERĂ pentru ROMÂNIA în lumea natației!

Sponsorizat de CATENA RACING TEAM, cel mai titrat și mai numeros club sportiv al unei companii, PAUL GEORGESCU a devenit primul român care a înotat peste 1.5 km în apa înghețată!

 

Distanța: 1 Milă (1609 m / 1,609 km), 64 de bazine

Temperatura apei: 3,2 grade Celsius

Timp: 22:44:19

 

Ziua de sâmbătă, 2 februarie 2019  va rămâne cu siguranță în memoria tuturor românilor și nu numai! Celebrul înotător PAUL GEORGESCU, supranumit și ”Regele Maratoanelor Acvatice” a devenit primul român care a parcurs distanţa de 1 milă (1609 metri) în apă îngheţată (3,2 grade Celsius) înotată de un sportiv român!

Totodată, sportivul s-a calificat la Campionatul Mondial de Înot în Ape Îngheţate (Winter Swimming World Championship, IISA) ce va avea loc în perioada  14 – 17 martie 2019 la Murmansk, Rusia. Cu ocazia acestei competiţii, Comitetul Internaţional Olimpic va decide introducerea aceastei discipline în cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă.

 

”Paul Georgescu este primul român din istorie care a înotat o milă în apă înghețată! Și cel de-al 253-lea sportiv din lume care a realizat o astfel de performanță!” – Ger Kennedy, observator IISA

Pentru ca aceasta cursă să fie omologată, apa din bazin trebuia să aibă temperatura cuprinsă între 0–50C, iar Paul să înoate doar în slip, fără costum de protecție. Regulamentul omologării recordului mai impune și faptul că nu sunt permise întoarcerile pe sub apă la capetele bazinului sau că înotătorul nu are voie să rămână în totalitate sub apă mai mult de 5 metri după ce împinge în marginea piscinei…

Observator a fost Ger Kennedy, The International Ice Swimming Association (IISA). La finalul cursei acesta a declarat: Paul it’s the Best! El este primul român din istorie care a înotat o milă în apă înghețată! Și cel de-al 253-lea sportiv din lume care a realizat o astfel de performanță! A avut și un timp foarte bun!” .

Supranumit și Dr.Ice, irlandezul este unul dintre cei mai apreciati inotatori in ape libere din lume și cel mai cunoscut ice-swimmer la nivel mondial, dar și cel de-al treilea înotător din lume care a încheiat 5 curse ”Ice Mile”, fără costum de protecție, într-o apă cu temperatura sub 50C. Tot el a înotat ”Zero Ice Mile”  Într-o apa cu o temperatura de sub un grad, testul suprem pentru ice swimmeri. Pe 5 martie 2016 a inotat in raul Lena, in Siberia, 52 de metri pe sub gheata doar in slip. Temperatura apei masurata sub gheata a fost de -1 grad Celsius, iar cea a aerului – 14 grade Celsius. Director de inot in cadrul Ironman Dublin 70.3, Ger Kennedy a fost nominalizat în 2016 la titlul de World Open Swimming Man of the Year.  O alta experiență extremă pe care a realizat-o a fost de a înota timp de 24 de ore într-o apa cu o temperatura sub 10 grade, parcurgând câte o milă la fiecare 60 de minute.

 

”Mi-am dorit foarte mult să fac cursa și să obțin această performanță în România, la mine acasă, deși acest record putea fi omologat oriunde în lume” – a declarat Paul Georgescu la conferința de presă. ”Mulțumesc în primul rând antrenorului meu, Matei Giurcăneanu, alături de care am pornit la acest drum încă din 2015 și multumesc lui Vali Bunea, cel care, prin metoda care poartă numele olandezului Wim Hof, a reușit să mă facă să mă pot concetra înainte du cursă și recupera imediat după, momente extrem de importante pentru o asemenea perfomanță. Mulțumesc familiei, elevilor mei care m-au susținut și încurajat, mi-au dat energie și care s-au semnat, ca de fiecare dată pe brațe și pe corp și îi multumesc lui Ger Kennedy pentru faptul că a venit special în România să  îmi valideze acest record.”

 

La eveniment au fost prezenți și Camelia Potec, Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, membrii staff-ului lui Paul Georgescu – antrenorul Matei Giurcăneanu (secretar general FRNPM), preparatorul Valentin Bunea, Dimcea Iulian Zamfir, manager sportiv, dar și alte personalități din lumea sportului (Virgil Stănescu, Andy Brunner).

 

Paul s-a pregătit intens încă din toamna anului trecut pentru acestă probă extremă.  A început cu câte 3 ședințe de criosaună pe săptămână, apoi, după ce vremea s-a răcit a înotat în lacul Paltinu (apa avea aprox. 8 grade Celsius), aflat în apropiere de București. Din decembrie s-a antrenat susținut în piscina exterioară, plină cu gheață, a clubului Daimon. ”Pentru a rezista la o astfel de provocare, am apelat la metoda Wim Hof cu instructorul Valentin Bunea” – a spus Paul Georgescu, deținător al titlului Triple Crown of Open Water Swimming. ”Așa am reușit să mă concentrez mai bine, astfel încât să nu ajung la hipotermie și să mă refac rapid după fiecare antrenament. De exemplu, sunt metode și exerciții specifice care au rolul de a mpri pH-ul sângelui și au ca scop să împingă sângele către extremități

 

Pentru Paul Georgescu (40 de ani), acesta a fost doar începutul unui an competițional ce se anunță unul cu foarte multe provocări. În 2019, campionul are programate nu mai puțin de 4 curse – eveniment, veritabile încercări pe care le va depăși cu siguranță:

  • 14 – 17 martie 2019 – Campionatul Mondial de Ice Swimming (IISA 3rd, Winter Swimming World Championship), Murmansk Rusia
  • 9 – 21 aprilie 2019 – Molokai Channel, Hawaii – 42 km
  • 9 – 16 august 2019 – North Channel
  • 29 august – 5 septembrie 2019 – prima ștafetă românească care va traversa Canalul Mânecii

Paul Georgescu este cel mai rapid român care a traversat în 2016 Canalul Mânecii fără costum de neopren (cu timpul de 13h 34′) și deținător al titlului ”Triple Crown” (English Channel – 54 km, Catalina Channel, SUA – 35 km și Manhattan Island, SUA – 48,5 km), iar visul său cel mare este să încheie până în 2020 proiectul ”Ocean’s Seven”, echivalentul ”Seven Summits” al alpiniștilor care au reușit să să cucerească cele 7 mari vârfuri ale lumii.  ”Acest proiect se întinde pe patru ani” – a declarat Paul Georgescu. ”În 2018 am înotat Catalina Channel din Statele Unite, după care am participat la cursa insulei Manhattan, căreia i se mai spune și cursa celor 20 de poduri. Cu cele două reușite, plus Canalul Mânecii am primit distincția Triple Crown,  una dintre cele mai importante dedicate înotului în ape deschise pe care numai 154 de înotători din lume o dețin”.

 

Doar 7 sportivi din lume (Stephen Redmond – Irlanda, Anna Carin Nordin – Suedia, Michelle Macy și Darren Miller – SUA, Adam Walker – Marea Britanie, Kimberly Chambers – Noua Zeeleandă și Antonio Arguelles – Mexic) au reuşit să parcugă înot până acum toate cele 7 maratoane acvatice: Canalul Mânecii – English Channel (Franța – Anglia, 34 km), Strâmtoarea Gibraltar (Spania – Maroc, 30 km), Molokai Channel (Hawaii, 42 km), Catalina Channel (Los Angeles, SUA, 35 km), Strâmtoarea Tsugaru (Japonia, între insulele Honshu și Hokkaido, 20 km), Strâmtoarea Cook (Noua Zeelandă, 22 km) și North Channel – între Scoția și Irlanda.

 

Fost campion național la polo, acum profesor de educație fizică și sport la International British School of Bucharest, Paul Georgescu a reușit pe 14 septembrie 2016 să realizeze o performanță unică: a devenit cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, el înregistrând pe distanța de 54 km timpul de 13h36′ (timp omologat de The Channel Swimming Association). Practic, distanța dintre țărmul englez și cel francez măsoară aproximativ 34 km, dar, din cauza curenților, Paul a trebuit să înoate 54 km. Tot curenții foarte puternici l-au oprit din tentativa sa de a traversa Canalul Mânecii, în luna iulie. De data aceasta, Paul Georgescu a reușit nu doar să doboare recordul românesc (14h32′) din 2015, dar și să realizeze cel mai bun timp al sezonului pe distanța de 54 km. Antrenorul său este Matei Giurcăneanu. ”Paul is now the fastest Romanian to cross the Channel in a time of 13hrs and 36mins. Well done!” – nota site-ul The Channel Swimming Association despre compatriotul nostru care a fost însoțit de ambarcațiunea condusă de piloții Stuart Gleeson și Sea Leopard, observator fiind Andre Roberts. Înotătorul român a câștigat și cea de-a XXX-a ediție a Sri Chinmoy Marathon Schwimmen 2017, supranumită și ”Regina” competițiilor mondiale de natație (26,4 km) în ape deschise. Paul Georgescu i-a devansat într-o manieră categorică pe competitorii de la categoria ”fără costum de neopren”, cu mentiunea că apa Lacului Zurich, chiar și vara este foarte rece.  La concurs au participat 91 de inotători din 17 țări. Paul Georgescu a fost unul dintre cei 15 concurenți care au participat solo la maratonul de înot al lacului Zürich, parcurgând cei 26,4km în 7h11, performanță ce l-a clasat pe locul I. A fost urmat de englezul Alexander Begg (7h39) și de italianul Andrea Marcato (7h43).

30th Sri Chinmoy Marathon Swim Lake Zurich – 26 km: Paul Georgescu from Bukarest, Rumania wins international long distance swimming competition in Switzerland” – a fost titlul comunicatului de presă emis de organizatori. Un podium la această cursă, alături de finala Oceanman-ul din Spania, a fost principalul obiectiv al sezonului competițional 2017. Inclusă în Top 100 Open Water Swims (cele mai competitive, populare şi dificile concursuri de înot în ape deschis), Sri Chinmoy Marathon Team, are numele fondatorului, liderul spiritual indian, Sri Chinmoy (1931-2007) și este considerată drept o cursă de Self Transcendence, iar din 1997 a fost certificată ca fiind cea mai lungă cursă din lume.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Sport

Calendar sportiv 2019 – Pariuri pe evenimente sportive

Published

on

 

Anul 2019 se anunță a fi extrem de incitant, iar dacă sunteți ca noi – amatori de pariuri sportive – se anunță a fi și destul de profitabil. În aceast articol am dorit să vă oferim un cadou așa că am pus la punct, pentru dumneavoastră, un calendar ale celor mai apropiate evenimente sportive. De la fotbal și până la darts vă vom dezvălui cele mai fierbinți sporturi pe care puteți paria, iar dacă doriți să aflați și mai multe informații puteți oricând să consultați și https://www.cazinoonline.com/pariuri-sportive/.

Luna Ianuarie a debutat cu mult așteptatul campionat mondial de darts-un prilej extraordinar pentru fanii acestui sport de a se aduna în jurul televizorului sau chiar de a-l admira dintr-un pub. Dar sportul rege nu s-a lăsat așteptat, iar de pe 5 Ianuare a debutat Cupa Asiei, care va avea finala chiar pe data de 1 a lunii Februarie. Sunteți curioși cum va evolua campiona de acum 4 ani, Australia? Experții în domeniu susțin că favoritele acestui an sunt Iran și Coreea de Sud, având o cotă foarte bună în finală, de 4.5. Până pe 17 Ianuarie Peru găzduiește cel mai prestigios raliul din lume, celebrul Dakar. Dacă nu sunteți la curent cu favoriții pe categorii, vă spun destul de repede că evenimentul se împarte în 3 mari etape: automobile, motociclete și camioane. Favoriții sunt, în ordine: C. Sainz, S. Sunderland și E. Nikolaev.

Cel mai frumos sport, rugby-ul – nu aveți ce face, sunt rugbist – marchează începutul lunii Februarie cu prestigiosul Six Nations, unde, bineînțeles, actuala campioană rămâne și favorita acestui campionat și da, ați ghicit, e vorba de Irlanda. Veți găsi o cotă de 1.83 în general, dacă veți decide să plasați un bilet. Acuma luați un rugbist, îmbrăcați-l din cap până în picioare în armură și veți avea fotbal american..mda. Dar, cu toate acestea, în cadrul Super Bowl-ului se va decide campioana acestui sezon din NFL. Țineți minte că pe 17 Februarie aveți de urmărit și basket, în cadrul NBA All Star Game, care promite a fi încă o ediție explozivă. Eu personal am să-l urmăresc.

După ce ați luat mărtișoare prietenelor, colegelor, soțiilor și mamelor – și aici includ și soacre – veți avea liniște în casă și după muncă vă puteți relaxa urmărind Olimpiada din Rusia, între 2 – 10 Martie. Vă plac motoarele și viteză? Pefect, întrucât pe 10 martie avem și campionatul de motociclism. Până pe 18 Noiembrie aveți tot timpul să plasați un pariu, pentru că și ediția această îl are că favorit pe spaniolul Marquez. Și pentru că viteză fără Formula 1 nu se poate, tot Hamilton, tot Mercedes, iar Unibet acordă o cotă de 1.75 – ca să știți. Pregătiți-vă până pe 21 Martie pentru calificările din fotbal pentru la anul, unde sperăm că și România are o șansă la calificare. Tot Spania rămâne favorită, urmată îndeaproape de Suedia, această din urmă având și o cotă de 5.00.

Nu am reușit să urmăresc un meci de baseball cap-coadă, dar de pe 28 Martie aveți și voi ocazia să vă încercați norocul în cadrul MLB 2019. Veți avea o cotă destul de frumoasă de 7.00 pentru cele 3 favorite ale campionatului: Boston Red Sox, Houston Astros și NY Yankees, prima fiind și campioana ultimului sezon. Avem Snooker începând cu 20 Aprilie, campionat ce debutează la Scheffield, iar dacă Mark Williams a produs o surpriză plăcută în 2018, tot Ronnie O’Sullivan rămâne favorit. Tenisul de masă nu putea lipsi din meniu, de data aceasta are loc în Ungaria, începând cu 21 Aprilie. Luna Mai ne rezervă evenimente de top, atât în ceea ce privește hockeiul masculin – Slovacia, 10 mai – cât și campionatul de handbal feminin –11-12 Mai-hai CSM București!!!

Nu uitați că 888Sport vă oferă o cotă de 2.00 pentru Nadal și 5.5 pentru Simona Halep pentru data de 26 Mai, cu ocazia Grand Slam-ului Roland Garos. Avem încredere în Simona! Luna Mai se încheie cu Europa League, ce debutează pe data de 29 ale lunii, în Azerbaidjan. Cum era de așteptat Chelsea e favorită și primește o cotă de 5.00, urmată de Arsenal – 6.00 și Napoli 7.00. Vă dorim succes!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Sport

Naţionala de volei feminin a României joacă în direct la TVR 1 pentru calificarea la EURO 2019

Published

on

 

Partida de volei feminin România-Spania, din preliminariile EURO 2019, se vede în direct  la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 5 ianuarie, de la ora 18.00. Narcis Şelaru comentează meciul pentru telespectatorii TVR.

Naţionala de volei feminin a României se află la o victorie distanţă de participarea la Campionatul European de Volei feminin. Partida România-Spania, meci decisiv pentru EURO 2019, este în direct la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 5 ianuarie, de la ora 18.00.

„România vs. Spania este primul meci oficial al unei naţionale de seniori la Alexandria. Victoria cu orice scor ar însemna pentru România calificarea la Campionatul European de Volei feminin”, precizează Narcis Şelaru, jurnalistul TVR care va comenta partida.

Sunt şase grupe preliminare în competiţie, din fiecare grupă urmând a se califica la EURO 2019 primele două echipe clasate în urma desfăşurării meciurilor din grupe. România face parte din grupa F, din care nicio echipă nu este calificată până la acest moment. Sâmbătă, 5 ianuarie, România găzduieşte partida cu Spania, iar câştigătoarea prinde biletul pentru CE, în timp ce Bosnia şi Herţegovina luptă pentru calificare cu Letonia, sperând să obţină o nouă victorie împotriva acesteia.

Lista completă a naţionalelor de volei feminin participante la EURO 2019 va fi anunţată pe 10 ianuarie 2019, când se vor alătura, deja calificatelor Ungaria, Polonia, Slovacia, Turcia, Serbia, Olanda, Azerbaidjan, Italia, Rusia, Belarus, Germania, Bulgaria şi celelalte echipe victorioase în urma meciurilor din  5, 6 şi 9 ianuarie. Tragerea la sorţi a grupelor EURO 2018 va avea loc pe 23 ianuarie, la Istanbul, Turcia.

EURO 2019 la volei feminin va avea loc între 23 august şi 8 septembrie 2019 şi va fi co-găzduit de Turcia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending