Legendele dansului, la Întâlnirile JTI - RADAR DE MEDIA
Connect with us

EVENTS

Legendele dansului, la Întâlnirile JTI

Published

on

foto: Ripari Young Group

Mats Ek va prezenta pe 7 și 8 octombrie, la Teatrul Național București, în cadrul Întâlnirilor JTI, două lucrări coregrafice extraordinare, alături de soția și muza sa, Ana Laguna.

Mats Ek este laureat al Premiului Europa pentru Teatru, care îi va fi decernat pe 26 aprilie, la Craiova. Acest premiu reprezintă cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, fiind acordat personalităţilor sau instituţiilor care au contribuit la realizarea unor evenimente culturale esenţiale în înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a oamenilor. Câștigătorul a fost desemnat pentru întregul său parcurs artistic, dintre personalităţile de prim-plan ale teatrului internaţional.

Mats Ek a mai fost prezent la Întâlnirile JTI în 2005,  în calitate de coregraf al Cullberg Ballet, cu trei lucrări antologice- Aluminium, creație proprie, Empty House și Negro con Flores, ambele semnate de Johan Inger-, foarte apreciate la momentul respectiv de public, presa de specialitate și critică.

La ediția din 2016 a Întâlnirilor JTI, alături de Mats Ek și Ana Laguna, vor dansa alte două nume legendare, Susanne Linke si Dominique Mercy. Cei patru artiști, selectați de coregraful Daniele Cipriani, vor interpreta o gală originală (Quartet Gala), demonstrând că în pofida trecerii anilor, sau poate chiar din acest motiv, dansatorii maturi sunt izvor nesecat de experiență, emoții, înțelepciune, profunzime.

Ek (70 ani) va interpreta împreună cu Ana Laguna (61 ani), Cartoful și Amintirea, oferind publicului ocazia într-adevăr unică de a admira un cuplu celebru dansându-și „autobiografia” și rara șansă de a-l vedea pe coregraful Ek dansând. Împreună, cei doi artiști emană o energie puternică, iar chimia dintre ei este de-a dreptul palpabilă. „Cartof este un dialog al unui cuplu cu vechime. O privire ludică și morocănoasă către „chinul” de a conviețui, plin de contraste, bine conceput în drama sa puternică și presărat cu accese de umor pătrunzător. Amintire (…) prezintă fragmente din viața de zi cu zi a echipei formate din soț și soție, lăsând pe seama dansului puterea de a sugera amplitudinea cuvintelor nerostite, care leagă două ființe umane, pășind pe aceeași cărare a călătoriei lor existențiale” (Leonetta Bentivoglio, critic de artă teatrală).

Dominique Mercy (65 ani), celebru interpret al Pinei Bausch, va duce publicul în atmosfera specifică Teatrului Bausch, interpretând solo-ul Băiatul acela cu ziarele (That Paper Boy), în coregrafia lui Paschal Merighi.

Dansatoarea și coregrafa de origine germană recunoscută la nivel internațional, Susanne Linke (71 ani) va interpreta Un Solo pierdut…Cu salutări către Dore (A Lost Solo…With Greeting To Dore), realizată în 2014 și bazată pe versiunea explozivă a fascinantei creații Sarbatoarea Primăverii (The Rite of Spring), de Igor Stravinsky.

 Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company.

Evenimentul este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

Biletele se găsesc la Agenția Teatrul Național București (tel. 021-314.71.71), în rețeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Reality Show2 săptămâni ago

S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1

Grila de programe4 săptămâni ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizat reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

Vedete3 săptămâni ago

Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”

Grila de programeo săptămână ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

ENTERTAINMENTo săptămână ago

Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”

ENTERTAINMENT5 zile ago

Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”

Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa

Facebook

Advertisement

IN Trending