Galei Performanței și Excelenței 2021 și-a desemnat laureații - SURVIVIOR ROMÂNIA MOMENTE IMPORTANTE
Connect with us

EVENTS

Galei Performanței și Excelenței 2021 și-a desemnat laureații

Published

on

Intr-o atmosferă de înaltă clasă, în care sau evidențiat eleganța și distincția  invitaților, au fost decernate premiile Galei Performanței & Excelenței 2021. Aceste premii – cu tradiție deja, deoarece Gala sa aflat anul acesta la ediția a 11a, au fost decernate personalităților din România care sau remarcat prin proiectele și activitățile lor deosebite, aducând performanţă şi creativitate în domenii precum muzică, arte, campanii sociale şi umanitare, sport, design vestimentar, beauty, media.

A fost o Gală simbol, un concept original al realizatoarei de televiziune Adela Diaconu, cu top-laureați, cei mai buni dintre cei buni, iar evenimentul a fost marcat strălucitor, așa cum se cuvine.


Anul acesta, editia a XI-a i-a celebrat pe cei care au fost deja prezenți, de-a lungul celor 14 ani, în show-ul TV și au excelat în domeniile în care activează ori s-au implicat în proiecte de responsabilitate socială cu impact la nivelul comunității.
Evenimentul s-a desfășurat la Casa Vlăsia din Snagov loc născut din dragoste pentru frumos, liniște, mâncare sănătoasă și relaxare în natură, pe 6 octombrie 2021,  respectând toate normele sanitare in vigoare Prezentatorul Galei a fost Filip George, om de televiziune, organizator de evenimente și PR.
O zi în care sau celebrat moda, frumusețea, performanța, creativitatea, implicarea socială și excelența.

Printre laureații Galei s-au aflat personalități și vedete precum:
Elisabeta Lipă alături de canotorii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Helmut Duckadam, Andreea Marin, Cătălin Botezatu, Anamaria Prodan Reghecampf, Aurelian Temișan, Denise Rifai, Theo Rose,
Daniel Pavel şi mulţi alţii.

Laureații celei de-a XI-a ediții a Galei Performanței și Excelenței:

▪️ TROFEUL GALEI PENTRU EXCELENȚĂ ÎN SPORT
Elisabeta Lipă – Presedinte al Federatiei Romane de Canotaj
Simona Geanina Radiș – barca de dublu vâsle feminin (W2x) – medalia de aur
Nicoleta-Ancuța Bodnar – barca de dublu vâsle feminin (W2x) – medalia de aur
Marius Vasile Cozmiuc – barca de dublu rame masculin (M2-) – medalia de argint
Ciprian Tudosă – barca de dublu rame masculin (M2-) – medalia de argint
Mihăiță Vasile Țigănescu – barca de patru rame masculin (M4-) – medalia de argint
Mugurel Vasile Semciuc – barca de patru rame masculin (M4-) – medalia de argint
Ștefan Constantin Berariu – barca de patru rame masculin (M4-) – medalia de argint
Cosmin Pascari – barca de patru rame masculin (M4-) – medalia de argint

▪️ Premiul de Excelenta pentru cel mai modern Hub și spațiu media din România:
Andreea Marin pentru conceptul creativ destinat comunității ~ Creative Hub Voice & Visibility

▪️Ambasadorul Turismului Românesc: Helmut Duckadam pentru promovarea locurilor frumoase din România

▪️ Premiul de Excelenţă in diplomație pentru promovarea României in lume: Theodora Doris

Mircea, Ambasadorul României in Cuba

▪️ Cea mai puternică personalitate feminină a României cu rezultate remarcabile,

într-o lume a bărbaţilor. fotbalul: Anamaria Prodan Reghecampf

▪️ Premiul de Excelenţă pentru intreaga contributie la evoluția modei românești &

Designerul anului: Cătălin Botezatu

▪️ Premiul de Excelenţă pentru relevanţă in domeniul știrilor de televiziune: Silvia Ioniţă

▪️ Premiul de Excelenţă pentru valoare și performantă în peisajul muzical și

Advertisement

artistic românesc: Aurelian Temișan

▪️Premiul de Excelenţă pentru implicare socială: Gabriela Urse pentru Casa de Copii

„Gloria Angeli” din Brașov

▪️ Revelaţia anului in televiziune pentru emisiunea ”40 de intrebari cu Denise Rifai”

▪️ Premiul de Excelenţă in impresariat si management sportiv: Bogdan Apostu / FGA Football

▪️Premiul de Excelenţă pentru contributia adusă la integrarea si reintegrarea persoanelor

defavorizate, aflate in risc de excluziune sociala si
furnizarea serviciilor de asistență în comunitate, pentru grupuri marginalizate

și pentru copii sau adulți cu grave probleme sociale și medicale: Asociația ”Aici pentru Tine”

▪️Premiul de Excelentă pentru contributia adusă educatiei românesti, promovării

comunicării intre generatii si  sprijinirii proiectelor de educatie dedicate

adolescentilor: Felicia Akkaya, fondator Junior School și Kilostop Junior

▪️ Premiul de Excelență pentru cel mai inovator concept de beauty:

diagnosticare cutanată hi-tech și cosmetice personalizate – IOMA PARIS România

▪️ Premiul de Excelenţă pentru contribuția adusă muzicii românești: Loredana Groza

Advertisement

▪️ Premiul de Excelență in management sportiv: Amatto Zaharia,

preşedintele Federaţiei Române de Kempo

▪️ Personalitatea TV a anului: Daniel Pavel, prezentator Survivor Romania

▪️Premiul de Excelentă pentru calitate și unicitate in confectionarea

manuală a produselor din blănuri naturale de cea mai bună calitate de peste 26 ani: BLANCRIS

▪️ The most beautiful & talented romanian artist/singer of 2021: THEO ROSE

▪️Excelență in consiliere & cea mai bună selecție exclusivă de articole

vestimentare pentru bărbați: PAZZO The Men’s Store

▪️ Originalitate și elegantă in televizune: Marius Niță / România TV

▪️ Ascensiunea anului 2021 in moda internațională: L’Atelier Ioana Călin

▪️ Premiul pentru „Arte Frumoase”: Florina Mărcuță

▪️ Premiul de Excelenţă in antreprenoriat feminin: Mihaela Borcea

pentru Hotelul Pam Beach din Olimp ~ cel mai bun raport calitate-pret de pe litoralul românesc.

▪️ Elegantă și profesionalism in prezentarea știrilor: Ioana Cirstea / Realitatea TV

▪️ Excellence Award for the most prestigious Casino in România : Palace Casino

Advertisement

Casa Vernescu

▪️Premiul de Excelență – „Conducătorul anului 2021” pentru rezultatele

obținute și contribuția adusă sportului românesc: Gabriel Toncean

▪️Premiul de Excelență pentru servicii și produse de înaltă calitate cu o

tradiție de peste un deceniu in servicii de înfrumusețare: Fendissima Studio & SPA

▪️ Premiul de Excelenţă pentru cel mai frumos și calitativ resort verde de la

Marea Neagra: Novum by The Sea

▪️ Excelenţă in turism și antreprenoriat feminin: Andreea Lege Sandu,

CEO Agentia VIP BUSINESS VOYAGE

▪️Excelenţă şi Performanţă in domeniul medical: Spitalul Privat MaDonna

Maria din Craiova, Manager General – Alexandra Surtea Preda

▪️Premiul de Excelență pentru traditie si calitate in producerea băuturilor

alcoolice natural distilate: Distileriile Bran

▪️Premiul de Excelenţă pentru cele mai complexe și  transformaționale

Advertisement

Tabere de Feminitate din România, ce se desfășoară în cadrul singurului

Centru de Feminitate din orașul Câmpina, cu rezultate spectaculoase și

cele mai multe participante: Școala Feminității, by Ludmila Jalo

▪️ Best Project Luxury Bags: Vittoria Author by Diana Lungu Arhire

▪️ Excelență, creativitate si inovație în design interior: Arhitect Laurențiu Paicu

▪️  Best International Nail Educator of the Year 2021: Ioana Cristescu Nail Artist

▪️ Excelență in marketing și in promovarea online prin social media marketing:

Luxury Photo-Video

▪️ Premiul de Excelenţă in nutriție: Son-Slim Cabinet Th.Nutritionist by Sonia Burtic

▪️ Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun designer de rochii de mireasă

din România: Aryanna Karen

▪️ Cea mai apreciată colecție online de costume pentru femei: www.rallure.ro by Raluca Dumitru

▪️ Best Travel Influencer in România: Răzvan Pascu

▪️Premiul de Excelenţă pentru valoare și originalitate ca Best Nail Trainer

Advertisement

din România: Oana Pleșu – Bella Mi Nails Academy

▪️ Premiul de Excelență pentru cel mai bun make-up artist: Denisa Mititelu

▪️ Cel mai bun designer de pret-a-porter: Andreea Popa

▪️Premiul de Excelenţă în frumusețe pentru cosmetică și dermopigmentare: Beznos Studio din Republica Moldova by Olga Beznos

▪️ Best International Nail Artist: Ionela Boca, Multiple international champion in manicure

▪️ Premiul de Excelență pentru rezultate spectaculoase si inovație in nutriție:

Gianluca Mech- Nutriționist

▪️ Best LifeStyle TV Presenter: Natalia Mateuț

▪️ The most original song of 2021: “ Zgarda jos” by Roxana Nemeș

 

 

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Reality Show2 săptămâni ago

S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1

Grila de programe4 săptămâni ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizat reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

Vedete3 săptămâni ago

Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”

Grila de programeo săptămână ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”

ENTERTAINMENT6 zile ago

Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!

Advertisement
Reality Show2 săptămâni ago

S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1

Grila de programe4 săptămâni ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizat reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

Vedete3 săptămâni ago

Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”

Grila de programeo săptămână ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”

ENTERTAINMENT6 zile ago

Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”

Facebook

Advertisement

IN Trending