Emisiuni
Mădălina Ghenea, declarație surprinzătoare la ”Refresh by Oana Turcu”: ”Eu nu pot spune că mă consider o femeie frumoasă”

Mădălina Ghenea este considerată una dintre cele mai frumoase românce, are o carieră internațională de succes, însă este foarte modestă atunci când vine vorba de atuurile sale fizice. Într-un amplu interviu acordat Oanei Turcu, Mădălina vorbește pe larg despre rolul de mamă, despre dragostea ei pentru copii, dar și despre felul cum este percepută de public.
”Eu nu pot spune nici acum că mă consider foarte frumoasă. Le mulțumesc tuturor celor care mă compară cu unele dintre cele mai frumoase femei din lumea asta, femei pe care eu le admir foarte mult și pe care le consider un exemplu. Însă în cazul meu este vorba de mai multe ingrediente. Eu nu mă văd așa minunată cum mă văd alții. Am avut și noroc, acesta este unul dintre ingredientele principale. E important să faci alegerile potrivite. Chiar dacă în loc de 100 de proiecte pe an am acceptat doar 10, acestea 10 au rămas în timp”, spune Mădălina Ghenea în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”.
Frumoasa actriță, care în prag de sărbători a ales să facă o bucurie unor copii dintr-un centru de îngrijiri paliative și să fie alături de ei, spune că dintotdeauna și-a dorit să fie mamă.
”Am un singur regret, acela că nu am avut un copil la 20 de ani. Dintotdeauna mi-am dorit un copil și mi se pare că acum este un pic târziu. Atât de tare mi-am dorit un copil încât am încercat chiar să adopt la un moment dat. A fost o sarcină dificilă și m-am speriat. Nu stăteam locului. Aveam contracte, am ascuns sarcina și am lucrat”, mărturisește Mădălina Ghenea.
Despre dragostea ei pentru copii, despre viața profesională, dar și despre familia ei, Mădălina Ghenea vorbește în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu” difuzată duminică, de la ora 17.00 la Antena Stars.
Foto Credit: ANTENA STARS
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Reality Show2 săptămâni ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Vedeteo săptămână ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele trei zodii care atrag norocul ca un magnet până pe 15 septembrie. Sunt protejate de astre și orice își doresc devine realitate
- Vedete3 săptămâni ago
Unde s-a dus Teo Trandafir după ce a fost dată afară de la KANAL D? Prezența vedetei TV o adevărată onoare pentru toată lumea! „Ce onoare și ce bucurie pentru noi! Teo Trandafir alături de noi!”
- Reality Show4 zile ago
Antena 1, amendată de CNA cu o sumă uriașă. Momentele din emisiunea Chefi la Cuțite au fost sesizate de mii de telespectatori
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Ce diferență de vârstă este între Denise Rifai și Dan Bittman. Cu câți ani este mai mare celebrul artist, diferența e majoră
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodii care vor primi o veste bună până la sfârșitul lunii. Iese soarele și pe strada acestor nativi!
- Grila de programe2 săptămâni ago
Premierele și recomandările lunii Octombrie 2023 pentru DIVA
- Horoscop2 săptămâni ago
Horoscop azi 11 septembrie 2023. Ce zodii sunt avantajate din punt de vedere financiar
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop2 săptămâni ago
Horoscop azi ,13 septembrie. 0 iubire din trecută bate la usa Balanțelor
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 18 – 24 Septembrie 2023