Connect with us

Seriale

Luni, vedem cum reacționează Leo atunci când Vlad îi spune: ”Mulțumesc, șefule Clește!”

Published

on

 

Răzvan e din ce în ce mai hotărât să investigheze ceea ce i s-a întâmplat fratelui său și dispariția acestuia, fiind convins că Adrian a fost victima unei nedreptăți. Băiatul nu ține cont de sfaturile mamei sale și apelează la Ștefan și la Leo pentru a-l ajuta să găsească toate răspunsurile. Cei doi sunt șocați și încearcă prin orice modalitate să se răzgândească și să renunțe la idee, pentru că ar putea intra în mari încurcături. Însă Leo și Ștefan decid să fie alături de el și să-l urmărească pas cu pas, să nu afle ceea ce nu ar trebui. Cum fac acest lucru și ce planuri au cu Răzvan, vedem luni, de la 20:30.

Leo și Răzvan ajung la orfelinat și discută cu fiul paznicului omorât în timpul jafului de la cazinoul Rainbow Star. Întâlnirea îi sperie și îi provoacă amintiri dureroase lui Leo, care nu mai suportă presiunea. Cum reacționează și ce decizie ia, aflăm în cel de-al optulea episod VLAD.

Ștefan este implicat într-o altercație, iar Vlad decide să se implice și să-l ajute pe cel care în urmă cu ani buni îi era ca un frate. În timpul luptei dintre cei doi și agresori, apar și Leo și Tibi, care veneau hotărâți să scape de Vlad. La finalul unei bătăi sângeroase, vom vedea ce decide Ștefan să facă, dar și de ce Vlad îi spune lui Leo: ”Mulțumesc, șefule Clește!” și, mai ales, care e reacția bărbatului atunci când aude vorbele spuse cu ani în urmă de Adrian.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Seriale

“Pretul fericirii”, din 22 aprilie, difuzat trei zile pe saptamana, la Kanal D

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Incepand de luni, 22 aprilie, serialul „Pretul fericirii” (titlu original: Yasak Elma),  va fi difuzat trei zile pe saptamana, de luni pana miercuri, de la ora 20:00. Productia turceasca debuteaza cu prezentarea personajelor, Talat Bulut (rolul Halit Argun), Sevval Sam (Ender Argun), Eda Ece (Yildiz Yilmaz) si Sevda Erginci (Zeynep Yilmaz), puse in fata unor alegeri dificile.

Povestea serialului este centrata pe viata a doua surori, Yildiz si Zeynep, doua caractere total diferite; in goana dupa fericire si imbogatire rapida, Yildiz gaseste imediat o solutie in acest sens, casatorindu-se cu un barbat instarit, din inalta societate. Pe de alta parte, Zeynep face totul pentru a se realiza prin fortele proprii si sa reuseasca in viata construindu-si o cariera solida.

Existenta celor doua surori va lua o intorsatura neasteptata in momentul in care isi face aparitia o femeie de afaceri de succes, Ender, care le va rascoli toate convingerile despre ceea ce inseamna familia. Lupta pentru pozitie sociala, avere, dar si dragoste le va pune la mari incercari pe protagonistele serialului „Pretul fericirii”.

Nu ratati, din 22 aprilie, de luni pana miercuri, de la ora 20:00, serialul „Pretul fericirii, o adevarata lectie de viata despre lupta pentru a reusi, dar si despre zbaterile launtrice in goana dupa dragoste adevarata.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

“Fructul oprit”. O cerere în căsătorie, o declarație emoționantă de dragoste și noi dezvăluiri importante

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

O cerere în căsătorie, o declarație emoționantă de dragoste, noi dezvăluiri și multe întâmplări neaștepte le aduce “Fructul oprit”, în această seară, de la ora 20.00, telespectatorilor Antenei 1.  Ancheta procurorului ia amploare, în cazul conflictului încheiat cu focuri de armă, iar situația Soniei la Pietroșița se complică.

“Te măriți cu mine?”, este propunerea în căsătorie, pe care Petru(Bogdan Iancu) i-o face iubitei lui, Bihter(Oana Moșneagu). “Unii oameni își caută iubirea toată viața, eu am avut noroc și am găsit-o la 18 ani”, este convins tânărul, care le dă vestea si apropiaților. Ce răspuns va primi Petru, cum vor reacționa Ana(Cristina Ciobănașu) și Ioan(Vlad Gherman), când vor auzi de planurile acestuia, diseară, de la ora 20.00, în episodul 31 din sezonul 2 “Fructul oprit”, la Antena 1.

Declarații emoționante și romantism sunt și în cuplul oltenilor Boască. “Lino, eu te iubesc pentru că ești tu! Tu nu te ascunzi, tu nu te prefaci. Tu nu-ți faci bucle, nu umbli cu pantofi cu tocuri cui. Pentru mine ești cea mai frumoasă și sinceră! De asta te iubesc!”, îi spune Sile(Marian Râlea) soției sale, Lina(Adriana Trandafir), momentul putând fi urmărit, în această seară, în “Fructul oprit”. Tot în cadrul episodului 31, telespectatorii vor afla dacă Sile a fost cel care a tras în Adrian(Bogdan Albulescu), căci acesta va fi supus unei hipnoze, în urma căreia va povesti ce a făcut în timpul conflictului dintre Alex și Adrian, care s-a încheiat cu focuri de armă.

Situația Soniei(Michaela Prosan) la Pietroșița se complică, iar relația dintre ea și Adrian(Bogdan Albulescu) devine una tensionată. Alex(Petru Păun) face tot ce-i stă în puteri să ajungă la femeia iubită. “Te rog, ai puțină încredere în mine și dă-mi puțin timp!”, îi cere Sonia lui Alex. Cami(Ana Crețu) merge și ea la Pietroșița, iar discuția dintre ea și Adrian degenerează și lucrurile scapă de sub control … Ce se va întâmpla, telespectatorii pot afla dintr-un nou episod “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza astăzi.

Tanța(Doinița Oancea) nu renunță la dorința ei de a deveni vedetă. “Îmi îndrept părul, mă fac blondă, mă duc la <<Te cunosc de undeva!>> și mă scot, prin poartă, direct Gina Pistol”, se gândește ea. Cum își face Tanța apariția în fața oltenilor Boască și ce o sfătuiește soțul ei, Costică(Liviu Vârciu), diseară, de la 20.00.

Într-o discuție cu Iza(Ioana Blaj), Bihter vorbește despre planul său de răzbunare:“O să-i distrug pe toți! Sângele nu se spală cu apă. Sângele se spală tot cu sânge”. Răsturnări de situație, emoție, întâmplări neașteptare, astăzi, în continuarea sezonului 2.

Au mai rămas 10 episoade din “Fructul oprit”, pe care telespectatorii le pot urmări, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.   

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Ștefan Bănică joacă alături de o admiratoare, în Liber ca pasărea cerului:“Cinci ani la rând am mers cu mama la spectacolele lui de Crăciun”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Mia și Tatiana, două domnișoare simpatice și bune prietene cu Orlando, personajul interpretat de Ștefan Bănică, în serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, care va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, la Antena 1, sunt interpretate de Alma Costin și Laila Abdel Hafiz. Cele două tinere și talentate actrițe s-au întâlnit la casting și ulterior au devenit bune prietene.

Țin minte că era o zi de iarnă ca-n povești, dar grea, cu multă zăpadă, era tot orașul blocat. Circulau două mașini mai curajoase și câteva pluguri. Nu știam cu cine voi da proba și în general asta te stresează puțin, pentru că îți dorești o compatibilitate minimă ca să poți fi optim și natural. Ochiul lucrat al Domnicăi (directorul de casting) m-a “nimerit” cu fata asta frumoasă, exotică și foarte sinceră. Pe urmă am făcut cunoștință cu ea, era – surpriză! – chiar Laila. Mi-au plăcut atitudinea și energia ei. Mi-am zis – cred că i-am zis și ei – “hai să ne distrăm, să savurăm indiferent ce va fi, am încredere că luăm”. Și așa a fost. Am intrat, ne-am simțit bine, ne-am jucat, ea a cântat, am dansat, am plâns, am improvizat. Proba a durat aproape o oră, însă noi am avut senzația că am stat 10 minute”, își amintește Alma.

A fost primul meu casting pentru ceva mai mult decât o reclamă și l-am luat din prima. Nebunie. Bine, asta și pentru că destinul, sau Domnica Cârciumaru, a adus-o pe Alma la casting la aceeași oră la care m-am dus și eu și a fost chimie din prima. În timpul castingului, Răzvan Săvescu, regizorul, ne-a întrebat dacă suntem prietene. Dar noi abia ce ne cunoscuserăm pe hol”, spune Laila.

În Liber ca pasărea cerului, Mia și Tatiana colorează fiecare aventură a lui Orlando. Îl simpatizează, îl ajută şi se contrazic între ele pe cele mai mici teme. Cele două fete locuiesc cu un etaj mai jos de apartamentul lui Orlando, unde au un salon de masaj. “Tatiana este o domnișoară foarte simpatică, pentru care viața este ușor de gestionat. Nu are chef săși bată capul cu probleme, totul e pe pozitiv și pe Doamne-ajută să ne meargă nouă bine că de restu nu-mi pasă. Tot ce știe să facă este să mănânce și să asculte de Orlando, personajul lui Ștefan”, spune Laila despre personajul ei.

De altfel, pentru Laila a fost o ocazie extraordinară să joace alături de Ștefan Bănică, pe care îl admiră foarte mult. “Sunt îndrăgostită de filmul Liceenii, plâng mereu pe melodia Ani de liceu și cinci ani la rând am mers cu mama la spectacolele lui de Crăciun de la Sala Palatului. Vă dați seama că am încercat să nu mă comport ca o fană, dar nu știu cât mi-a ieșit”, mai spune interpreta Tatianei.

La Mia, îmi place dorința ei de a ajuta, deși urmările sunt de cele mai multe ori pe dos față de intenții, și abordarea ei naivă asupra unor probleme destul de serioase, din care se naște cel mai des și comicul. Îmi place mult că Mia este sensibilă și empatică, responsabilă și perseverentă, chiar dacă are carențe pe partea de educație și cultură. Nici la capitolul neuroni nu stă prea bine, dar asta contribuie la farmecul ei personal.”, spune Alma despre personajul ei.

Serialul Liber ca pasărea cerului, cu Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante în rolurile principale, va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1. Cu această ocazie, Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune, după o pauză de 14 ani.

Liber ca pasărea cerului este o savuroasă comedie de situații care spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu și Orlando, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză. Atât pentru Orlando (Ștefan Bănică), un pierde-vară pentru care viața este o nesfârșită aventură, cât și pentru Ducu (Marius Florea Vizante), un meteorolog timid și ușor aiurit care își pierde serviciul, casa, mașina și e pe cale să divorțeze, libertatea pare să aibă sensuri diferite.

Din distribuția serialului mai fac parte Jojo – Cătălina Grama (Stela, sora lui Ducu), Andreea Samson (Dora, soția lui Ducu), Adrian Anghel (Ariciu’, bun prieten cu Orlando), Laila Abdel Hafiz, Alma Costin (Tatiana și Mia, prietene și vecine cu Orlando) și copiii Luminița Cercel și Tiberiu Herdea (copiii lui Ducu).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending