Connect with us

Reality Show

Luptã crâncenă pentru calificarea în marea finală ,,Asia Express”, doar două echipe vor merge mai departe

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Acum mai bine de o lună, opt cupluri de vedete au acceptat experiența vieții lor și s-au aventurat într-un maraton inedit pe teritoriul asiatic, care i-a scos din zona de confort încă din primul moment.

Pentru mulți dintre ei, ,,Asia Express a însemnat o depășire a limitelor, dar și o provocare pe care au îmbrățișat-o cu multă teamă, dar și cu foarte mult entuziasm. Au dormit în casele necunoscuților, au făcut zi de zi autostopul și au testat preparate culinare care au stat la limita dintre fobie și dezgust. După 4700 de kilometri parcuși, doar trei echipe au rămas în cărți pentru marele premiu de 30.000 de Euro, dar până la a-și adjudeca primul loc, semifinaliștii au de înfruntat adevărate probe de foc. În seara aceasta, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor afla numele finaliștilor ,,Asia Express”, căci doar două echipe se vor califica în lupta decisivă pentru marele titlu.

 

Urmează cele mai grele momente pentru cele trei cupluri rămase în competiție. Acum se conturează ultimele strategii, ultimele planuri de atac împotriva adversarilor, dar drumul către sfârșitul aventurii va fi unul complicat. Cu toate acestea, vedetele intră diseară în cursă motivate și foarte determinate: ,,Am ajuns aproape de final, nu ne-am așteptat. Ușor, ușor am zis că mai avem puțin, că îi putem depăși pe ceilalți, că putem lua și o amuletă, iar acum suntem aici. Nici nu vrem să ne gândim că am putea pierde finala.”, afirmă Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Singura echipă de băieți va fi provocată de două echipe formate din fete, ce nu se lasă mai prejos: ,,Toată lumea vrea să câștige, nimeni nu vrea să plece pierzător acasă, altfel nu ar fi venit aici.”, mărturisește Vica. Și echipa Ralukăi și a Anei Baniciu va lupta cot la cot cu adversarii pentru a se califica în finala de marți seară: ,,Mi se pare că am făcut o treabă extraordinară, pentru că suntem în ultimele trei echipe! E incredibil că am reușit să ajungem până aici.Motivația noastră a fost să ne descoperim limitele.

 

În această seară, vedetele vor avea șansa de a ajunge într-un loc unic pe pământ, Templul Liliecilor. Misiunea, ce va avea loc într-o peșteră întunecată, le va da fiori concurenților încă de la citirea indicațiilor, întrucât aceștia vor fi nevoiți să strângă excremente de liliac: ,,Mi-e frică de mor! M-am panicat.”, afirmă Ana Baniciu. Doar cu ajutorul unei mături și al unei lopeți, fiecare echipă trebuie să adune un sac de fix șapte kilograme, greutate verificată de unul dintre călugării templului. Fiecare greșeală îi va costa scump în această cursă contracronometru, deoarece la fiecare 500 de grame depășite, cuplurile vor fi penalizate cu 2 minute, timp în care nu vor avea voie să continue jocul. În ciuda zgomotelor ciudate pe care le vor auzi, făcând abstracție de locul înspăimântător în care se vor afla, vedetele vor fi nevoite să intuiască greutatea finală până la cel mai mic detaliu și să demonstreze încă o dată că în ,,Asia Express zona de confort se reconfigurează cu fiecare misiune.

 

Drumul vedetelor spre etapa decisivă a semifinalei, Bangkok, va fi presărat cu întrebări cheie din partea foștilor concurenți. Pe parcursul misiunilor, Ana Baniciu și Raluka, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, alături de Vica Blochina și Daniela Crudu, trebuie să răspundă corect, demonstrând astfel că au rămas cu detalii importante din experiența celui mai dur maraton. Doar echipele care vor trece cu ușurință acest mic test al rememorării vor avea o șansă mai mare la a rămâne în cărți pentru jocul final.

 

Ultima bucată de puzzle din Drumul Dragonului se va dovedi a fi cea mai dificilă, însă la capătul maratonului unic de pe teritoriul a patru țări asiatice, premiul de 30.000 de Euro va fi acordat unei singure echipe. Care sunt cele două cupluri care se vor califica în lupta de foc a finalei, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară, de la ora 20:00, într-o ediție cu totul și cu totul incredibilă, ce marchează semifinala ,,Asia Express”.

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

EXATLON. O confesiune emotionanta; Andreea Arsine: ”Cand l-am vazut cu lacrimi in ochi mi s-a rupt sufletul!”

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Andreea Arsine este una dintre cele mai medaliate sportive din echipa Faimosilor, de la „Exatlon”, si nu de putine ori a fost aleasa de adversarele sale pentru a concura pe traseele din Republica Dominicana, dand dovada de anduranta fizica, dar mai ales psihica.

La indrumarea tatalui sau, fost boxeur de performanta, si apoi antrenor de box, atleta s-a indreptat catre sport la varsta de 8 ani, iar la 11 ani a inceput sa practice atletismul, sport pe care il urmeaza si in prezent. De-a lungul carierei sale a castigat numeroase premii si medalii, mai ales la proba 20 km mars, iar in 2014 a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice de la Rio.

Perseverenta, ambitia si determinarea sunt trasaturi pe care le-a mostenit de la tatal sau, care a educat-o, inca de mica, in spiritul sportiv, riguros, si care a fost alaturi de ea la inceputurile carierei.

Atleta a debutat in sport la Botosani, orasul in care s-a nascut. Si-a trait copilaria si adolescenta printre sportivii care-l insoteau pe tatal sau la diferite competitii.

“Tatal meu a venit cu mine la primul concurs. Ma sustinea de pe margine; era un om foarte saritor, motivat, toata lumea isi dorea sa stea langa el. Nu stia la ce sa se astepte de la mine pentru ca nu ma vazuse niciodata pe pista; era primul meu concurs. Cand a vazut ca din start am plecat prima, lasandu-mi adversarele cu mult in spate, a fost socat. A aruncat lucrurile pe care le avea in brate si a inceput sa scandeze, sa ma incurajeze … vorbea si cu mama la telefon, care ma imbarbata si ea. A fost socat de rezultatul obtinut de mine, s-a bucurat nespus si m-a sustinut foarte mult” rememora, inainte de aventura in Dominicana, Andreea Arsine.

Relatia cu tatal ei a fost una stransa. Pe langa rolul de parinte el, tatal Andreei i-a fost si mentor. Faimoasa isi aminteste cu drag sfaturile pe care i le-a dat tatal sau, de-a lungul vietii.

“Pe mine m-au ajutat anii in care am stat langa el, pentru ca m-a educat intr-un mod foarte riguros, incat sa ma pot descurca singura. De fapt, el a fost puterea mea intotdeauna. De mica l-am admirat, am spus-o si o sa o spun mereu: a fost o onoare sa il am parinte pe el, tatal meu. A fost mereu corect si cerebral iar eu nu am putut vreodata sa ii gresesc, mi-a fost rusine sa gresesc fata de el. Mai mult de 3 zile n-am putut sa stam suparati niciodata. Cand am hotarat sa plec in Bucuresti, tata nu m-a descurajat, pentru ca el m-a educat sa fiu puternica, independenta. Cu toate acestea, cand am plecat, pentru prima oara la Bucuresti, l-am vazut plangand. Cand l-am vazut cu lacrimi in ochi mi s-a rupt sufletul” a spus atleta.

De altfel, pierderea tatalui a fost cea mai grea lovitura pe care viata i-a dat-o faimoasei.

“Pentru mine moartea tatalui meu a fost cea mai grea incercare, m-a transformat ca om. Socul a fost foarte mare”, spune Andreea Arsine.

In prezent, Andreea Arsine se afla fata in fata cu provocarea Exatlon Romania, facand parte din echipa Faimosilor, aducand, cu fiecare joc la care participa, puncte importante pentru echipa ei. Daca va reusi faimoasa sa isi gaseasca mereu forta fizica si psihica pentru a face fata in continuare provocarilor din Republica Dominicana, aflati urmarind “Exatlon”, de sambata pana marti, incepand cu ora 20.00, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Cine va pleca din Ferma – Un nou început! în această seară?

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

În seara aceasta, de la 21:30, concurenții trec din nou printr-un duel de eliminare. Emoțiile vor atinge un nivel nou pentru bandiți: este prima oară când unul dintre cei din cabană participă la un duel de eliminare!

Vali Bărbulescu este cel care pășește cu siguranță în arenă, pregătit pentru duel. Însă pe cine va alege el pentru confruntarea care îi poate alege eliminarea din show? Pe Remus, chiar dacă acesta este accidentat? Pe Marius, care are abilități fizice redutabile? Pe Silviu, care își poate folosi înălțimea ca avantaj? Decizia nu este deloc una ușoară pentru fostul bandit.

Însă un lucru va fi clar: deși au trecut prin multe neînțelegeri în ultima perioadă, prietenia dintre Otniela și Vali este încă foarte puternică, iar ea îi va fi antrenor la duel!

Imediat după Las Fierbinți, la Ferma – Un nou început! se decide care va fi al șaselea concurent care părăsește show-ul.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

PRO TV: Concurenții din fermă încep să reabiliteze clădirea istorică în care locuiesc!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

În ediția din seara aceasta, concurenții din Ferma – Un nou început! încep poate cel mai important proiect din această perioadă: reabilitarea clădirii în care locuiesc de câteva luni! După ce sute de copii și-au petrecut săptămâni de neuitat în taberele organizate și chiar Regele Mihai a studiat pentru o perioadă aici, Vila Klaus și-a pierdut din importanța de odinioară.

Cristi Bozgan, mentorul concurenților, vrea să readucă această clădire pe harta destinațiilor turistice cu importanță istorică din România, așa că le va da concurenților noua provocare: să amenajeze camerele, să lucreze la interior și la exterior și să facă tot ce le stă în putere ca această clădire să poată primi pe viitor, din nou, musafiri.

Pe lângă această sarcină complexă, concurenții trebuie să continue jocurile în fermă: cine vor fi cei doi servitori aleși de Moro? Cu excepția Ioanei, care a primit imunitate, sunt toți surprinși atunci când află că fermierul nu va mai alege care sunt servitorii, iar asta le va da multe planuri peste cap.

În ediția din seara aceasta, imediat după Las Fierbinți, Ferma – Un nou început! vine cu emoții și multă strategie.

Ediția Ferma Un nou început! de săptămâna aceasta este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending