Connect with us

ALL MEDIA

Madalina Draghici indragostia de …. Yuki

Published

on

 

Madalina Draghici, interpreta Ilincai din telenovela “Iubire si onoare”, productie care are marele final, vineri, 24 iunie, de la 20.30, ACASA, se declara iremediabil indragostita de Yuki, un catelus, rasa Pomeranian, pe care l-a cumparat imediat dupa finalul filmarilor la productia difuzata ACASA.

”Cum am terminat de filmat pentru “Iubire si onoare” mi-am facut timp pentru a-mi indeplini o dorinta, aceea de a avea un catel. Asa ca l-am achizitionat pe Yuki, un bulgaras de zapada foarte dulce, vesel si iubitor care ma face sa zambesc de fiecare data cand il privesc”, marturiseste Madalina.

Aparitia lui Yuki in viata ei i-a adus interpretei Ilincai din telenovela “Iubire si onoare” foarte multe avantaje. “Fac ceva sport in ultima vreme de cand am inceput sa-l scot in parc pe Yuki. Ma si amuz copios sa-l vad alergand prin iarba mai inalta decat el, sa-l vad jucandu-se cu caini de 10 ori mai mari decat el si ajungem amandoi acasa morti de oboseala, stare care lui Yuki  nu-i mai permite decat sa adoarma profund la picioarele mele”, povesteste amuzata Madalina.

In timp ce Madalina Draghici se relaxeaza in parc alaturi de catelul ei, Ilinca, personajul interpretat de ea in telenovela “Iubire si onoare” se apropie de finalul povestii ei de dragoste cu Amir in productia  al carei ultim episod va fi difuzat vineri, de la 20.30, ACASA.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

TVR Moldova, premiat la Gala Clubului de Presă din Chișinău

Published

on

FOTO CREDIT: TVR MOLDOVA
 

Postul de televiziune TVR Moldova a fost distins cu două trofee la cea de-a 24-a ediție a Galei Anuale a Clubului de Presă din Chișinău.

Campania TVR MOLDOVA, “Generaţia Unirii”a fost declarată cel mai bun proiect media de pe piaţa audiovizualului de peste Prut, iar „Mărul de aur” la categoria cel mai bun reportaj tv 2018 i-a fost oferit jurnalistei Stela Dănilă, pentru campania socială „Diferiţi, dar la fel”.

În Anul Centenarului Marii Uniri, Televiziunea Română şi-a propus să răsfoiască filele istoriei şi să proiecteze biografiile celor mai importanţi artizani ai Unirii, iniţiind campania “Generaţia Unirii”, care a fost recunoscută drept cel mai bun proiect media al anului din Republica Moldova.

Marina Afanas, producător de programe la TVR MOLDOVA consideră că proiectul a fost unul complex, care a unit echipele din Chişinău şi Bucureşti: “Am muncit timp de un an, din martie, când am vorbit despre corifeii Unirii Basarabiei cu România, au urmat cei din Bucovina, Transilvania şi de asemenea din Regatul României. Am vorbit despre 30 de personalităţi care au scris istorie, oameni care acum 100 de ani au făcut din interesul naţional o prioritate. Premiul este al întregii echipe care a lucrat la acest proiect”.

Istorici de renume de pe ambele maluri ale Prutului: Iurie Colesnic, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ion Varta (Republica Moldova) şi Matei Gheboianu, Cristina Gudin, Andrei Sora (România) au girat toate informaţiile prezentate în campanie.

Reportajele cu caracter social, care sensibilizeză oamenii şi aduc în prim plan poveşti de viaţă ce merită să fie cunoscute, ocupă un loc important în programele TVR MOLDOVA.  Campania „Diferiţi, dar la fel”, a adus în casele telespectatorilor istoriile emoţionante ale copiilor cu autism şi boli rare din Republica Moldova. Autoarea campaniei, Stela Dănilă a fost premiată cu trofeul „Mărul de aur” pentru realizarea reportajelor din cadrul campaniei Ştirilor TVR MOLDOVA.

Jurnalista Stela Dănilă ne-a destăinuit ce a motivat-o să realizeze aceste reportaje: “Ce mi-am dorit eu este să le arăt poveştile de viaţă fără să le lezez demnitatea. Să le arăt abilităţile şi nu dizabilităţile. Aşa cum sună şi titlul campaniei, suntem cu toţii diferiţi, gândim diferit şi arătăm diferit, dar în final avem aceleaşi dorinţe: să avem prieteni, să fim acceptaţi, înţeleşi şi iubiţi”.

Vitalie Guţu, coordonator al echipei Ştirilor de la Chişinău, declară că este o mândrie pentru postul de televiziune să aibă în redacţie unii dintre cei mai buni jurnalişti ai anului 2018: “Ca urmare a acestei recunoaşteri, putem constata că seria de reportaje din cadrul campaniei “Diferiţi, dar la fel” a sensibilizat nu doar publicul telespectator, ci şi oamenii de specialitate. Asta ne dă motivaţia şi pe mai departe să facem lucruri frumoase, cu ajutorul cărora să putem contribui la dezvoltarea comunităţii sau la promovarea valorilor sociale de calitate în Republica Moldova”.

Cristina Leorenţ, director TVR Internaţional, consideră că: “Anul 2018, aflat sub semnul celebrării Centenarului Marii Uniri, şi anul în care am împlinit cinci ani de la revenirea în Basarabia Istorică, a însemnat pentru TVR MOLDOVA dezvoltarea programelor aflate în preferinţele telespectatorilor şi extinderea către zone tematice noi, concomitent cu consolidarea echipei. Mulţumim Clubului de Presă din Republica Moldova pentru premii acordate! Promitem că şi în 2019, echipa Studioului TVR de la Chişinău va produce programe prin care vom promova valorile româneşti şi pe cele europene la TVR MOLDOVA”.

TVR MOLDOVA transmite 24 de ore din 24, în timp real, imaginea societăţii româneşti de dincoace şi de dincolo de Prut, în toate aspectele ei.

Gala Anuală a Clubului de Presă, aflată la a 24-a ediţie, a avut loc pe 6 decembrie, la Chișinău. Scopul principal al acestei acţiuni este de a sprijini şi încuraja eforturile jurnaliştilor de a face o presă de calitate, aderând la standardele profesionale internaţionale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Castigatorii premiilor APTR 2018

Published

on

Foto Credit: ADEVARUL
 

Gala de decernare a premiilor, organizată de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB şi de Televiziunea Română, a avut loc la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti şi a fost dedicată aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, informeaza Adevarul

Au fost acordate 15 distincţii, cele mai multe, respectiv nouă, revenind postului public de televiziune, printre premianţi numărându-se jurnaliştii Adelin Petrişor şi Dite Dinesz, prezentatorul Virgil Ianţu, dar şi realizatorul Ionuţ Cristache.

Antena 3 a câştigat patru trofee, printre care pentru emisiunea „În premieră“, realizată de Carmen Avram, şi pentru programul „Bucureşti Centenar“ al PMB, trofeu ce i-a revenit lui Adrian Ursu.

Digi 24 a primit un premiu APTR pentru „O suferinţă care încă arde“, producţie despre Clubul Colectiv, trofeul fiind acordat lui Cosmin Prelipceanu. Realitatea TV a fost premiată pentru emisiunea „Realitatea Românească“, a lui Octavian Hoandră.

 

Castigatorii premiilor APTR 2018: 

Adelin Petrişor – reportaje din teatrele de operaţii ale Armatei Române,  Dite Dinesz – „Izolaţi în România“,  Virgil Ianţu – „Câştigă România“,  Alina Grigore – „Olimpiada eroilor“,  Ionuţ Cristache – „România 9“,  Daniela Zeca Buzura – „Mic dejun cu un campion“,  Adrian Cioroianu – „100 de poveşti despre Marea Unire“. A fost un moment emoţionant când echipa TVR a ridicat premiul pentru transmisiunea realizată la funeraliile Regelui Mihai. Carmen Avram –„În premieră“, Radu Tudor – „Punctul de întâlnire“, Alessandra Stoicescu – „100 de minute“,  Adrian Ursu – „365 de eroi ai României“.

 

Din componenţa juriului APTR au făcut parte personalităţi precum academician Nicolae Breban – romancier; Lucia Hossu Longin – realizator TV; prof. univ. Sorin Ilieşiu – director de imagine; Mihai Ispirescu – scriitor; Dan Necşulea – regizor, preşedinte APTR şi Dan Piţa – regizor.   Gala va putea fi urmărită la TVR 2 luni, 17 decembrie. Prima parte va fi difuzată de la ora 21.30, iar cea de-a doua de la ora 22.25.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Premiile nationale de televiziune din Romania, APTR vor fi decernate!

Published

on

 

Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România, alături de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, și Televiziunea Română organizează marţi, 11 decembrie 2018, PREMIILE NAŢIONALE DE TELEVIZIUNE APTR. 

Într-o atmosferă festivă, cea mai importantă seară dedicată celebrării succeselor din televiziune va avea loc la Sala Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, de la ora 17.00 și este dedicată aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.

Evenimentul aduce în atenţia publicului cele mai valoroase programe ale audiovizualului românesc iar din componența juriului APTR fac parte personalități importante ale lumii culturale: academician Nicolae Breban – romancier, Lucia Hossu Longin – realizator TV, prof. univ. Sorin Ilieşiu – director de imagine, Mihai Ispirescu – scriitor, Dan Necşulea – regizor, Președinte APTR şi Dan Piţa – regizor.

În anul în care România a împlinit un secol de existență, Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România acordă trofeul si diploma APTR pentru15 producții de televiziune reprezentative.
Gazda evenimentului din acest an va fi îndrăgita actriță a Teatrului Național din București, MONICA DAVIDESCU.

„Gala Premiilor APTR, Centenar 2018” va putea fi urmărită la TVR 2 – luni, 17 decembrie. Prima parte va fi difuzată de la ora 21.30, iar cea de-a doua de la ora 22.25.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending