Connect with us

EVENTS

MAGIA EXISTA | Ioan Holender, în deschiderea Festivalului Enescu: România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură

Published

on

Reclame

Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu”, a declarat duminică, la conferinţa care a marcat deschiderea prestigiosului eveniment, că „România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură”.

Radiolegende Enescu

La conferinţa de presă care a marcat deschiderea oficială a celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, ce a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti, au fost prezenţi ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul artistic al evenimentului, Ioan Holender, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, directorul de comunicare, Oana Marinescu, şi preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu.

În acest context, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat că pentru el este „o bucurie să se afle la doar două ore de deschiderea propriu zisă a festivalului”.

„Este o ediţie care a fost pregătită cu minuţie, de aproape doi ani, şi, evident, pentru tot ceea ce înseamnă concepţie, programare, maestrul Holender este cel care trebuie să primească toată recunoştinţa noastră”, a declarat Daniel Barbu, scrie Mediafax.

Totodată, acesta a subliniat că „a fost nevoie de energie, de bunăvoinţa multor oameni importanţi din sfera politică”. „Domnul prim-ministru Victor Ponta a înţeles încă de la început şi a fost convins de importanţa realizării acestui eveniment, care nu are analogie în spaţiul cultural românesc de 50 de ani. De asemenea, domnul Mihai Constantinescu (directorul ARTEXIM, organizator al Festivalului Enescu, n.r.) a depus eforturi considerabile”, a mai spus Barbu.

Prezent la eveniment, primarul general Sorin Oprescu a mulţumit tuturor celor care au participat şi participă la realizarea acestui festival.

„Este unul dintre brandurile cele mai puternice ale Bucureştiului (…) Mă bucur că putem să inaugurăm pentru comunitatea bucureşteană statuia făcută de Baraschi, de sculptorul Baraschi (…) Mă bucur că putem să avem Piaţa Enescu, timp de 27 de zile, s-o avem plină de evenimente muzicale”, a spus Oprescu.

Pe de altă parte, acesta a precizat: „O să putem să ne ţinem de cuvânt cu ocazia viitorului festival, acela de a avea încă o sală de talia Ateneului”.

La rândul său, Ioan Holender a precizat că Festivalul Internaţional „George Enescu” „este unul dintre puţinele evenimente de care ne putem bucura că au loc”. „Eu ţin să mulţumesc acelora prin a căror muncă şi străduinţă în aceste timpuri, nu uşoare, acest festival are loc şi vorbesc de oamenii care plătesc impozit în ţara asta şi faţă de care eu mă simt obligat ca să le dăm înapoi ceva care să îndreptăţească această jertfă, de a le da o hrană spirituală, de a le da acel ceva lăuntric al frumosului, care ne face viaţa mai de trăit”.

De asemenea, întrebat dacă Festivalul „George Enescu” va continua şi în 2015, având în vedere dificultăţile financiare cu care se confruntă evenimentul la fiecare ediţie, Daniel Barbu a subliniat că nimeni nu are de gând să renunţe la o asemenea „comoară naţională”, incheie sursa citata stirea.

Festivalul „George Enescu” a avut deschiderea oficială pe 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, marcând debutul uneia dintre cele mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România.

Festivalul „George Enescu” este organizat de ARTEXIM, o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ArCuB, în colaborare cu Fundaţia Art Production.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending