Lumina speranței, un reportaj la Asta-i România - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Emisiuni

Lumina speranței, un reportaj la Asta-i România

Published

on

Foto credit: Danal D
Spread the love

Duminica aceasta, de la ora 14:30, emisiunea „Asta-i România!” ne prezintă povestea emoționantă a unei mame cu cinci copii, din satul Amara, comuna Balta Albă, o familie săracă, rămasă în întuneric din pricina facturii uriașe la curent, 4000 lei.

În urmă cu circa o lună, telespectatorii „Asta-i România!” făceau, pentru prima dată, cunoștință cu Mioara Crângașu, mama a cinci copilași, bătută sistematic de soț, timp de 23 de ani, și apoi părăsită. Problemele au continuat pentru încercata familie, aceștia rămânând și fără lumină în casă, din pricina facturii imense la curent. Povestea femeii a impresionat, iar flacăra speranței a venit de Paști, cu ajutorul oamenilor de bine din țară, care au întins o mână de ajutor.

Aruncați în beznă și speriați de întuneric, așa îi găseam în urmă cu o lună pe cei cinci copii, crescuți de o mamă singură și o bunică oarbă. Învățăm de la ei lecția traiului greu dus într-o cămăruță pe care abia o poți numi casă.

Și, de parcă nu le era suficient de amar amarul, singurul bec din casă le fusese stins, pentru că n-au mai avut cu ce să plătească factura uriașă la curent, în valoare de 4000 de lei. Dorința cea mare a copilașilor, aceea de a avea din nou lumină în casă, le-a fost ascultată și un om de bine, impresionat de povestea familiei, le-a plătit factura și le-a readus lumina în casă, risipind astfel fricile bieților copii.

Ajutorul primit e un mic început, un pas timid făcut în afara bulei de Ev Mediu în care aceștia trăiesc. În casa care stă să cadă, copiii nu au mai nimic, însă au dragostea și sacrificiul mamei și bunicii, cea din urmă fiind o femeie oarbă, în vârstă de aproape 90 de ani. Pentru micuți, bunica este a două mamă.

Advertisement

Tot duminică, ajungem în Țara Oașului, un loc unde bogăția locului se îmbină cu cea a omului. Nu degeaba se spune că făloșia le curge prin vene oșenilor care se întrec în hărnicie și case cu etaj. Aici, cine nu are, nu există și ca să ai, trebuie să muncești…printre străini. Răsfirați prin toată lumea, oșenii și-au făcut un rost, însă inima le-a rămas aici, în locul natal, iar de sărbători se întorc mereu… acasă!

Nu ratați o ediție impresionantă „Asta-i România!”, duminică, de la ora 14:30, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago

SURPRIZE, SURPEIZE cu Andreea Marin, producție ce a fost ani de zile pe placul telspectatoriilor. Rămâne, oare cea mai urmarită emisiune TV din România? Sunt șanse ca emisiunea să revină?

ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago

Formatul internațional „The Traitors – Tradaorii”, ajunge în România. Cel mai captivant reality show va fi difuzat la PRO TV

ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago

Să ne reamintim despre cele mai mediatizate divorțuri din România. Multe din ele au ținut prima pagină a ziarelor de scandal!

Reality Showo săptămână ago

🔥 „ȘOC total la Asia Express! Cea mai grea masă din istoria competiției – concurenții, puși la încercare în Coreea de Sud!” Ce echipe au rămas în competiție?

AUDIENȚE TV3 săptămâni ago

ANALIZĂ AUDIENȚE TV – Seară de foc în televiziune! Ce post TV a făcut ravagii în audiențe și a lăsat Pro TV în umbră?

Program TV2 săptămâni ago

Programul TV pentru PRO TV, săptămâna 03 – 09 noiembrie 2025

AUDIENȚE TV3 săptămâni ago

FULL VIDEO- Probele imperiale din Hue au zguduit competiția! Asia Express atinge cel mai mare record de audiență din sezon! Cât a obținut PRO TV ?

Emisiuni3 săptămâni ago

Paul Surugiu-Fuego deschide sezonul 15 „Drag de România mea!” – 7 ani de muzică, invitaţi legendari și povești românești

Program TV3 săptămâni ago

Programul TV pentru PRO TV, săptămâna 27 octombrie – 02 noiembrie 2025

AUDIENȚE TV3 săptămâni ago

Probele devin imposibile! Asia Express se transformă într-un spectacol vietnamez al rezistenței! Aventura de pe Drumul Eroilor a fost și aseară lider de audiență

Reality Show9 ore ago

ASIA EXPRESS- ⚔️ Trei echipe, un singur drum… Cine va înfrunta destinul pe Drumul Eroilor? ⚔️. Când va ave loc marea finală?

A-Z NEWSo zi ago

Focus Comunitatea – proiecția documentarelor realizate de copiii din două localități rurale pe 9 noiembrie, la București

AUDIENȚE TVo zi ago

Cine a cucerit inimile românilor? Vocea României a dominat aseară topurile, cu peste 1.1 milioane de telespectatori fascinați de Confruntări! Loredana Groza, surpriza serii!

Televiziuneo zi ago

Cine va reuși să ridice sala în picioare? Diseară, la The Ticket, emoția, controversele și surprizele se luptă pentru aplauze!

Reportaj2 zile ago

Călătorie printre comori ascunse ale Transilvaniei! ROVentura ne poartă sâmbătă prin Dumbrăveni și Saschiz, în inima poveștilor săsești de altădată!

Emisiuni2 zile ago

Ce adevăruri ascunde Andrei Bănuță? Sâmbătă seară, la ‘40 de întrebări cu Denise Rifai’, artistul își dezvăluie sufletul în fața întrebărilor care dor!

AUDIENȚE TV2 zile ago

„Explozie de audiențe pentru ‘Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN’! Serialul original semnat Ruxandra Ion, lider detașat joi seara!”

Emisiuni2 zile ago

🔥 „Spectacol total cu Dan Negru! ‘The Floor’ revine la Kanal D cu provocări de Oscar și domenii care vor da pe spate concurenții!”

Emisiuni3 zile ago

De pe scena festivalului Electric Castle in studioul Profi 24TV

A-Z NEWS3 zile ago

Bookster transformă lectura într-un beneficiu universal pentru toate categoriile de angajați

Facebook

Trending

google-site-verification=ggJm1xQPC5EBDVeJzBjdi5Pn7t6SFAQG83kX1kQRUl4
6.