Connect with us

Sport

Lucian Bute, învingător prin KO în repriza a 4-a, în faţa lui Jean-Paul Mendy (video)

Published

on

 

Pugilistul român Lucian Bute şi-a apărat pentru a 8-a oară cu succes centura de campion mondial al categoriei supermijlocie (versiunea IBF), învingându-l prin KO în repriza a 4-a pe francezul Jean-Paul Mendy, în cadrul galei disputate sâmbătă seara, la Bucureşti.

Întâlnind un pugilist stângaci, ca şi el, Lucian Bute a schimbat în mare măsură tactica sa obişnuită, înlocuind necruţătoarele lovituri la corp cu dreapta cu croşee peste umăr cu braţul din spate, o astfel de lovitură năpraznică punând capăt luptei în rundul cu numărul 4. Asaltat de adversarul său, care pierduse teren în primele reprize, Lucian Bute a răspuns în cel mai eficient mod cu putinţă: deplasare cu paşi mici, laterali, croşeu în bărbie, în urma căruia Mendy a căzut în faţă, semn clar pentru toată lumea că lupta luase sfârşit.

Aceasta a fost a 29-a victorie, a 24-a înainte de limită, din 29 de meciuri disputate ca profesionist de Lucian Bute, un palmares de excepţie într-o carieră de fără cusur.

La sfârşitul meciului, pe ring, Lucian Bute a declarat pentru cei 10.000 de spectatori aflaţi în Pavilionul Romexpo: “Vreau să vă mulţumesc din tot sufletul. Aţi fost extraordinari. Am 15 ani de carieră şi nu m-am simţit niciodată ca în această seară. Vă iubesc şi vă stimez”. Campionul mondial a ţinut să se adreseze şi în franceză compatrioţilor lui de adopţie, locuitorii din Quebec, încheind: “Vive le Quebec, vive la Roumanie!”
***

Pugilistul român Lucian Bute, supranumit ‘Mister KO’, s-a născut la 28 februarie 1980, în comuna Pechea, judeţul Galaţi, iar în prezent locuieşte la Montreal. Ca amator, a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale din 1999, Houston (Texas), precum şi medalia de aur la Jocurile Francofone din 2001.

În anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian InterBox. Din acest moment, Lucian Bute a obţinut 29 de victorii, dintre care 24 prin KO, fără să fie învins ori să termine la egalitate vreun meci. Antrenorul său este Stephan Larouche, fostul antrenor al campionilor mondiali Eric Lucas şi Leonard Dorin Doroftei.

La 15 iunie 2007, Lucian Bute a câştigat, prin decizie unanimă, partida cu Sakio Bika, şi a obţinut dreptul de a lupta pentru titlul IBF. În acelaşi an, la 19 octombrie, Bute a boxat în compania columbianului Alejandro Berrio, pe care l-a învins prin KO tehnic în runda a 11-a. Cu acest prilej, Lucian Bute a devenit al treilea boxer român profesionist care a cucerit titlul de campion mondial, după Mihai Leu şi Leonard Doroftei.

La 29 februarie 2008, pugilistul român şi-a apărat pentru prima oară cu succes titlul de campion mondial la categoria supermijlocie, după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a zecea pe americanul William Joppy, la Montreal (Canada). În data de 24 octombrie 2008, Lucian Bute l-a învins pe mexicanul Librado Andrade prin decizie unanimă, păstrându-şi astfel titlul IBF. La 13 martie 2009, boxerul român şi-a păstrat centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a patra pe columbianul Fulgencio Zuniga.

Al patrulea meci în care Lucian Bute şi-a pus centura în joc a fost împotriva lui Librado Andrade, la 28 noiembrie 2009, la Quebec, în care românul l-a surclasat categoric pe adversarul său, printr-un KO tehnic în repriza a patra. Bute şi-a apărat pentru a cincea oară titlul mondial în faţa columbianului Edison Miranda, pe care l-a trimis la podea în repriza a treia, într-o gală ce a avut loc la 17 aprilie 2010, la Montreal.

La 15 octombrie 2010, la Montreal, Lucian Bute şi-a apărat cu succes pentru a şasea oară titlul de campion mondial învingându-l prin KO tehnic în repriza a noua pe americanul Jesse Brinkely. În faţa a 12.000 de spectatori, românul şi-a trimis de trei ori la podea adversarul, în reprizele a cincea, a opta, respectiv a noua.

Bute şi-a pus în joc titlul de campion pentru a şaptea oară în data de 19 martie anul acesta, câştigând prin KO tehnic în repriza a 10-a în faţa irlandezului Brian Magee, la Montreal.

Lucian Bute a primit la 10 noiembrie 2010, din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ‘Placheta Camerei Deputaţilor’, în semn de respect pentru succesele obţinute de-a lungul carierei.

Sursa: Agerpres
Video Credit: Stirile Pro TV

Lasa un comentariu aici!

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport

Supercupa Europei, primul trofeu european al sezonului, se decernează astăzi, în direct la Digi Sport

Published

on

 

Cele două rivale din Premier League, Liverpool şi Chelsea, se vor înfrunta în prima Supercupă a Europei disputată între două echipe din Anglia.

Meciul, programat astăzi, 14 august 2019, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, va avea loc la Istanbul, oraș care va găzdui și finala UEFA Champions League. Campioana României, CFR Cluj, va juca în play-off-ul UEFA Champions League, împotriva campioanei Cehiei, Slavia Praga.

Meciul tur se va desfășura la Cluj-Napoca marți, 20 august, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1. Returul este programat o săptămână mai târziu, de asemenea pe Digi Sport 1.

Ambele partide pot fi urmărite în timp real și pe digisport.ro. Televiziunile Digi Sport oferă iubitorilor sportului cu balonul rotund acces la cele mai importante campionate europene de fotbal, UEFA Champions League, Europa League, La Liga, Serie A, Ligue 1 și Bundesliga.

Formula 1, cupele europene, campionatele mondiale și continentale de handbal se văd, de asemenea, la Digi Sport. Fanii tenisului se bucură în exclusivitate la Digi Sport de 50 de turnee WTA, dar și de competițiile ATP 1000 și 500, Fed Cup și Cupa Davis.

Din Grupul Digi | RCS&RDS mai fac parte posturile de televiziune Digi24, Digi4K, televiziunea FilmNow (pay tv), televiziunile tematice Digi World, Digi Animal World și Digi Life, televiziunile UTV, Music Channel și Hit Music Channel, posturile de radio Pro FM, Digi FM, Chill FM și Dance FM și platforma DigiOnline.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Sport

Exclusiv la Digi Sport 2 – Simona Halep revine în turneul WTA Cincinnati 2019

Published

on

 

În perioada 12 – 18 august 2019, Digi Sport va transmite, în direct şi în exclusivitate, turneul WTA de la Cincinnati, unde Simona Halep a fost desemnată cap de serie numărul 4.

Abonații Digi | RCS&RDS pot urmări transmisiunile live și pe digisport.ro. Gabriel Morariu, trimisul special al Digi Sport, va fi în legătură cu Simona Halep pe durata participării sportivei noastre la turneu și va transmite pentru telespectatorii români interviuri în exclusivitate și cele mai noi știri despre evoluția competiției.

Câștigătoarea trofeului Wimbledon 2019 va avea de apărat la această ediţie a turneului de la Cincinnati 585 de puncte, în condiţiile în care anul trecut a jucat în finala competiţiei, pe care a pierdut-o în trei seturi în faţa olandezei Kiki Bertens. Pe tabloul de concurs al turneului care se desfășoară săptămâna aceasta în SUA sunt prezente cele mai bune 10 jucătoare din clasamentul WTA care concurează pentru premiile totale de aproape trei milioane de dolari.

Programul transmisiunilor WTA Cincinnati, luni, 12 august, Digi Sport 2
⦁ Elise MERTENS (BEL) – Catherine MCNALLY (USA), ora 18:00
⦁ Venus WILLIAMS (USA) – Lauren DAVIS (USA)
⦁ Aryna SABALENKA (BLR) –  Petra MARTIC (CRO)
⦁ Raluca OLARU (ROU)/Zhaoxuan YANG (CHN) – Anett KONTAVEIT (EST)/Maria SAKKARI (GRE)
⦁ Johanna KONTA (GBR) – Rebecca PETERSON (SWE)
⦁ Maria SHARAPOVA (RUS) – Alison RISKE (USA), nu înainte de ora 02:00
⦁ Caroline WOZNIACKI (DEN) – Dayana YASTREMSKA (UKR), nu înainte de ora 03:30

 

Digi Sport difuzează, în exclusivitate, în fiecare an până în 2021, câte 50 de turnee WTA, în care, printre protagoniste, evoluează și cele mai bune jucătoare de tenis din România. Tot la Digi Sport, fanii tenisului se pot bucura de meciurile Fed Cup și Cupa Davis.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Sport

FCSB joaca joi, de la 21:30, in direct la PRO TV, returul cu Alashkert din turul 2 preliminar Europa League!

Published

on

 

FCSB continuă drumul către grupele Europa League. Joi, 1 august, de la ora 21:30, va fi transmis returul cu armenii de la Alashkert, în direct la PRO TV. Roș-albaștrii vin după o înfrângere în campionat, 0-2 cu FC Botoșani, și văd meciul cu Alashkert ca pe o șansă perfectă de reabilitare în fața suporterilor. După victoria din tur de la Erevan cu 3-0, FCSB are șanse mari să meargă mai departe.

Antrenorul vicecampioanei României, Bogdan Andone, are mari bătăi de cap în alcătuirea primului 11. Ultimul accidentat, Dennis Man, are ruptură musculară și va lipsi o lună și jumătate, însă nu se poate baza nici pe atacantul Ioan Hora, accidentat și el la sfârșitul săptămânii trecute. Pentru meciul de mâine seară, antrenorul a chemat întăriri de la echipa a doua.

“Vom vedea ce formulă vom alinia la ora jocului, importantă este calificarea. Cauzele absențelor sunt mai multe. 9 sunt accidentați, în mare parte jucători de baza ai echipei. Situația e delicată, dar trebuie să trecem peste ea. Jucătorii trebuie să fie montați pentru a ne aduce victoria și calificarea. Dacă nu abordezi un meci 100% concentrat, poți să iei un gol, apoi nu știi ce se întâmplă. Sper ca la ora jocului să fim 100% implicați și concentrați.”, a declarat Bogdan Andone, antrenor FCSB.

Dacă se va califica, FCSB va juca în turul următor cu caștigătoarea duelului dintre Mlada Boleslav (Cehia) și Ordabasy (Kazahstan). Cele două au remizat în tur, 1-1.

FCSB – Alashkert se joacă joi seară, de la 21:30, în direct la PRO TV. Toate reacțiile la cald după meci vor fi la PRO X.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: