La trei ani după ce a fost declarată nevinovată de cea mai înaltă instanță, Ana Maria Pătru încă se luptă pentru reabilitarea imaginii și recuperarea daunelor

0
877
Ana Maria Patru
Reclame
Spread the love

Au trecut șapte ani de la primul dosar deschis de DNA Anei Maria Pătru, dar fosta sefă a AEP încă se luptă pentru drepturile pierdute și pentru reabilitarea imaginii, deși și-a dovedit nevinovăția ȋn instanță. Mamă singură, fără nicio sursă de venit în tot acest timp, cea care a condus Autoritatea Electorală Permanentă a dat în judecată statul român pentru recuperarea drepturilor salariale și a executat silit instituția la care a lucrat, pentru a obține integral drepturile bănești de care a fost privată în anii de judecată, precum și daune morale pentru dosarele penale pe care DNA Ploiești i le-a înscenat.

Ana Maria Pătru: Dosare la DNA, achitare definitivă

Ana Maria Pătru a fost acuzată de DNA, ȋn două dosare, de trafic de influență și spălare de bani. Fosta șefă AEP a fost însă declarată nevinovată în ambele cazuri. Ȋn primul dosar, Ana Maria Pătru era acuzată că ar fi luat mită peste 210 mii de euro și un autoturism de lux, de la patroana firmei Siveco, Irina Socol, în 2016, pentru derularea unui contract. Pe 16 noiembrie 2016, fosta șefă AEP a fost ridicată cu cătușe, de lângă copilul minor, și arestată preventiv pentru 30 zile, pentru ca mai apoi să fie reținută la domiciliu, alte două luni. Tot atunci a fost forțată de împrejurări și să demisioneze. A ajuns astfel, împreună cu copilul, să fie întreținută de părinți.

Cand a fost achitată definitiv fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru?

Pe 7 octombrie 2020, Pătru a fost însă achitată definitiv de către Curtea de Apel București, după ce și magistrații Tribunalului București au decis, în primă instanță, că „fapta” (n.r. de care era acuzată) nu este prevăzută de legea penală. Mai mult, presa a scos la iveală o serie de abuzuri comise de DNA Ploiești, pe parcursul anchetei, iar Tribunalul confirmă prin sentință că actele de urmărire s-au făcut cu încălcarea legalității și loialității, iar moralitatea procesuală a fost încălcată, descoperind utilizarea de manopere si strategii  ale procurorilor de caz, împreună cu denunțătoarea Irina Socol. De exemplu, la dosar au fost depuse zeci de ore de interceptări ale unor convorbiri telefonice purtate ȋntre niște șoferi de tir, înregistrări ascunse și secretizate fără nicio legătură cu cazul. Ȋn plus, procurorii i-au atribuit trei identități afaceristei Irina Socol (denunțătoarea), luând de la aceasta denunțuri atât cu numele real, cât și cu două pseudonime, inducând în eroare judecătorii precum că ar fi și alți martori care ar susține aceleași lucruri.

În câte dosare a fost menționată Ana Maria Pătru?

Nu este singurul dosar pentru care Ana Maria Pătru a fost persecutată în ultimii șapte ani. DNA Ploiești îi disjunge dosarul în care a fost achitată definitiv și o acuză din nou ȋn 2017, că a luat mită în valoare de peste 600.000 de euro, pentru a rezolva problemele firmei Siveco la Consiliul Concurenței. Și de această dată, singurul martor și denunțător era aceeași Irina Socol, „regina softurilor din România”. Pe 25 mai 2023, judecătorul de fond, de la Tribunalul București, a decis că acuzata este, din nou, nevinovată de acuzațiile care i se aduc și că „fapta nu există”. Pe tot parcursul procesului, niciunul dintre bunurile invocate de acuzare nu au putut fi dovedite că au existat sau că au fost oferite acuzatei drept mită, iar judecătorul tribunalului, de data aceasta, demonstrează faptul că Ana Maria Pătru a fost supusă unor tratamente „degradante”, procurorii încalcând art.3 din convenție, făcând o comparație chiar cu cazul impresionant Ilașcu și alții împotriva Moldovei.

Ana Maria Patru sefa AEP

Tribunalul decide că ancheta Anei Maria Pătru ia sfârșit

Raportat la împrejurarea în ce privește infracțiunile de trafic de influență, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile de existență, respectiv „fapta nu există”, însă concluzia care se arată în motivarea hotărârii Tribunalului București este una care va stârni multe ecouri în justiția din România: „Față de aceste argumente, tribunalul apreciază că standardul de probațiune impus de art. 3 din Convenție, raportat la circumstanțele cauzei, a fost atins pentru a se reține încălcarea art. 101 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 3 din Convenție, privind interzicerea „tratamentelor degradante”, se reține în sentința nr.645/24.05.2023 a Tribunalului București.

Ce despăgubiri cere Ana Maria Pătru în instanță?

Ana Maria Pătru a continuat să lupte chiar și după umilințele la care a fost supusă și, după ce a demonstrat ani la rând că este nevinovată, a cerut despăgubiri din partea instituției pe care a condus-o, dar și procurorilor care au „hăituit-o” ani întregi, știind că este nevinovată. Aceasta a revendicat în instanță drepturile bănești ca președintă a Autorității pentru perioada noiembrie 2016 – mai 2020, dar și pe cele în calitate de consilier parlamentar, tot în cadrul AEP, pentru intervalul mai 2020 – octombrie 2020.  Judecătorii au decis ca Ana Maria Pătru să primească banii cuveniți pentru funcția de consilier (aproximativ 110 mii de euro). Ana Maria Pătru a primit o parte din salarii, însă aceștia refuză să îi plătească dobânzile și penalitățile conferite de instanța definitivă.

Știri bune pentru viitorul Anei Maria Pătru

Pe lângă lupta pentru drepturile pierdute în toți acești ani, Ana Maria Pătru nu s-a dezis de România, și a înființat un ONG, Women for a Better Society. Ea militează pentru drepturile femeilor, pentru ca acestea să lupte indiferent de situațiile grele pe care le parcurg, să înțeleagă faptul că unite fiind pot să înfrunte greul, iar prezența lor la vot în număr mare poate să aducă schimbări în viața publică dar și cea politică. Ȋn prezent, ȋși folosește experiența profesională și întâmplările din viața personală pentru a forma, încuraja și a fi alături de femei.

Reclame

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.