ALL MEDIA
Liga I, etapa 20 | Epilog trist, dar cu goluri: Astra Ploieşti – CS Mioveni 3-1
Formaţia Astra Ploieşti a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa CS Mioveni, în ultimul meci al etapei a XX-a a Ligii I.
Pentru Astra au marcat B. Pătraşcu ’18, Găman ’23, Spadacio ’58, în timp ce pentru CS Mioveni a înscris Zuluf ‘1.
0-1: În secunda 20, Zuluf a marcat de la circa 12 metri în dreapta lui Silviu Lung junior.
1-1: Bogdan Pătraşcu a şutat imparabil de la 27-28 de metri poziţie centrală, mingea a trecut prin plasă, iar iniţial arbitrul de centru Horaţiu Feşnic a dictat reluarea jocului din careul de şase metri. Cei de la Astra au protestat, Feşnic s-a consultat cu asistenul Florin Ungureanu, iar după circa două minute de discuţii a validat golul, cerând organizatorilor să repare plasa.
2-1: La un corner executat de Rui Miguel, mingea a ajuns la Găman, la 10 metri lateral dreapta, care a reluat din voleu în colţul lung, iar golul a fost validat tot la semnalizarea asistentului Ungureanu, după ce mingea l-a lovit pe Voicu, aflat pe linia porţii.
3-1: Spadacio stabilit scorul final, după ce a marcat din lovitură liberă de la circa 20 de metri.
Astra: Lung – Ov. Mihalache, Găman, Ricardo dos Santos, J. Morais – Takayuki, B. Pătraşcu (Băjenaru ’64) – Rui Miguel (Fl. Pătraşcu ’83), Spadacio, Tigoianu (Laionel ’90) – Fatai. Antrenor: Antonio Conceicao.
CS Mioveni: Cobrea – I. Voicu, B. Stoica (Năstăsie ’60), M. Olteanu, I. Baicu – Mandea (Enache ’46), Săndulescu, Ispir, Zuluf – Ayza – Cl. Ionescu (Nilă ’72). Antrenor: Marian Pană
Arbitrul partidei a fost Horaţiu Feşnic, aflat la primul meci în Liga I. El a fost ajutat de asistenţii Florin Ungureanu şi Vasile Marinescu, iar rezervă a fost Eduard Constantinescu.
Cartonaşe galbene: Morais ’39, Pătraşcu ’43, Fatai ’61, ’78, Takayuki ’71 / Ayza ’18, Stoica ’47, Olteanu ’56
Cartonaş roşu: Fatai ’78
În minutul 56, centralul Feşnic l-a eliminat pe Olteanu, care primise în acelaşi minut un cartonaş galben. La protestele oaspeţilor a revenit asupra deciziei şi i-a făcut semn lui Olteanu că poate juca.
La meci au asistat circa 200 de spectatori, fiind prezenţi 15-20 de fani de la CS Mioveni.
Antrenorul Marian Pană a fost suspendat pentru această partidă, el luând loc în tribună.
Sursa: Mediafax
Comentarii
-
ADVERTORIALE5 zile ago
OFERTA ADVERTORIALE PREMIUM PE RADAR DE MEDIA
-
Program TV5 zile ago
Programul pentru PRO TV din săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Program TV5 zile ago
Programul pentru KANAL D în săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Grila de programe4 zile ago
TVR a pregătit programe speciale pentru duminică, 24 ianuarie, de Ziua Unirii
-
Seriale5 zile ago
Nu rataţi premiera sezonului 14 al serialului Anatomia lui Grey, în curând la DIVA!
-
Emisiuni3 zile ago
Final de sezon „Politică și delicatețuri”: fermecat de invitata lui, Dinescu arde vinetele…
-
Seriale5 zile ago
“La răscruce”, cel mai nou serial turcesc, are premiera astăzi, la Kanal D!
-
Televiziune4 zile ago
Ce spune mama Alexandrei Stan despre evoluția Faimoasei la “Survivor România”