Connect with us

Film

La Pro Cinema se instituie in fiecare luni si marti „Legea lui Canterbury” (galerie foto)

Published

on

 

Este unul dintre cei mai duri avocati ai apararii. Fara a accepta vreodata infringerea, isi foloseste toata energia, determinarea, furia si dorinta de a cistiga pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijinul justitiei. Elisabeth Cantenbury, protagonista serialului „Legea lui Canterbury” („Canterbury’s Law”) difuzat  de Pro Cinema in fiecare luni si marti, de la ora 20:00, este o adevarata forta a naturii.

Creat de Dave Erickson si regizat de Mike Figgis, „Legea lui Canterbury” o are ca protagonista pe Julianna Margulies, actrita cistigatoare a premiului Globul de Aur.

La fel de dura pe cit este de frumoasa, Elisabeth Cantenbury nu a ezitat niciodata sa-si asume riscuri extreme, sa-si expuna familia, sau sa-si pericliteze cariera pentru a-si salva anumiti clienti. Distrusi de disparitia fiului lor, Elisabeth si sotul ei, Matt Furey (Aidan Quinn) se muta in Providence, Rhode Island, sperind ca astfel sa se distanteze de tragedia care le-a zguduit vietile, dar si relatia.

Partenerii lui Elisabeth sint Russell Krauss (nominalizat la Globul de Aur pentru roul din „Angels in America”), un fost procuror silit sa-si paraseasca slujba din cauza divergentelor cu seful sau. Acesta este consilierul lui elisabeth, cel care o ajuta sa descilceasca itele incurcate ale cazurilor dificile, indiferent ca aceasta vrea sau nu sa-i asculte argumentele rationale. Chester Fields (Keith Robinson) este un alt asociat la firma, fiul unui congresman, care vrea sa se distanteze de familia sa. Molly Connell (Trieste Dunn), cea de-a treia partenera la firma, este singura care nu se teme sa o infrunte pe temperamentala Elisabeth, dar si cea care nu are nici o retinere in a schimba taberele. Chiar daca aceasta inseamna sa se intoarca impotriva fostilor ei aliati.

Cazuri incitante, multe inspirate din realitate, un cast „ales pe sprinceana” si interpretarea extrem de expresiva a Juliannei Marguiles sint atuurile „Legii lui Canterbury”, serial difuzat de Pro Cinema incepind din 5 iulie.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Film

FILM: Liam Neeson se dezlănţuie pe marile ecrane în ,,Ucide-i cu sânge rece”

Published

on

Foto Credit: Vertical Entertainment
 

Un veritabil simbol al filmelor de acţiune, Liam Neeson revine în forţă pe marile ecrane, în „Ucide-i cu sânge rece”, un remake al unui hit de box office norvegian, care din 22 februarie promite un mix incredibil de scene explozive, cu umor de cea mai bună calitate.

,,Personajul meu alege calea răzbunării, însă nu are idee în ce se bagă. Crede că pleacă în căutarea tipului care i-a ucis fiul, când în realitate se trezeşte prins într-un vortex de răzbunare şi violenţă. E incredibil că totul e relatat printr-un desăvârşit umor negru, dacă vă puteţi imagina”, declară Liam Neeson despre rolul său din „Ucide-i cu sânge rece”.

Toate problemele par să fi înghețat sub stratul uriaș de zăpadă în acest orășel nordic. Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase. Răzbunarea devine principala lui preocupare și rând pe rând își face dreptate singur executându-i pe cei pe care îi consideră vinovați.

În regia lui Hans Petter Moland, cel care e responsabil şi de filmul original, ,,In Order Of Disappearance”, care s-a bucurat de un incredibil succes de casă în Norvegia, „Ucide-i cu sânge rece” îl are ca producător pe Michael Shamberg, un om care după ce a tradus ,,Pulp Fiction”, ,,Out of Sight” şi ,,Get Shorty”.

