Campanie TV
Lege și dezordine – campania Observator Antena 1 pentru o țară mai sigură

Ilegalităţi, incompetenţă, complicitate sau delăsare a unor autorităţi. Rețeta tragediei de la Crevedia care lasă în urmă doi morţi şi 56 de răniţi, mulţi în stare gravă.
Ilegalităţi, incompetenţă, complicitate sau delăsare a unor autorităţi. Rețeta tragediei de la Crevedia care lasă în urmă doi morţi şi 56 de răniţi, mulţi în stare gravă. Staţia de încărcare cu gaz lichid era o bombă cu ceas – nu avea niciun un fel de aviz sau autorizaţie. Fusese închisă de pompieri în urmă cu trei ani.
Firma, care aparţine fiului primarului din Caracal, avea pompe neomologate pe care angajații firmei le foloseau ca să mute gaz dintr-o cisternă în alta. În plus, acestea aveau scurgeri. Locuinţele se aflau la mai puţin de 3 metri. În 2020 au fost anunţate şapte instituţii ale statului, printre care Primăria, Prefectura, Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii sau Agenţia de Protecţie a Mediului. Ce s-a întâmplat cu aceste informaţii, nu se ştie.
Când unii sfidează legea şi alţii nu o aplică, România plătește cu sânge
De două zile, vorbim despre „bomba” de la Crevedia, care a scos la iveală nereguli fatale într-un sistem putred şi a generat un „breaking news” acoperit de Observator în mai multe ediţii speciale, începând cu cea de sâmbătă seară, precum şi într-o serie de poveşti ale oamenilor afectaţi de catastrofă. Dar sunt săptămâni întregi de când asistăm la un val continuu de violenţe, scandaluri, accidente şi abuz de stupefiante. În două cuvinte: „Lege şi Dezordine”. Observator, Antena 1, a dat startul campaniei prin care cere o ţară mai sigură şi autorităţi capabile să ţină în frâu infractorii şi să îşi facă datoria fără excepţii.
Un alt astfel de exemplu este jandarmul devenit erou la Costineşti, după ce a pus la punct un grup de indivizi agresivi. Ionuţ Niţă, fost luptător în Legiunea Străină şi tată a trei copii și-a spus povestea în exclusivitate, la Observator, într-un interviu realizat de Andreea Filip şi Ionuţ Văduva.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au trimis mesajele de susţinere. Mă înclin în faţa lor, şi asta pentru că ei, cei care au trimis mesajele, au demostrat că suntem totuşi o societate cu gândire cât de cât sănătoasă.” – Ionuț Niță, jandarm.
Lanţul slăbiciunilor statului trebuie rupt. Când infractorii fac legea, iar legile adevărate rămân doar pe hârtie, oricine poate deveni victimă. Dacă autorităţile nu îşi fac datoria de la un capăt la altul, suntem la un pas distanţă de încă o tragedie. Campania „Lege şi dezordine” cere o țară mai sigură pentru fiecare român.
- Paula Herlo, pe urma banilor publici, duminică, la România, te iubesc!
- PRO TV a dat lovitura cu Andreea Marin la show-ul Săriți de pe fix! Umilință pentru Adela Popescu. Vedeta PRO cifre de audiență mai mici decât Zâna Surprizelor!
- Peste 27.300 de lei câștigați în cea de-a patra săptămână a show-ului Batem Palma?
- Chefi la cuţite strânge rândurile competiţiei într-o nouă etapă a show-ului culinar: „Un bootcamp cum nu s-a mai pomenit!”
- Cel de-al doilea episod al noului sezon iUmor, lider detaşat de audiență
- ADVERTORIALE3 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO ADAPTATE BUGETULUI TĂU!
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Monden3 săptămâni ago
Fosta prezentatoare TV, Mona Nicoloci scoate la iveală informații despre rivalitatea cu Andreea Esca
- Reality Show2 săptămâni ago
Cutremur la ANTENA 1! Şoc imens la Mireasa! Celebrul post de televiziune în mijlocul unui scandal de zile mari
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele 4 zodii care primesc puteri nebănuite de la echinocțiul de toamnă. Renasc din propria cenușă
- Horoscop2 săptămâni ago
Singurele zodii pentru care se schimbă totul până la finalul lunii septembrie. Vești bune pentru Berbeci, Lei și Fecioare
- Vedete2 săptămâni ago
Vedeta Neatza de la Antena 1, la un pas de moarte după un accident cumplit! Teo Trandafir a intervenit imediat
- Emisiuni3 săptămâni ago
Incredibil emisiunea Starea Nației prezentată de Dragoș Pătraru revine intr-un alt mod!
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Reality Showo săptămână ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 septembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Vedete6 zile ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Vedete2 săptămâni ago
Cum a reacționat Gina Pistol după ce a văzut-o pe Irina Fodor în locul ei la Chefi la Cuțite?
- Grila de programe2 săptămâni ago
GRILA DE TOAMNĂ PRO TV 2013. Când încep emisunile șu seralele preferate Toate detaiile aici!
- Horoscop2 săptămâni ago
Cele trei zodii care atrag norocul ca un magnet până pe 15 septembrie. Sunt protejate de astre și orice își doresc devine realitate