ENTERTAINMENT
Lufthaus lansează al treilea single, „Soul Seekers”. Cine sunt membrii din spatele acestui trio misterios

După multe luni de mesaje criptice, siluete greu de identificat și spectacole în Ibiza, făcute sub anonimat, Lufthaus își dezvăluie cele trei minți luminate din spatele proiectului.
Astfel, proiectul Lufthaus este format din Robbie Williams, Tim Metcalfe și Flynn Francis.
Acest trio de muzică electronică își lansează, acum, al treilea single, „Soul Seekers”, chiar înainte de turneul în Regatul Unit al Marii Britanii.
Respectând tonul dat de primele lor două hituri, respectiv „Sway” și „To The Light”, „Soul Seekers” introduce o atmosferă misterioasă, dat totuși încântătoare, care atrage ascultătorii încă de la început.
Completată de versuri introspective și șoapte blânde, cea de-a treia piesă a trioului marca Armada Music anunță direcția Lufthaus. De altfel, Robbie Williams a declarat că „Soul Seekers” este „pentru cei care știu că merită să știe mai mult”.
Fondat în 2020, trioul Lufthaus s-a confruntat deja cu unele turbulențe, având în vedere că au fost nevoiți să pună pe pauză producțiile. Totuși, acest lucru i-a făcut pe cei trei artiști să aprecieze mai mult identitatea lor sonoră și detaliile brute ale muzicii lor.
„Suntem încântați să aducem spectacolul nostru live pe arene din Regatul Unit și din Europa, în această iarnă”, a declarat Lufthaus. „Contopirea sunetului nostru caracteristic și a prezenței vocale vizibile a lui Robbie, alături de elemente live, a fost întotdeauna obiectivul nostru, așa că suntem încântați să continuăm. Următoarele noastre spectacole vor fi pline de surprize, inclusiv o nouă serie de piese la care am lucrat”.
Lufthaus este un trio caracterizat de sintetizatoare melodice și linii de bas sumbre, iar fiecare lansare de până acum a îmbinat elemente electronice întunecate cu vocea lui Robbie William, formând, astfel, balade digitale hipnotice.
În săptămânile următoare, Lufthaus va susține 13 spectacole în diferite locații din Regatul Unit.
De asemenea, în primele luni ale anului 2023, Lufthaus va fi prezent în cadrul turneului „XXV” al lui Robbie William, prin Europa, susținând un total de 26 de spectacole în orașe precum Paris, Amsterdam, Berlin și Barcelona.
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE4 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023