Alături de Neeson, din distribuția „Ucide-i cu sânge rece” mai fac parte Emmy Rossum și Tom Batman, iar filmul are premiera pe marile ecrane începând cu 22 februarie. Un film distribuit de Vertical Entertainment si cofinanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene (Creative Europe Media).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

“Oh, Ramona”, record de audiențe în cinematografe cu 111.881 spectatori după primul weekend

Published

on

 

Filmul “Oh, Ramona”, regizat de Cristina Jacob după bestseller-ul scris de Andrei Ciobanu, a bătut toate recordurile de audiență pentru o producție românească, cinematografele raportând 111.881 spectatori după primul weekend de la lansarea peliculei.

Comedia românească a intrat pe primul loc în box-office-ul din acest an,  realizând venituri comparabile cu blockbuster-uri americane precum “Avengers”, “Aquaman”, “Fifty Shades Freed”, “Venom” și “Deadpool 2”.

Cristina Jacob, regizorul care își întrece acum propria performanță de audiență stabilită în 2016 cu “Selfie 69”, a declarat: “Mulțumesc că ați fost la film în număr atât de mare! Este cea mai frumoasă recompensă pentru munca întregii echipe. Pentru mine înseamnă mai mult decât orice premiu. 111.881 spectatori în primul weekend este un prag depășit pentru prima dată de un film românesc. E un semn că publicul nostru, în primul rând cel tânăr, începe să aibă încredere în filmele noastre. Răspunsul entuziast al generației Z arată că noi am reușit să le răspundem așteptărilor lor, să-i surprindem”.

Mult așteptat de publicul tânăr, filmul a primit mii de feedback-uri și recomandări pozitive pe social media de la cei care l-au văzut: “Un film la care râzi cu lacrimi de la început până la sfârșit. Era sala plină, am stat în primul rând și nu m-a deranjat. E mai fain decât comediile americane”, “A fost genial. Am fost entuziasmată la toate scenele, iar analogiile mi-au plăcut la nebunie”, “Cea mai tare idee de film românesc. Mă bucur că în sfârșit am prins bilete”, sau “Un film nemaipomenit, pe care l-aș revedea de sute de ori”.

Protagonistul Bogdan Iancu și cei șase actori principali englezi și americani (Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Andromeda Godfrey, Leonardo Boudreau și Melanie Ebanks) au fost deopotrivă apreciați pentru performanța lor.

Și multe vedete tinere au văzut filmul. “A fost foarte amuzant, am râs mult și ne-au plăcut scenele cu analogii”, mărturisesc frații MunteanuLaura Giurcanu adaugă: “În film vezi Marea Neagră, Brașovul și Bucureștiul într-un fel în care nu le-ai mai văzut până acum”, iar Alina Eremia conchide “Va invit și pe voi să veniți să îl vedeți. Am stat cam tot timpul cu gura până la urechi”.

Comedia “Oh, Ramona” este o producție Zazu Film, distribuită de Jacob Bros, și  rulează în prezent în 109 săli de cinema din 50 orașe din România.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Vertical Entertainment prezintă „Marea Aventură LEGO® 2” din 15 februarie la cinema

Published

on

 

Din 15 februarie, pe marile ecrane, mult așteptata continuare a animației care a dat startul freneziei LEGO®, „Marea Aventură LEGO® 2” îi reunește pe eroii din Bricksburg într-o nouă misiune de salvarea a orașului lor. După cinci ani în care totul a fost grozav, locuitorii sunt din nou în pericol: invazia extraterestră LEGO DUPLO® distruge orașul mai repede decât poate fi reconstruit.

Lupta pentru a învinge inamicul și a restaura armonia îi va transporta pe Emmet, Lucy, Batman și prietenii lor în ținuturi foarte foarte îndepărtate, către lumi neexplorate, inclusiv într-o galaxie unde totul este cântat. Misiunea le va testa curajul, creativitatea și abilitățile de reconstrucție, dar îi va ajuta în același timp să afle cât de speciali sunt.

O producție Warner Bros. Pictures și Warner Animation Group, în asociere cu LEGO System A/S, Lin Pictures/Lord Miller/Vertigo Entertainment, animația „Marea Aventură LEGO® 2” are premiera pe marile ecrane din 15 februarie, în varianta 3D dublată în limba română.

LEGO, DUPLO, logo-ul LEGO, minifigurinele, piesele și îmbinarea lor sunt marca înregistrată The LEGO Group. ©2018 The LEGO Group. Toate drepturile rezervate.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending