Miercuri, 26 august, de la ora 21.30, la Antena 1, Rică Răducanu, Leonard Doroftei și Ion Crăciunescu se vor confrunta pe teme de cultură generală cu armata celor 50 de blonde, într-o nouă ediție a celui mai longeviv quizz-show al momentului, “Te pui cu blondele?”, prezentată de Dan Negru. O ediție pigmentată cu dezvăluiri și întâmplări savuroase, povestite cu umor de cei trei invitați speciali ai serii.
Ion Crăciunescu povestește când a primit “cea mai mare cafteală după un meci”, dar și cum a făcut bani, după anii ’90. “Am fost printre primii care s-au privatizat, în Rm. Vâlcea…. Am vândut la gume Turbo, în perioada aia… Țin minte că era 1, 75 lei bucata. Atunci, în acea perioadă, am făcut foarte mulți bani”, spune cunoscutul arbitru de fotbal.
Leonard Doroftei își va aminti cum, datorită unei simple țevi cu cornete, la modă printre copii în perioada anilor ’80, s-a apucat de box. “O simplă țeavă de suflat cornete mi-a schimbat viața. Un grup de copii din care făceam parte a găsit o țeavă, mai mulți au revendicat-o, dar doi dintre ei ne-am bătut pentru ea. Am câștigat atunci țeava, iar cineva m-a întrebat dacă vreau să fac box. Așa am ajuns eu să practic acest sport”, povestește Doroftei.
La rându-i, Rică Răducanu își va aminti de carmangeria pe care a avut-o în Drumul Taberei și cum a dat faliment, cum a ajuns să-i fie naș de cununie lui Trandafir, fiul celebrului lăutar Dumitru Dona Siminică, dar și cum petrecea, în trecut, pe plaja de la Rio.
Întrebarea-vedetă a serii a fost adresată celor trei personalități și blondelor de Viorica și Ioniță de la Clejani.
Care dintre cele două tabere va ieși câștigătoare la finalul serii, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 26 august, de la ora 21.30, numai la Antena 1.
- ADVERTORIALE3 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO ADAPTATE BUGETULUI TĂU!
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Monden3 săptămâni ago
Fosta prezentatoare TV, Mona Nicoloci scoate la iveală informații despre rivalitatea cu Andreea Esca
- Reality Show2 săptămâni ago
Cutremur la ANTENA 1! Şoc imens la Mireasa! Celebrul post de televiziune în mijlocul unui scandal de zile mari
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele 4 zodii care primesc puteri nebănuite de la echinocțiul de toamnă. Renasc din propria cenușă
- Horoscop3 săptămâni ago
Singurele zodii pentru care se schimbă totul până la finalul lunii septembrie. Vești bune pentru Berbeci, Lei și Fecioare
- Emisiuni3 săptămâni ago
Incredibil emisiunea Starea Nației prezentată de Dragoș Pătraru revine intr-un alt mod!
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Vedete3 săptămâni ago
Vedeta Neatza de la Antena 1, la un pas de moarte după un accident cumplit! Teo Trandafir a intervenit imediat
- Reality Showo săptămână ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 septembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Vedete7 zile ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Vedete3 săptămâni ago
Cum a reacționat Gina Pistol după ce a văzut-o pe Irina Fodor în locul ei la Chefi la Cuțite?
- Grila de programe3 săptămâni ago
GRILA DE TOAMNĂ PRO TV 2013. Când încep emisunile șu seralele preferate Toate detaiile aici!
- Horoscop2 săptămâni ago
Cele trei zodii care atrag norocul ca un magnet până pe 15 septembrie. Sunt protejate de astre și orice își doresc devine realitate