Premieră TV
Mai sunt doar 2 zile pana la debutul sezonului #9suprem Romanii au talent!
Published
2 săptămâni agoon

În doar două zile, prezentatorii emisiunii Românii au talent, Smiley și Pavel Bartoș, vor da startul sezonului #9suprem. Diversitatea momentelor și gradul de creativitate al concurenților i-au determinat pe Andi Moisescu, Andra, Mihai Petre și Florin Călinescu să găsească talentul suprem. Prima ediție vine și cu primul golden buzz din acest sezon. Unul dintre jurați a surprins publicul cu apăsarea primului buton auriu, alegerea acestuia fiind neașteptată.
#9suprem este sezonul care vine cu momente nemaivăzute până acum. Vinerea aceasta, telespectatorii îl vor întâlni pe unul dintre cei mai interesanți magicieni, al cărui moment i-a făcut pe jurați să se ridice în picioare. Trucurile acestuia cu gaz, bile de billiard și monede au ridicat toată sala în picioare, iar numărul prezentat de el a stârnit hohote de râs. “Ești cel mai amuzant tip pe care l-am văzut. Ai avut cea mai palpitantă reprezentație pe care am vazut-o pe scenă.”, spune Andi Moisescu.
Un alt moment remarcabil al primei ediții este cel al unei concurente care nu a renunțat niciodată la visul ei. A crezut în ea și a lucrat la perfecționarea numărului, iar vineri va ridica toți jurații în picioare și îi va face pe Mihai Petre să spună: “Întotdeauna am crezut că show-ul acesta este despre oameni ca tine, care vin cu emoție sinceră”.
Începând din această săptămână, în fiecare vineri seară, de la 20:30, show-ul Românii au talent va aduce în atenția telespectatorilor momente inedite, nemaivăzute și pline de suspans, care promit să surprindă prin originalitate și creativitate. Acestea vor aduce reacții uluitoare în rândul juraților și prezentatorilor show-ului și replici precum: “Așa ceva nu am mai văzut în viața mea și nici nu cred că o să mai văd vreodată!”.
Lasa un comentariu aici!
Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

You may like
FILM: Liam Neeson se dezlănţuie pe marile ecrane în ,,Ucide-i cu sânge rece”
AUDIENTE TV: Ferma a fost lider de audienta! Cat a obtinut concurenta?
ANALIZĂ AUDIENŢE TV: Finala selecției naționale EUROVISION a strâns audienţe bune pentru TVR! Vezi care au fost câştigătorii audiențelor de duminică!
Mobilizare de forțe și tehnologii noi folosite pentru noul sezon Ferma!
PROGRAM TV PRO TV: 18-24 februarie 2019
AUDIENTE TV: ROMANII AU TALENT, lider de audienta!
SuperSpeed la PRO TV demarează în forță în noul sezon!
De trei săptămâni, Ferma conduce detașat topul audiențelor! 1.7 milioane de telespectatori au urmărit show-ul aseară
Cel mai asteptat show muzica “Canta cu mine” are premiera, la PRO TV
”București. Colaps iminent”, o anchetă de Cosmin Savu. Duminică, la România, te iubesc!
“Străinul”, filmul de debut al actorilor Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică, la CinemaTePeca
iLikeIT, cea mai urmărită emisiune de tehnologie din 2018, revine la PRO TV
Florin Călinescu, la Românii au talent: ”Au mai rămas Zamolxe, Babele, Sfinxul și ea!”
Povestea Fecioarei din Orleans, în filmul istoric „Ioana d’Arc“, la TVR 1
Dragoș Bucur revine la Visuri la cheie! Actorul e gata să spună din nou: Renovarea începe acum!
Romică Țociu, co-prezentatorul lui Dan Negru, la Scena Misterelor
PRO TV, lider de audiență marți seara! Las Fierbinți și Ferma au fost primele alegeri ale telespectatorilor
Show-ul Pe bune?! revine pe 25 februarie cu sezonul patru!
Un nou sezon România, te iubesc! începe duminică, la PRO TV
PROGRAM TV PRO TV: 11-17 februarie 2019
Un fermier neașteptat va conduce săptămâna aceasta Ferma!
Românii au trăit vineri magia din prima ediție a sezonului #9suprem Românii au talent!
Emil Rengle este al doilea fermier care părăsește Ferma! Ce audienta a inregistrat show-ul?
AUDIENTE TV: Emil Rengle, trimis la duel de Carmen Negoiță! Show-ul, lider de audientă!
„Odiseea“ lui Jaques-Yves Cousteau, cu Lambert Wilson şi Audrey Tautou în rolurile principale, la TVR 1
Grupul PRO TV, lider detașat de audiență! PRO TV anunță rezultatele de audiență pentru 2018
Mihai Petre învață noi mișcări de dans de la un concurent, în prima ediție Românii au talent!
Marți seară, minunile sfântului Minu din Las Fierbinți au ajuns la peste 2.5 milioane de români!
Peste 1.5 milioane de telespectatori au urmărit aventurile concurenților din FERMA
Concurenții din Asia Express au dormit în case cu şerpi, în cort şi împreună cu niște capre
PROGRAM TV PRO TV: 4-10 februarie 2019
Marți seară, la Ferma are loc primul duel pentru alegerea fermierului șef!
Premieră TV
Scena misterelor, cu Dan Negru, începe din 28 februarie, la Antena 1
Published
2 zile agoon
20 februarie 2019
Joi, 28 februarie, de la ora 20.00, măștile invadează România, la Scena misterelor, cel mai nou show al Antenei 1, prezentat de Dan Negru.
La Scena misterelor, două tabere formate din zece vedete se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele unor măști spectaculoase. Miza este să strângă cât mai multe puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară. Starurile sub acoperire, adică celebritățile care se ascund în spatele măștilor realizate de echipa de make-up special condusă de Andreea Rădulescu, sunt dintre cele mai diverse: de la mari actori de cinema, legende sportive și staruri din muzică, la vedete de televiziune și politicieni.
Șase vedete permanente – Pepe, Rona Hartner, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Andrei Duban și Dorian Popa – și patru vedete care se vor schimba de la o ediție la alta au misiunea să ghicească cine se află în spatele măștilor. Fiecare ediție “Scena misterelor” va aduce în fața publicului șase măști, în trei Tablouri distincte. Fiecare tablou ar putea fi considerat o călătorie în timp căci, prin intermediul acesteia, se va ajunge în Roma antică sau pe Marte, în junglă sau la Polul Nord, într-o secvență dintr-un film artistic celebru sau într-un desen animat.
“Cum formatul e românesc 100%, are șansa să poată fi adaptat din mers. Am învățat de la prezentatorii mari că un format nu va avea priză dacă nu știi să-i pui o etichetă. Ăsta e primul show polițist. Cu detectivi care trebuie să descopere deghizații. Simplu”, mai spune Dan Negru. La Scena misterelor, noul show care va începe, din 28 februarie, la Antena 1, Dan Negru va avea alături un co-prezentator surpriză: cunoscutul actor de comedie Romică Țociu.
Cine se ascunde în spatele primelor șase măști care vor urca pe scena emisiunii prezentate de Dan Negru, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, joi, 28 februarie, de la ora 20.00, în prima ediție a show-ului Scena misterelor.
Lasa un comentariu aici!
Premieră TV
SuperSpeed la PRO TV demarează în forță în noul sezon!
Published
6 zile agoon
15 februarie 2019
Sâmbătă, 16 februarie de la 10:30, SuperSpeed la PRO TV revine cu un nou sezon. În sezonul 5, Bratu si Giurgea își vor încânta telespectatorii cu super masini testate. Și așa cum i-au obișnuit, cei doi vor răspunde cu argumente la întrebarea: ce mașina să-mi cumpăr?
Vor fi mașini remarcabile în fiecare emisiune, teste cu tot ce se lansează nou în România, de la mașini de 10.000 de euro până la supercaruri pe care nu ți le permiți nici dacă câștigi la Loto trei săptămâni la rând.
“Cea mai urmărită emisiune de mașini va face și mai mult conținut pentru online. Ce vom face nou în acest sezon este că vom încerca să împachetăm conținutul nostru astfel încât să răspundă celor două directive primordiale #giurgeasibratu: o idee memorabilă și o execuție spectaculoasă, pentru că #SuperSpeedEAtunciCând aceste două cerințe sunt îndeplinite. Si nu uitati, uitati-va la SuperSpeed la PRO TV pentru ca o să vă motiveze să faceți și mai mulți bani.”, au declarat cei doi prezentatori.
Sâmbăta, de la 10:30, echipa SuperSpeed la PRO TV aduce în exclusivitate din Valencia imagini cu noul Porsche 911, un Seat Tarraco filmat în Spania, dar și un Nissan Leaf filmat în București.
Lasa un comentariu aici!
Premieră TV
Cel mai asteptat show muzica “Canta cu mine” are premiera, la PRO TV
Published
6 zile agoon
15 februarie 2019
Cântă acum cu mine, cel mai așteptat show de muzică și entertainment, începe pe 3 martie, la PRO TV! 100 de muzicieni care formează cel mai exigent juriu văzut vreodată într-un show de televiziune întâlnesc pentru prima dată concurenții Cântă acum cu mine, duminică, 3 martie, de la ora 20:00. Cabral, prezentatorul emisiunii, și Loredana, căpitanul celor 100, le promit telespectatorilor un spectacol extraordinar plin de muzică, dans și energie.
”Cântă acum cu mine e un show surprinzător, vesel. Se râde mult, se cântă și mai mult. În emisiune sunt 100 de specialiști din zona muzicală, oameni care știu să cântărească un act artistic din multiple puncte de vedere. Ideea e că nu ne bazăm pe un juriu din 3, 4 sau 5 jurați… Aici avem 100! 100 de păreri, 100 de așteptări, 100 de idei. Sunt greu de mulțumit, greu de convins, dar și dacă reușești, cei 50.000 de euro sunt ai tăi!”, spune Cabral.
Loredana crede că prin diversitatea juraților și implicit a deciziilor lor, aceștia vor reuși să găsească cel mai bun entertainer din România, artistul complet pentru care românii ar plăti bilet la un spectacol. ”Cântă acum cu mine este un show revoluționar datorită formatului. În acest show nu este vorba doar despre voce, ci despre găsirea performerului, entertainerului care să aibă emoție, carismă, voce, talent. Pe scurt, trebuie să aibă toate ingredientele pe care publicul și le dorește atunci când cumpără un bilet la un spectacol și vrea să vadă un artist. Căutăm artistul complet!”, spune Loredana.
Cântă acum cu mine, în fiecare duminică, de la ora 20:00, la PRO TV.
Lasa un comentariu aici!

Costin, unul dintre fondatorii Prestige Orchestra, cântă la cinci instrumente

WOW! Diana Bianca a impresionat la un eveniment monden! – FOTO

FILM: Liam Neeson se dezlănţuie pe marile ecrane în ,,Ucide-i cu sânge rece”

Gala Premiilor GOPO 2019, în exclusivitate, la Film Now și Digi24

AUDIENTE TV: Ferma a fost lider de audienta! Cat a obtinut concurenta?

Andreea Marin, pe scena iUmor: ”E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut”

Emisiunea “Prietenii de la 11” iese din grila Antena 1. Ce spune Florin Ristei?

Diskoteka Festival: 50 de vedete ale anilor ‘80-’90, 5 scene, 3 zile de concerte pe stadion

Observatorul aduce un nou concept de jurnal de ştiri, de luni până vineri de la 12.00 la 14.00

Premierul Viorica Dancila vine in prima editie IUMOR

A venit rândul bărbaților să conducă Ferma! Remus Boroiu este noul fermier șef!

Premierul Viorica Dancila vine in prima editie IUMOR

FILM: Liam Neeson se dezlănţuie pe marile ecrane în ,,Ucide-i cu sânge rece”

Nejat Uygur Jr., HIKMET, din serialul “Povestea noastra”, duce traditia familiei mai departe

AUDIENTE TV: Ferma a fost lider de audienta! Cat a obtinut concurenta?

Andreea Marin, pe scena iUmor: ”E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut”

Gala Premiilor GOPO 2019, în exclusivitate, la Film Now și Digi24

WOW! Diana Bianca a impresionat la un eveniment monden! – FOTO

Costin, unul dintre fondatorii Prestige Orchestra, cântă la cinci instrumente

Emisiunea “Prietenii de la 11” iese din grila Antena 1. Ce spune Florin Ristei?

Sore si Smiley au lansat melodia “Jumatate”

INNA la brunch-ul ROC NATION alături de Jay-Z, Beyonce, Usher, DJ Khaled

Sonny Flame lanseaza single-ul “Da-Le”

Dorian lanseaza single-ul „La mine in tara”

“Am plecat de jos” spune povestea începuturilor muzicale ale lui Alex Velea

„The Motans Grand Concert” – un show unic, cu un concept suprarealist

Piesa anului 2018 este „Vals”, Smiley

De 1 iunie, 5GANG susține cel mai mare concert de până acum: 24/7

Feli stie ce vrea: „Nu ma inveti tu cum sa sufar” e cea mai noua declaratie a artistei

,,Faci sau Taci” face publice imaginile de la filmări cu două luni înainte de lansarea comediei în cinematografe
PREMIILE RADAR DE MEDIA


CASTIGATORII PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018
Joi, 22 noiembrie, la Ambasad’Or Events a avut loc Ceremonia de decernare a Premiilor RADAR DE MEDIA 2018. Castigatorii...


PAGINA DE VOTARE: FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018
In perioada 25 iunie -12 noiembrie 2018 are loc etapa finala de votare pentru desemnarea caastigatorilor PREMIILOR RADAR DE...


Au fost alesi finalistii Premiilor RADAR DE MEDIA 2018
Aseara, la Blueberry Pool by Ambasad’Or Events, in cadrul evenimentului Radar de Media Summer Party au fost anuntati finalistii...


Finaliştii Premiilor RADAR DE MEDIA 2018 vor fi anunţaţi, live, la Radar de Media Summer Party
Finaliştii Premiilor RADAR DE MEDIA 2018 îi vom cunoaşte joi seara, 21 iunie, începând cu ora 19:30 la Radar...
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Trending
- Analize3 zile ago
ANALIZĂ AUDIENŢE TV: Finala selecției naționale EUROVISION a strâns audienţe bune pentru TVR! Vezi care au fost câştigătorii audiențelor de duminică!
- Reality Show3 zile ago
Scrisoarea lui Jorge aduce noi discutii in Ferma
- Analize3 zile ago
Emisiunea “Asta-i Romania”, lider de audienta absolut, a doua saptamana consecutiv
- Program TV4 zile ago
PROGRAM TV PRO TV: 18-24 februarie 2019
- Emisiuni2 zile ago
„Vulturii” Victor Slav si Catalin Cazacu se alatura juriului “Bravo, ai stil!”
- Reality Show3 zile ago
ASIA EXPRESS: CRBL și Oase au câștigat pentru prima dată amuleta
- Reality Show3 zile ago
Mobilizare de forțe și tehnologii noi folosite pentru noul sezon Ferma!
- Seriale3 zile ago
Producția originală AXN „Absența”, cu Stana Katic în rol principal, revine cu sezonul doi