Connect with us

Cinema

„Love Building” şi „O vară foarte instabilă” vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Göteborg

Published

on

Lungmetrajele „O vară foarte instabilă”, de Anca Damian, „Love Building”, de Iulia Rugină, şi „Quod erat demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, vor fi proiectate la cea de-a 37-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, informează site-ul evenimentului.

De asemenea, filmul „Carmen”, de Doru Niţescu, care va fi proiectat în secţiunea Cinci continente a festivalului, spune povestea unei familii care se luptă pentru viaţa micuţei Carmen. Din distribuţie fac parte Maia Morgenstern, Adrian Titieni, Mimi Brănescu şi Rodica Lazăr.

Lungmetrajul „O vară foarte instabilă”, proiectat în secţiunea Cinci continente (Fem kontinenter), spune povestea lui Daniel, un scoţian care, dintr-un joc de-a ficţiunea, este prins între două femei, între dragoste şi pasiune. Ziua foarte călduroasă şi perturbaţiile atmosferice violente din timpul nopţii marchează fundalul acestei poveşti urbane, plasată într-un oraş continental, scrie Mediafax.

Tot în secţiunea Cinci continente va fi prezentat filmul „Quod Erat Demonstrandum”, scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki. Filmul are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului. Personaje-cheie, alături de Sorin Leoveanu, interpretează şi Ofelia Popii – bună prietenă şi fostă colegă de facultate a matematicianului, care aşteaptă un paşaport ca să poată pleca la soţul ei fugit în Franţa -, şi Florin Piersic Jr., un ofiţer de Securitate care îi urmăreşte pe cei doi.

Proiectat în secţiunea Divina Comedie (Den gudomliga komedin), „Love Building” este o comedie dramatică, a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să „repare” relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic. 14 cupluri ajunse în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.

Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg se va desfăşura în perioada 24 ianuarie – 3 februarie, incheie sursa citata stirea.

Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Facebook Comments Box

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending